Cronică: Orășelul cunoașterii

Orășelul cunoașterii și Casa experimentelor sunt două spații de educație alternativă (două centre științifice, mai exact), foarte utile și obligatorii, ce tratează fizică, chimia, matematica și alte științe din punct de vedere experimental, făcându-le astfel mai ușor de înțeles pentru toată lumea, fie ei copii mici sau adulți. Cum la Casa Experimentelor am fost deja, acum a fost rândul Orășelului cunoașterii la care am ajuns de curând, cu toate că acest din urmă este deja deschis de doi ani în cartierul Pajura. 

Orășelul este organizat în mai multe încăperi dotate cu module ce tratează diverse experimente științifice ce pot fi descoperite pe cont propriu de fiecare vizitator dar și niște încăperi în care se desfășoară programat diverse ateliere sau se pot organiza zile de naștere. Stațiile de lucru – cele ce ce sunt accesibile vizitatorilor – tratează experimental diverse tematici: legate de casă, de apă – această zonă cred că e preferata copiilor – de aer, lumină, fizică distractivă etc.

oraselul cunoasterii 2Ne-a plăcut:

  •  că este un spațiu liber, ce nu urmează un traseu prestabilit, acesta fiind construit de fiecare vizitator în parte pe măsură ce descoperă locul
  • că cel mai mic copil al nostru, sub trei ani, nu s-a plictisit și a găsit diverse activități pentru el
  • că se poate zăbovi cât e necesar, nu există un timp limită pentru vizitarea spațiului
  • că toate instalațiile funcționează
  • că modulele erau aerisite, aveau spațiu de manevră
  • că pentru zona de experimente cu apă aveai la dispoziție un echipament de protecție (halate) pentru a nu te uda
  • că aveau un modul pentru jocuri de umbre, o harpă fără corzi, niște avioane care funcționau dacă puneam pe ele razele unei lanterne 🙂 (și multe altele!)
  • că există personal specializat care era pe fază să explice cum funcționează anumite lucruri dacă noi ne împotmoleamoraselul cunoasterii
  • că personalul e disponibil și plăcut
  • că există locuri de parcare în apropiere
  • că se adresează tuturor vârstelor, chiar și celor mai mici dintre noi
  • că are un spaţiu de joacă cu diverse instalaţii şi afară, în aer liber
  • orarul generos, spațiul fiind deschis atât în timpul săptămânii cât și la sfârșitul ei

Orășelul cunoașterii este un spațiu destinat copiilor de toate vârstele, în care puteţi reveni de mai multe ori, în funcţie de interese, vârstă, timp.  Îl recomandăm pentru vizite în familie sau în grup (cu școala sau grădinița) și pentru realizarea unor experimente pe care nu le puteți face acasă. Spre diferență de Orăşelul cunoaşterii, Casa Experimentelor ni se pare orientată spre copii mai mari, care deja merg la școală.

oraselul cunoasterii1

Notele noastre, 5 fiind cea mai mare:

Accesibilitate: 5

Interactivitate: 5

Atmosferă generală: 5

Locație: 5 (este destul de greu de ajuns însă ca spațiu ne-a plăcut)

Preț: 4

 

4 comentarii

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.