Concurs: cea mai frumoasă carte

Dragi prieteni, în săptămânile trecute ați avut ocazia să citiți recomandările de lectură făcute de Victoria Pătrașcu și Iulia Iordan. Acum este rândul vostru!

Pentru noi, interacțiunea cu cititorii și cunoașterea lor este foarte importantă. În funcție de ceea ce vă doriți  și ceea ce vă place, noi căutăm noi și noi subiecte interesante și folositoare.

Așadar, acum este rândul vostru să vă spuneți părerea privind cărțile pe care le iubiți și pe care le citiți împreună cu copiii. Puteți câștiga una din cărțile scrise de autoarele de mai sus și șansa ca recomandările voastre să fie cunoscute de cât mai mulți părinți dacă:

  • ne spuneți, printr-un comentariu la acest articol, care este cartea pentru copii preferată – a voastră și/sau a copilului dvs – și de ce. Trebuie să motivați alegerea în câteva rânduri, așa cum au făcut și prietenele noastre scriitoare;
  • dați mai departe (share) acestui post.
  • așteptați tragerea la sorți a răspunsurilor câștigătoare din data de 1 august .

Vă mulțumim că sunteți alături de noi.

Cu drag,

Roata Mare

 

 

56 de comentarii

  1. Colectia „Hoinari prin anotimpuri” este preferata de ambii copii (4 ani si 2 luni, respectiv 1 an si 10 luni). de fiecare data cand deschid una din cele 4 carti, ei descopera alte si alte detalii 🙂 pustiul cel mare creeaza mereu scenarii la care nu m-as fi gandit, iar cea mica identifica elementele pe care i le cere fratele sau :)) un fel de „lectura” in echipa…

    Apreciază

  2. Pippi Sosetica e inca preferata celei mici (8 ani). Nu cred ca e nevoie sa mai spun cat este de amuzanta, cum reprezinta idealul oricarui copil de libertate si putere in a face ce vrea. Fata cea mare prefera cartile Agathei Christie (14 ani), datortita crimelor (partea neagra a adolescentei :)) si modalitatea ingenioasa prin care le rezolva.

    Apreciază

  3. Buna ziua!

    Fetita mea are 2 ani si noi momentan iubim Nu ti-e somn, ursuletule? Este povestea unui pui de urs nazdravan si jucaus care nu poate adormi din cauza fricii de intuneric. Solutia vine de la Marele Urs, si povestea se termina surprinzator si plina de iubire. Este minunata, dar putin mai lunga, pentru un copil mai mic rabdator, sau pentru un copil mai mare.

    Apreciază

  4. Buna ziua, cartea citita si rascitita de fica mea(6 ani) este „Spargatorul de nuci” , o carte adaptata pentru copii dupa renumitul balet ce poarta acelasi nume.Fica mea iubeste foarte mult baletul si musica precum si printii si printesele…aceasta carte o duce pe aripile ei in lumea fermecata a muzici unde totul se termina cu bine iar musica lui Tchaikovsky face sa danseze intreg palatul ..si intreaga Planeta a dulciurilor…cartea apartine editurii Piemme spa,Milano

    Apreciază

  5. Băiețelului meu de 11 luni ii place cartea TT la oraș de Aniela Tanase, editura Aramis. Il amuza foarte tare sunetele pe care le fac trenul, masinile, ambulanța, masina de pompieri. In plus, fiind o carte integral cartonată, este încântat să dea el singur paginile.

    Apreciază

    • Pentru „incepatori” (2-5 ani) recomand „Atinge copacul fermecat” (scrisa de Christie Matheson)- editura Gama. Este o carte aparent simpla, interactiva, dar care ii va atrage prin magia ei chiar si pe cei mai neastamparati prichindei.
      Cand au mai „avansat” un pic ( aproximativ de pe la 3 ani) fetelor mele le-a facut placere sa asculte „Pofta de povesti” (Luminita Alexandru) publicata de Tandem Media, o carte amuzanta care le stimuleaza copiilor pofta pentru fructe si legume :).
      Ne-a mai placut mult si ” David si puiul de intuneric ( Maria Surducan – editura Benefica)- o poveste plina de umor care incearca sa ajute copiii sa depaseasca teama de intuneric.

      Apreciază

  6. A (8 ani): Minunea de R J Palacio. Pentru ca iti ofera o pluriperspectiva asulra vietii unui copil cu dizabilitati, pentru scriitura calda si plina de empatie
    L (5 ani): How to catch a star Oliver Jeffers. Pentru ilustratiile splendide si stelele la care viseaza mereu

    Apreciază

  7. Amintiri din copilarie este cartea mea preferata. A copilului nu are cum pt ca are doar 2 ani 🙂 De ce? Pentru ca este autentic romaneasca, plina de umar si multi dintre noi retraim colilaria citind aceasta minunata carte.

    Apreciază

  8. Cea mai frumoasa carte este cea pe care o citesc seara pentru puiutii mei, cea mai frumoasa carte ne deschide inima si imaginatia, ne lasa ragaz sa comentam ilustratiile frumoase si sensibile care completeaza povestea, care ne da un motiv in plus sa tragem de timp imbratisati. Cea mai frumoasa carte nu are granite, suna in toate limbile la fel si uneste minti mici si mari. dar daca trebuie si trebuie si trebuie sa numesc cea mai frumoasa carte…Pentru noi este „Copacul cel darnic” de Shel Silverstein. Dar cat este de nedreapta intrebarea aceasta.

    Apreciază

  9. Cartea preferată a copilăriei mele este Lebedele de H. Ch. Andersen. Îmi amintesc că mama mi-o citea în fiecare seară înainte de culcare, însă de fiecare dată adormeam înainte de finalul poveștii. Cu toate acestea, nu mă plictiseam deloc și voiam să o ascult iar și iar și… iar. Îmi plăcea Eliza, determinarea ei și iubirea ce le-o purta fraților săi. Îmi doream să fiu ca ea. Acum, pot spune că îndrăgesc în egală măsură cărțile pentru copii și pe cele pentru adulți, ultima carte citită, care mi-a plăcut enorm, este Ursul si pianul de David Litchfield, ed. Girasol.

    Apreciază

  10. Recomand „Atinge copacul fermecat” (Christie Matheson, editura Gama) celor mai mici ascultatori (2-5 ani). Este o carte interactiva care ne cucereste prin simplitate, dandu-le posibilitatea prichindeilor sa devina ei mici magicieni.
    Alta carte care ne-a placut mult este „Pofta de povesti”( Luminita Alexandru, publicata de Tandem Media) . O colectie de povestioare amuzante care ii incurajeaza pe copii sa consume cat mai multe fructe si legume.
    „David si puiul de intuneric” (Maria Surducan- editura Benefica) este o lectura draguta pentru copilasi mai marisori (4-8 ani) care inca se mai tem de intuneric 🙂

    Apreciază

  11. De la 1 an si pana acum la 1 an si aproape 11 luni cat are acum baietelul meu, preferate au ramas cartile ‘Hoinari prin anotimpuri’ (Editura Casa, de Rotraut Susanne Berner), Riri fiind cel mai iubit dintre personaje. Seara, la nani, citim si alte carti, dar in fiecare seara trebuie sa ne uitam pe cel putin 2 pagini din ‘Riri’ :).

    Apreciază

  12. „Cadou de ziua ta” de Paul Stewart si Chris Riddell aparuta la Editura Trei este cea mai frumoasa carte despre prietenie si bucuria de a darui din ceea ce suntem si mai putin din ceea ceavem. Daca pe mine m-a miscat cu atat mai mult a vibrat in sufletelul puiului de 2 ani si 8 luni. Ideea spusa si redata armonios, imagini deosebite in nunate placute ochiului si sufletului.

    Apreciază

  13. Recomand din suflet pentru…sufletele frumoase o carte impresionanta prin continut si modul în care a fost scrisa. Cand am inceput s-o citesc, la maturitate, acum cativa ani…nu am mai lasat-o din mână. Cititi aceasta carte mai intai voi, parintii, dupa care gasiti un mod sa o povestiti copiilor. Viata trista si reala a un copil, a unui inger, descrisă intr-un mod care ar face sa plângă pana si pietrele. Desi mi-a intors pe dos sufletul, am realizat cat de util ar fi s-o citească puiul meu si cate ar invata din ea. Cu atat mai mult in aceste vremuri de bunăstare, confort si parca…prea mult, uneori. Titlul: Antonel, de Vasile Marcu. O carticica cat palma unei mame. S-ar putea ca la final de lectură sa aveti nevoie de un calmant. Si ce „pastilă” mai buna decât îmbrătisarea propriului prunc?! Lectură plăcută!

    Apreciază

  14. Andrei si Mihai adora doua carti din seria Povesti din Pădurea Fermecata de Tony Wolf: Piticii și Animalele.editura crisan. Conținutul povestilor sunt actual.haios.cu talc.

    Apreciază

  15. Albinuta – Abecedar pentru prescolari (scrisa de Grigore Vieru, ilustrata de Lica Sainciuc si aparuta la editura Cartier) este, fara nicio indoiala, una dintre cele mai frumoase si utile achizitii pe care le-am facut la capitolul carti.Imi place modul in care e structurata cartea: pe o pagina avem cate o poezie, un proverb si un cantecel, iar pe pagina alaturata, impartim cuvinte pe silabe.
    Include poezii pentru copii semnate de Tudor Arghezi, Lucian Blaga si George Cosbuc, plus o prezentare grafica de exceptie, premiata la nivel international, ce exprima universul fascinant al copilariei.

    Apreciază

  16. Pentru fi ca mea de 5 ani ramane carte de suflet „Aventurile pisicii Coada_Coada”. Subiectul prietenie si aventura cu pisici.
    Pentru mine Suflete zbuciumate de Stefan Zweig pentru puterea iubirii care doare fizic la fel ca o rana .

    Apreciază

  17. Vivi si copacul roditor- este cartea preferata deoarece ne plac veveritele si pentru ca are un mesaj frumos si usor de inteles pe o tema foarte utila in perioada copilariei(bucuria de a imparti)

    Apreciază

  18. Fiul meu cel mare ( 9 ani) prefera cartea ” Noroc cu laptele” de Neil Garman , Ed Arthur… O carte de aventuri, din care nu lipsesc piratii, extraterestrii si ” vumpirii”

    Apreciază

  19. Baiatului meu de 3 ani ii plac poeziile pentru copii scrise de Grigore Vieru si aparute la Editura Litera Mica, in cartea „Curcubeul”. Sunt simple, relativ scurte iar multe evoca momente din existenta necuvantatoarelor sau sentimente traite de cei mici in diverse situatii. Ca parinte apreciez candoare pe care o au si faptul ca unele cuprind si dialoguri astfel ca i le pot citi pe roluri, cu intonatia potrivita, ceea ce lui Constantin ii place foarte mult.

    Apreciază

  20. Cartea noastra preferata este cea la care revenim invariabil la cateva zile de cand a inceput fetita noastră să își poată exprima preferința pentru o anumita poveste sau alta. Este o minune de carte, cu personaje simpatice din viața reală și situații neconflictuale prezentate atât pe înțelesul copiii de un an cât și spre amuzamentul părinților obosiți și sătui de tensiuni în urma unei zile de lucru. Am descoperit-o din greseală și consider ca propria mea copilărie a fost sărăcită de faptul ca nu am auzit povestile de acolo cand eram de vârsta fetitei mele, poate de aceea nu ne saturam și nu ne plictisim de mai bine de 2 ani jumate sa citim pentru a mia oara povestile din cartea lui Octav Pancu Iasi – Țara unde Vinerea era Joi.

    Apreciază

  21. Fetitei mele ii place ENORM de mult Povestea gentutei rosii de Lucia Muntean, din cauza ca in toamna intra la gradi. Ii place atat de mult ca ma pune sa o citesc de cel putin 2 ori pe zi 🙂

    Apreciază

  22. Batranul din luna, de Grace Lin, aparuta la editura Arthur in 2013 este povestea care ne face in aceasta perioada serile mai frumoase. Curajul, increderea in ea si usurinta cu care isi face prieteni sunt doar cateva dintre calitatile lui Minli, personajul principal al cartii. Atat mie cat fi fetelor ne plac cartile de la care avem ceva de invatat, astfel recomand aceasta carte tuturor mamicilor si copiilor dornici sa-si bucure imaginatia.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s