„Para Sara Bălăioara în ajutorul lui Fluturici” – sau despre prietenie

         Traversăm o vară aparte – dar tot vară se cheamă – cu tot ce presupune acest anotimp: căldură, poate un pic mai mult timp liber și cu mult mai multă nevoie de publicații care să ne direcționeze mințile obosite și preocupate spre lumea firavă, gingașă, dar minunată a copilăriei, cu toate surprizele ei. Într-un astfel de context, a ieșit acum câteva săptămâni de sub tipar cartea ”Para Sara Bălăioara în ajutorul lui Fluturici”. O poveste delicată, plină de candoare, dar care aduce în prim plan câteva valori umane prețioase, pe care, dacă le-am promova cât mai mulți dintre noi, prin faptele noastre, le-am surprinde mai des coordonând lumea care ne înconjoară. Nu-i așa că, la nivel ideatic, cel puțin, cu toții ne dorim o lume mai bună pentru noi, pentru copiii noștri, pentru copiii copiilor noștri? O lume în care prietenia și dragostea pentru aproapele nostru să fie, mai des decât mai rar, mai presus decât interesele individuale? Citind povestea Luizei Chiazna, eu am simțit speranță. Am simțit dorința ca lumea noastră să semene mai mult cu lumea personajelor voioase din carte…

       ”Para Sara Bălăioara în ajutorul lui Fluturici” se adresează, conform descrierii, copiilor între 2 și 6 ani, și vine ca o completare pentru povestea scrisă și ilustrată de Luiza Chiazna, intitulată simplu, ”Para Sara Bălăioara” și apărută în 2012 la aceeași editură, Lizuka-Educativ. Autoare a multiple publicații pentru copii, Luiza Chiazna cunoaște bine universul acestora, oferind, și de această dată, rânduri pline de voioșie și tâlc.

ambele carti

       În prefața din 2012, era menționată motivația autoarei pentru alegerea ca personajele poveștii sale să fie fructe. De ce credeți oare? Deoarece fructele, atât de comune în aparență, sunt aliatele copiilor în orice situație. Aport de vitamine, bucurie și sănătate. Astfel, în 2020, eroina poveștii, para Sara, își continuă aventura, alături de prietenele ei din livadă.

           Dacă în povestea de acum opt ani, ingredientele de bază erau veselia jocului, prețul neascultării și prietenia salvatoare, aș spune că în cea pe care v-o aducem astăzi în prim plan fațetele numeroase ale relațiilor dintre prieteni, precum și puterea lucrului realizat împreună sunt cele care vor prima, antrenând întreaga aventură a fructelor născute din praf magic.

IMG-20200617-WA0009

          Așadar, Para Sara, Mărul Doru Roșiorul, Prunica Scumpica și Caisa Raisa se reunesc în cele 53 pagini colorate și minunat ilustrate de către Alexandra Neacșu – artist vizual – într-o nouă poveste. Pornind de la simpla dorință de a îl vizita pe prietenul lor, Fluturici Colorici, fructele află că acesta a trecut printr-o grea încercare, rămânând cu o aripă găurită. Faptul că nu mai putea să zboare îl făcea să se simtă tare trist. Văzând una ca asta, prietenele fructe l-au asigurat de dragostea lor și de faptul că, chiar dacă nu ar mai putea zbura, ele nu l-ar abandona. Fluturici Colorici acceptă ajutorul prietenilor lui și va primi o aripă nouă croșetată cu migală de către mama și bunica Perei Sara. Totuși, pentru ca aripa să se lipească bine, este nevoie ca zâna care zboară noaptea deasupra livezii să pună niște praf magic în lipiciul special, astfel încât aripa lui Fluturici să fie reparată pentru totdeauna. Împreună cu frumoasa zână, cele patru fructe reușesc să îl ajute pe Fluturici, iar la final, prietenii se reunesc bucuroși la un bal mascat.

          Am putea spune că delicata poveste a lui Fluturici este de fapt o lecție destul de stufoasă despre dragostea necondiționată, despre a accepta ajutorul celor apropiați atunci când ai nevoie reală de el, despre emoțiile pe care le nasc în noi întâmplările prin care trecem, despre ce înseamnă efortul depus împreună pentru îndeplinirea unui scop, atunci când ești mânat de gânduri bune, despre curajul de a te confrunta cu dificultățile și de a le depăși, despre sprijinul și suportul familiei și al prietenilor în situațiile dificile care par de nesurmontat și, nu în ultimul rând, despre bucuria de a fi depășit un obstacol și de a sărbători acest lucru. 

       În acest sens, poate una dintre cele mai frumoase pagini ale cărții, pentru mine, a fost cea în care Para Sara grăiește, plină de empatie: ”– Ooo, prietenul nostru drag, noi te iubim oricum ai fi! Nu contează cum arăți, tu ești bun și cuminte și chiar dacă nu ai mai putea să zbori, noi nu te-am părăsi.

IMG-20200617-WA0017

 Pentru a vă putea bucura împreună cu copiii dumneavoastră în mod plenar de lectura duioasă, de ilustrațiile atât de expresive și de culoarea și savoarea moralei pe care ne-o oferă publicația pe care am ales să v-o prezentăm astăzi, vă invităm cu drag la lectură! Pe ”Para Sara…” o găsiți aici !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.