Cronică: Artelier D și Dovleacul din copac

„Dovleacul din copac” este o poveste interactivă pusă în scenă de Artelier D și se adresează copiilor de 3-6 ani, desfășurându-se la micuțul- cochetul- bine garnisitul- nou- deschis magazin pentru copii Junior Store.

Specific pentru TOATE atelierele Artelier D este grija pentru detaliu. Am avut de mai multe ori ocazia să mă întâlnesc cu activitățile educative realizate de ei și mereu am observat că tema este perfect ancorată în perioada anului, a săptămânii, vârsta este adaptată nu numai subiectului abordat (și reciproc) ci și mediului în care se desfășoară întâlnirea; la fel, grija pentru preț: să nu fie prea mare pentru ca să fie cât mai accesibil dar să fie totuși folosite materiale de calitate.artelier d roata mare 1 Collage

Toate cele de mai sus transpuse în întâlnirea la care am participat sâmbătă arată astfel: povestea Dovleacul din copac a fost aleasă pe de o parte pentru că din ea se pot învăța diverse lucruri, este ușor de spus și scurtă (toată întâlnirea, inclusiv partea practică, a durat aproximativ 50 de minute) pe de alta pentru că ea este parte a unei cărți de colorat ce va apărea în curând (în plus, e vremea plăcintelor cu dovleac!). Apoi, vârsta copiilor cărora se adresa povestea este de 3-6 ani astfel încât copiii să poată interacționa activ în poveste dar să fie și cât de cât independenți, părinții implicându-se doar în partea a doua a întâlnirii, cea practică, dacă doresc. Mai mult, dat fiind că jocurile și cărțile disponibile la Junior store se adresează în principal acestui grup de vârstă, potrivirea vârstei cu locația este cu atât mai bună.

Povestea în sine este cea a unui dovleac care de mic și-a dorit să ajungă tot mai sus, în ciuda sfaturilor tuturor de a nu se cățăra. Totuși el urcă în copac, ajunge sus și își dă seama că îi este frică de înălțime și că nu mai are cum să coboare și într-un final tulpina sa se rupe sub greutate iar dovleacul cade jos, spărgându-se în multe bucățele. Povestea este scurtă dar interactivă și spusă cu ajutorul unor mijloace auxiliare și schimbări simpatice de ton și de recuzită (minimă dar sugestivă). Pe parcursul acesteia copiii au fost întrebați dacă le-a fost vreodată frică, au fost puși să recunoască mărimile dovleacului în ordine crescătoare, să spună de ce cred că cireșele, merele și alte fructe nu cad din copac dar un dovleac ar cădea iar la sfârșit, înainte de a picta propriul lor dovleac (în timp ce savurau ceai și biscuiți 🙂 ), au fost întrebați ce au învățat. Răspunsul a fost aproape la unison: că nu trebuie să ne cățărăm prea sus și trebuie să ascultăm când ni se spune să nu o facem; bineînțeles, această poveste poate fi interpretată în mai multe chei și mult mai subtil însă Daniela Mișcov, gazda atelierului, s-a rezumat la acest aspect.

artelier d roata mare 2 CollageVerdictul final: este o întâlnire caldă și prietenoasă cu teatrul pentru copii, ne-a plăcut și vom mai merge, ceea ce vă recomandăm și vouă. În plus, vă sugerăm să treceți magazinul Junior store pe lista locațiilor de vizitat cu ocazia achiziționării de cadouri sau chiar și numai de plăcere; sunt multe jocuri deștepte, firme prestigioase ca Melissa & Doug, Djeco, DPH sau Kosmo.

Notele noastre, dintre care cea mai mare este 5:

Atmosferă generală: 5

Accesibilitate: 5

Interactivitate: 5

Locație: 5

Preț: 5

4 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.