Poveștile părinților: Ateliere de hârtie manuală la MȚR

Familia mea, împreună cu un grup de prieteni cu copii, a avut privilegiul de a participa la un atelier de hârtie manuală reciclată la Muzeul Țăranului Român. Creatorul hârtiei manuale, un artizan pe nume Răzvan Supuran, a fost gazda noastră.

În ultimele luni am participat de două ori la acest atelier ce are loc subsolul Muzeului și de fiecare dată ne-a plăcut la nebunie. Este o oportunitate unică de a învăța ceva frumos și util, într-un mediu creativ, de la o persoană ce poate inspira audiența nu numai pentru a recicla și a confecționa hârtie acasă dar și pentru a face ceva bine pentru mediu. Da, este exact acest gen de atelier și mi-ar plăcea ca părinți și copii cât mai numeroși să îi calce pragul.

La cererea mea, am început cu o prezentare a dlui Supuran cu accent pe motivele care l-au determinat să creeze hârtie. Este un fost jurnalist ce a renunțat la carieră pentru a da curs pasiunii sale, transformând un interes și o experiență trecută într-un mod de viață. Și mai important, pasiunea sa s-a transformat într-o misiune, aceea de a salva un meșteșug aproape uitat astăzi de lumea industrializată în care trăim. Acest lucru nu se întâmplă des și chiar și numai din acest motiv întâlnirea cu dl Supuran a fost pentru familia mea o oportunitate rară. În timpul prezentării sale, a subliniat importanța unei munci susținute și făcută cu multă pasiune în îndeplinirea scopurilor – și acest lucru este exact ceea ce copilul meu de 5 ani a reținut din întreaga conversație.

hartie mtr roata mare trei

Pentru copiii mici, cărora le place să mișune și nu se pot concentra pentru mult timp, o poveste despre viața reală ar putea fi o provocare; dar ca părinte ce crede în importanța expunerii și a folosirii experiențelor trecute ca punct de plecare în diverse discuții și subiecte, cred că această conversație de la începutul atelierului ar putea fi o parte educativă esențială a acestuia și de aceea cred că merită chiar să forțăm puțin răbdarea copiilor, dacă este cazul. Din păcate, grupul nostru nu a părut să fie de acord cu această premisă astfel că introducerea s-a terminat mai devreme decât mi-ar fi plăcut. Accentuez, totuși, că am insistat, atunci când am făcut programarea, asupra acestei discuții introductive pentru că am crezut că ea ar îmbunătăți calitatea experienței noastre. Dar, judecând după prima experiență pe care am avut-o la atelier, această discuție nu are loc în mod normal astfel încât dacă doriți sau nu ca ea să aibă loc rămâne la latitudinea voastră; eu una o încurajez.

După scurta introducere am trecut la partea practică a atelierului. Am confecționat hârtie prin transformarea hârtiei folosite în pastă și apoi înapoi în hârtie. Dl Supuran a demonstrat și a explicat procesul în detaliu iar apoi copiii l-au refăcut dacă au dorit. Nu voi insista pe procesul de manufacturare pentru că mi-ar plăcea să îl experimentați fiecare dintre voi. Dar vă promit că este mult mai bine decât să urmăriți un clip pe Youtube sau să citiți pe internet un tutorial pe această temă. O parte din hârtia confecționată am luat-o acasă iar o parte am lăsat-o acolo pentru data viitoare, pentru că familia mea vrea să se întoarcă curând pentru a învăța despre tipar și legătorie.

hartie mtr roata mare

Pe scurt, am învățat să facem hârtie, am recunoscut importanța și utilitatea hârtiei reciclate și am întâlnit o persoană specială ce păstrează viu un meșteșug aproape dispărut. Copiilor le-a plăcut atât să descopere frumosul atelier cât și să îi privească pe ceilalți meșteri la lucru, totul la un preț foarte mic. Am cumpărat și mici suveniruri ce ne vor aduce aminte de experiență: am luat hârtie cu semințe care pot fi plantate în grădină; foarte posibil, aceste semințe prinse în hârtie și plantate în pământ se vor transforma într-o zi în plante.

În concluzie, recomand cu căldură și recomand tuturor să participe la acest atelier. Este o oportunitate rară și ar trebui recunoscută și apreciată ca atare. Atelierul s-a ținut în limba română însă dl Supuran părea fluent în engleză deci este posibil să fie dispus la o întâlnire și într-o limbă străină iar dacă nu, cred că traducerea poate fi cumva asigurată. Pentru rezervări îl puteți suna. Eu vă recomand din toată inima să mergeți să vă bucurați de o oră specială care o să vă inspire și să vă ajute să învățați ceva nou în același timp.

violeta

Violeta, autoarea acestei povești, este mămica a doi copii foarte activi și creativi. Impreună le place să călătorească și întotdeauna sunt în căutare de aventură și activități culturale și educative. Motto-ul familiei lor este „we may not have it all together, but together we have it all.” 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s