Atrași de ideea de „musical educativ”, am răspuns invitației trupei de teatru muzical pentru copii PAM PAM și am mers la reprezentația de la Teatrul Elisabeta. Am avut parte de o experiență interesantă, care ne-a demonstrat încă o dată cât de receptivi sunt copiii la muzică în general și cât de ușor rețin lucrurile pe care le învață într-un spectacol muzical.
Călătorie muzicală pe aripile Vântului este un musical pentru copii peste 2 ani, pe care însă îl consider potrivit până la vârsta de 6 ani. Sala era plină de pitici de 3 – 5 ani, care au fost entuziasmați de spectacol, de muzică, dans etc. Povestea muzicală prezintă aventurile celor 3 prieteni: Vio (vioara), Kito (chitara) și Pia (pian), care nu reușesc să se decidă unde vor merge în vacanță; chemați în ajutor, pinguinul și ursul panda sunt răpiți de Vânt, care le cere drept răscumpărare instrumenete muzicale din trei țări; astfel, ei pornesc într-o călătorie care îi duce prin Spania, Egipt, Mexic.
Musicalul conține ingredientele unui spectacol atractiv pentru copiii de vârste mici, dar care nu mai au același impact peste vârsta de 6 ani:
- multă muzică în ritm alert („de țopăială și cam tare” cum au zis ai mei balauri de 6 și 9 ani);
- dans energic la care participă și copiii din trupa PAM PAM Junior;
- mascote (pinguinul Pam – Pam și ursul panda Bum- Bum: „Mami, numele astea spun totul!” a comentat balaurița mea J)
- marionete;
- ritm susținut și o desfășurare rapidă a momentelor muzicale, de dans, de interacțiune cu sala etc.
Ce ne-a plăcut:
- ideea de „musical educativ”: copiii au reținut instrumentele muzicale din cele 3 țări (castaniete, clopoței, maracas), le-au văzut, au ascultat cum sună și au experimentat muzică inspirată din zonele respective;
- prezența pe scenă a copiilor din trupa PAM PAM Junior, simpatici, atenți, buni dansatori;
- costumele;
- interactivitatea (în limitele acestui tip de spectacol): copiii sunt invitați să țină ritmul, să voteze unde se merge în vacanță, să răspundă la întrebările legate de instrumentele prezentate și țara de proveniență etc;
- durata spectacolului, 50 de minute, îl recomandă pentru copiii mici; la fel și atenția organizatorilor de a nu depăși cu mult ora începerii;
Ce ne-am dori să experimentăm pe viitor:
- o alternanță de ritmuri, care să cuprindă și muzică mai lentă, mai liniștită și care să pună mai bine în evidență calitățile unor instrumente precum pianul, chitara sau vioara;
- prezența pe scenă și a unor instrumente muzicale autentice, nu doar a variantelor pentru copii;
- o altă dozare a energiei, o calibrare, prin introducerea unor momente mai liniștite :), care să alterneze cu cele antrenante.
Trupa PAM PAM susține spectacole în teatre, școli sau la diferite evenimente. Mai multe informații găsiți pe site-ul trupei.
[…] pentru copii este disponibilă aici. Ultimele noastre cronici sunt despre Teatrul Pam Pam – O călătorie muzicală pe aripile vântului și Opera Comică pentru Copii – Micuța Dorothy care a avut premiera de […]
ApreciazăApreciază