Cronică: Împrietenirea copiilor cu emoțiile

Cunoașterea emoțiilor nu ține de domeniul educației culturale – căruia îi este dedicat proiectul Roata Mare – dar totuși educarea lor ține de creșterea unor copiii echilibrați și încrezători în cunoștințele și valorile lor. Este, deci, o abordare care indirect acționează asupra percepției actului cultural de către copiii noștri astfel că ocazia participării la un atelier de „Împrietenire cu emoțiile”, organizat de Institutul pentru Fericire a sunat incitant. institutul pentru fericire - emotii Collage

Recunosc, sunt un părinte cu puțin timp liber și fără prea multă răbdare să citesc toate cărțile despre creșterea sănătoasă a copiilor, disponibile pe piață; prefer statul cu ei unor activități de lectură însă savurez întotdeauna și vânez întâlniri pe teme de acest gen, mai ales una la care pot participa cu ei. Subiectul emoțiilor, al cunoașterii și verbalizării lor l-am considerat intuitiv important în dezvoltarea armonioasă a piticilor iar acest atelier mi-a confirmat că mă aflam pe un drum bun.

Pe scurt, în cele aproximativ două ore ale întâlnirii cu Georgiana Sfârlea, coordonatoarea atelierului, copiii s-au jucat în încercarea numirii cât mai multor emoții (părinții nu ar fi trebuit să participe, pentru a nu inhiba răspunsurile – am aflat mai târziu – însă am rămas totuși, mai ales pentru că așa îl pregătisem de acasă și pe copilul meu).

Regula a fost ca prichindeii să fie cât mai deschiși astfel că ei au povestit despre ce îi face pe ei fericiți, apoi au urmărit un filmuleț animat și au discutat despre emoțiile trăite de personaje și le-au aplicat pe ei, povestind când s-au simțit fericiți, triști, furioși, dezgustați etc. Un alt moment a fost cel al jocului de recunoaștere al emoțiilor negative și pozitive.

Apoi, după o pauză în care copiii au servit fructe și biscuiți a început a doua parte a atelierului printr-un joc de mimă, în care pe rând fiecare copil mima un sentiment iar ceilalți trebuiau să îl ghicească. În continuare copiii au aflat despre Emometrul (în acest caz era sub formă de rachetă) care îi ajută pe copii să stabilească ce emoție simt în diverse momente. Ultima parte a fost practică și a constat în realizarea unui borcan de calmare (calm down jar) care ar trebui să îi ajute pe copii să se liniștească și să își conștientizeze emoțiile negative.

Cred că cel mai important lucru pe care ar fi trebuit să îl rețină copiii este acela că toate emoțiile sunt bune; sunt ale noastre, fie ele pozitive sau negative și e bine să le avem.

Ne-a plăcut:

– că ne-am jucat, că am învățat emoții noi, că am înțeles – chiar și numai parțial – când apar ele

– că am făcut borcănele cu sclipici pentru calmarea emoțiilor

– gustările cu fructe proaspete și biscuiți

– că la final Georgiana a fixat ceea ce au învățat copiii prin întrebări legate de subiect

institutul pentru fericire - emotii 1 collage
Emometrul și borcănelul de calmare

Ne-ar plăcea:

– ca grupele de vârstă să fie mai restrânse (această întâlnire a fost pentru 6 – 12 ani) pentru ca să nu intervină posibilitatea plictisului pentru că fie știm deja, fie e prea multă informație

– ca să se țină cont mai mult de dinamica grupului și în funcție de aceasta să se scoată sau să se pună noi activități. Încadrarea într-un anumit timp nu trebuie să fie un scop în sine, atât timp cât copilul învață ceva nou și îi place ceea ce face; pentru că, se știe, după ce obosesc totul merge în gol!

– să existe întâlniri la care să participe și/sau să fie implicați și părinții pentru ca ei să poată continua acasă jocul și cunoașterea emoțiilor. Probabil prezența părintelui inhibă reacția copilului însă pe de o parte acest lucru se întâmplă la copiii mai mari iar pe de alta s-ar putea face astfel încât copilul să fie sincer, poate chiar prin exemplul părintelui.

– să se facă mai multe întâlniri (module, cu întîlniri poate mai scurte?) în care să se discute mai în detaliu mai puține emoții; pentru continuitate și pentru aprofundare. Acest ultim lucru am înțeles că este deja în plan începând din toamnă ceea ce ne bucură.

Ne-a plăcut iar notele noastre (cea mai mare fiind 5) demonstrează acest fapt:

Accesibilitate 5

Interactivitate 5

Atmosferă generală 5

Locație 5

Preț 4 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.