Carte pentru copii: Aventurile lui Pinocchio, de Carlo Collodi

Drama a început brusc, într-o seară liniștită de iarnă, când fetița mea de 8 ani și-a dat seama că trebuie să citească Pinocchio  – „ăla adevărat, nu varianta Disney” – până la sfârșitul săptămânii. Lacrimi, disperare, țipete… Părea o adolescentă care urmează să dea bacul din Pinocchio în câteva zile! În mobilizarea generală care s-a declanșat (telefoane și mesaje pe la rude, prieteni, căutări în librării) nu am reușit să obținem decât un exemplar din seria cărților extrem de ieftine și de proaste, care cuprindea toate tipurile de greșeli posibile. Așa că m -am ambiționat să găsesc și un Pinocchio frumos și într-un final am cumpărat o minune de carte, despre care vă voi povesti în cele ce urmează.

Ne-am chinuit cu prima carte timp de câteva zile, iar peripețiile lui Pinocchio păreau și mai complicate și mai absurde în acel volum nefericit. Am profitat de ocazie însă și am discutat despre termenii prost traduși, despre greșelile de gramatică, despre cele de tipar, despre câți oameni lucrează la o carte și în general, despre cât de diferită este această carte de celelalte pe care le avem în casă.

pinocchio innocenti 1Apoi am obținut și Aventurile lui Pinocchio de Carlo Collodi cu ilustrații de Roberto Innocenti și dintr-o dată, copila mea a fost încântată… de tot! Dacă până atunci, firul epic se mai încâlcea iar unele episoade, eliminate din varianta Disney, ne șocau prin cruzime și violență, cu acest volum în față, păream cu toții dispuși să ne reconsiderăm opiniile. Ilustrațiile extraordinare, calitatea hârtiei și a tipăriturii fac din această carte o delectare.

Ce ne-a plăcut cel mai mult:

  • Ilustrațiile, desigur. Am aflat despre Roberto Innocenti că este un grafician celebru pentru ilustrațiile de carte pentru copii (mai amintesc Spărgatorul de nuci, Cenușăreasa, Colind de Crăciun). Imaginile redau atmosfera de oraș italian de sfârșit de secol XIX, cu multe scene secundare, în care te pierzi în căutarea personajului principal și în care descoperi detalii amuzante și afli multe lucruri interesante: despre ocupațiile locuitorilor, despre arhitectura orașelor etc.

Ce am învățat / aflat:

  • Carlo Collodi este pseudonimul lui Carlo Lorenzini (1826 – 1890), un reputat jurnalist italian, care a condus și chiar fondat ziare importante. A tradus cu succes basme literare franceze, apoi a început să scrie cărți pentru uz școlar, manuale, povești pentru copii. Cea mai cunoscută creație a sa rămâne Aventurile lui Pinocchio, scrisă în 1881.pinocchio innocenti 2
  • Textul original este mult mai aventuros și cu multe scene crude sau chiar violente în comparație cu variantele prescurtate și prelucrate, gen Disney și nu numai. Iată câteva exemple: Pinocchio este spânzurat (cu descrierea senzațiilor, până la aparenta moarte); este pus în lanț în locul unui câine; este pregătit pentru a fi prăjit în tigaie alături de pești etc. E un gen de cruzime pe care îl regăsim și în poveștile mai puțin celebre ale Fraților Grimm, ca să nu mai vorbesc de cele ale lui Creangă (când ați citit ultima dată textul original al Caprei cu trei iezi?) Este un gen de violență care astăzi, în epoca „avizului parental”, al poveștilor „politically correct”, ne face pe noi, părinții, să tresărim și să uităm de violența lumii contemporane la care sunt vrând – nevrând, mai mult sau mai puțin expuși copiii noștri.

„Când o carte este așa frumoasă atunci și povestea e mai atractivă și poți trece mai ușor peste scenele acelea violente”, mi-a spus copila de 8 ani :). Sinceritatea și entuziasmul cuvintelor ei mi-au îndepărtat orice rezervă și m-au convins, din nou, că frumusețea și arta ne vorbesc la orice vârstă.

Aventurile lui Pinocchio, Carlo Collodi & Robero Innocenti (ilustrații), Editura Litera Intenațional București 2008

Cartea se poate găsi online aici .

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.