Cu Școala Altfel la pomul lăudat. Ferma pedagogică

Pentru că scriu cronici despre locurile cu activități frumoase pentru copii în București, în mod tradițional doamna învățătoare îmi cere concursul pentru a organiza activitățile înafara școlii sau cele non-formale. Similar s-a întâmplat și în acest an și astfel am făcut o rezervare la Ferma Pedagogică. Auzisem de ea – numai de bine – dar nu o vizitasem; știa de ea și doamna învățătoare; se îndeplineau criteriile de recomandare pe Roata Mare (fie vizităm, fie auzim de bine de la trei persoane în care avem încredere) astfel încât am făcut rezervarea.

Pentru început totul a părut să fie în regulă: amabili la telefon, am programat împreună atelierele și vizita, ora sosirii, a plecării etc.

Ajunși acolo, totul s-a schimbat. Din păcate, nu am fost și eu acolo astfel încât acest articol se bazează pe poveștile dezamăgite ale doamnei învățătoare, ale copilului meu și ale altor părinți.

(…)

 

Din păcate… restul articolului a fost retras, la cererea insistentă a proprietarilor care, în schimbul de mesaje, nu au indicat nicio secundă că ar avea vreo vină sau că ar dori să facă ceva pentru ca cele semnalate să se îndrepte, și-au dorit doar ca acest articol să nu mai existe.

Vă mulțumim pentru înțelegere. Doritorilor, în privat, le putem furniza mai multe informații despre conținutul articolului.

 

2 comentarii

  1. Eu sunt Ioana Petrache si am creat Ferma Pedagogica pentru a oferi informatii copiilor, care invata jucandu-se. Nu este un loc turistic, este un loc creat pentru copii, care sunt fericiti aici. Pretul de 10 lei platit de copii se transforma in fapte bune pentru altii, mai putin norocosi.
    Acest comentariu plin de frustrare a fost scris de o doamna care nu este invatatoare, ci mamica unui copil. Mamica a sarit coarda in biroul fermei, a luat jucariile si le-a distribuit copiilor, desi la inceputul zilei am stabilit activitatile, adica turul fermei, in parc si la animale, fara activitati in interior, cu exceptia mersului la baie. Dupa 15 minute de sunat la trompeta in birou am cedat si le-am cerut sa iasa.
    Programul stabilit de doamna invatatoare a fost cel scurt, fara atelier in interior. Jucariile sunt un colt pentru petrecerile care se organizeaza la ferma, am explicat acest lucru, dar mamica nu a ascultat.
    Ceilalti parinti si doamna invatatoare si-au cerut scuze pentru lipsa de educatie a mamei, care a creat un scandal intre copii.
    Dupa experienta a mii de oameni fericiti la Ferma Pedagogica, o doamna face acest comentariu rautacios. Pe buna dreptate, i-am cerut sa fie educata sau sa se conformeze regulilor casei.
    http://www.fermapedagogica.ro

    Apreciază

    • Stimata doamna, sunteti partial in eroare: 1. autoarea articolului nu a fost prezenta acolo, asa cum s-a mentionat deja in articol, inca din primele paragrafe si 2. Programarea atelierului ~Detectiv la ferma~ s-a facut si s-a si confirmat; ca nu a fost notata este altceva.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.