Colecția ”Flippo”

       E vară, e cald, afară miroase a vacanță și a briză, iar gândurile ne zboară către destinații relaxante. Dar cine lucrează în terapie știe că indiferent de lista beneficiilor pe care le aduc vacanțele, în planul limbajului este necesară stimularea continuă, pentru ca achizițiile să nu se piardă, să nu se uite. În terapie, atunci când se pierde constanța ședințelor de lucru și nu există continuitate, vacanța poate însemna regres. Așadar, chiar și în zilele toride de vară, la cabinet se lucrează de zor. Poate acum, mai mult ca oricând, prichindeii au nevoie să fie atrași de materiale distractive care să îi capteze și care să îi facă să își dorească, măcar temporar, să părăsească pentru puțin timp atracțiile parcului pentru a veni la logoped.

        Materialele de lucru… oh, da, sunt atât de importante! Și vă spuneam și în articolul precedent cât de bine ”mă înțeleg” de ani de zile deja, cu cele oferite de editura Gama. Astăzi, voi aduce în prim plan o colecție a acestei edituri, descoperită acum câteva luni, alături de colecția Bingoletto, când am ieșit din nou la vânătoare de produse noi pe care să le pot utiliza în activitățile desfășurate la cabinet cu prichindeii mei. Atunci Diana Soare, editor al editurii, m-a invitat să le cutreier site-ul pentru a descoperi noutățile din universul magic Gama. Astfel am descoperit colecția Flippo pe care am de când să v-o prezint azi.

        Materialele din această gamă propun un sistem inedit de învățare, prin intermediul cartonașelor pe suport arcuit (spirală), după modelul calendarelor de birou.  Acestea trebuie combinate pentru a găsi seria corectă, iar copilul își poate autoevalua rezultatele printr-un sistem de verificare, prin coduri de culoare. Această manieră simplă și eficientă transformă învățarea într-un joc captivant!

Colecția cuprinde următoarele 4 titluri:

  • Dezvoltarea limbajului
  • Cuvinte simple
  • Înmulțirea
  • Fracțiile

        Prin urmare, autorii au gândit în colecție două materiale menite a ajuta copilul în sfera limbajului – vocabular și lectură – și încă două pentru dezvoltarea abilităților matematice. Toate cuprind instrucțiuni concise legate de cum pot fi în mod optim utilizate.

        Pentru că activitatea mea zilnică presupune, în primul rând, dezvoltarea limbajului și corectarea dificultăților de vorbire și limbaj, noi am achiziționat seturile ”Dezvoltarea limbajului” și  ”Citirea. Cuvinte simple”. Aceste seturi au fost gândite pentru a facilita dezvoltarea achizițiilor specifice limbii române. Ambele sunt recomandate copiilor de vârste cuprinse între 4 și 6 ani și sunt ușor de utilizat, fiind confecționate din carton de calitate, rezistent la utilizare repetată.

       Flippo: Dezvoltarea limbajului are ca obiectiv dezvoltarea vocabularului în limba română. Fiecare cartonaș îi prezintă copilului o noțiune. Copilul trebuie să potrivească prin asociere trei imagini, pe care, prin intermediul întrebărilor ajutătoare, să le integreze apoi într-o propoziție dezvoltată. Practic îi sunt ilustrate imaginile aferente a trei substantive, iar el trebuie să găsească verbele potrivite pentru a le lega într-o propoziție. Întrebările adresate sunt ”Cine?” (adică ”Cine face acțiunea?” – întrebare ce subliniază subiectul propoziției), ”Ce?” (întrebare aferentă complementului direct) și ”Unde?” (adică ”Unde face acțiunea?” – marcând complementul circumstanțial de loc). Astfel, prin intermediul acestor întrebări ajutătoare, copilul va alcătui o propoziție care va respecta topica adecvată limbii române, precum și regulile gramaticale specifice.

        Am utilizat setul ”Dezvoltarea limbajului” în ședința de logopedie desfășurată cu C., în vârstă de 5 ani, care, dincolo de dificultățile de pronunție, întâmpină serioase obstacole în alcătuirea de propoziții după imagini și la nivelul exprimării verbale, în conversație, deoarece nu reușește să găsească verbele cele mai specifice, potrivite utilizării într-un anumit context conversațional. Dezacordurile sunt frecvente în vorbirea ei de zi cu zi. Având aceste caracteristici, materialul pe care vi l-am prezentat mi s-a părut foarte util pentru ea.

      Ceea ce mi s-a părut inedit la acest material, comparativ cu altele utilizate pentru dezvoltarea vocabularului pe segmentul de verbe, este faptul că majoritatea celor utilizate de mine conțin imagini cu un personaj care realizează o anumită acțiune, copilul trebuind să își dea seama despre ce acțiune este vorba și să formuleze propoziția în consecință. În cazul setului Flippo: Dezvoltarea limbajului nu este furnizată o imagine cu personajul realizând acțiunea, ci doar cu personajul, astfel că, prin asociere cu imaginea ce urmează după stabilirea subiectului propoziției, copilul trebuie să stabilească singur acțiunea, fără a o avea în față, ilustrată. Mi se pare un nivel de dificultate superior situației în care acțiunea e ilustrată efectiv, fiind și un exercițiu de creativitate foarte bun.

      Al doilea set, Flippo: Citirea. Cuvinte simple, încurajează copilul să deslușească singur sau cu ajutor tainele cititului într-un mod inedit, care îl va stimula să își îmbogățească de asemenea și vocabularul. De la recunoașterea vizuală a literelor până la citirea de cuvinte simple, monosilabice, alcătuite din trei litere, este doar un mic pas, însă unul captivant și provocator, pe care îl va parcurge aproape în joacă. Consider că acest material este adecvat, în majoritatea situațiilor, pentru copii de 5 – 6 ani, care încep să se acomodeze cu literele alfabetului și să realizeze sinteza lor în cuvânt. Materialul este organizat pe patru serii de cartonașe: primele trei conțin litere ale alfabetului limbii române, iar cea de-a patra serie conține scris cuvântul format din cele trei litere din seriile anterioare, pe care copilul le poate potrivi după bunul plac, până la identificarea și formarea unui cuvânt cu sens. Materialul poate fi utilizat în variate moduri, fie formând cuvinte cu litere care vin la rând, sub forma unui exercițiu liber, de creativitate, existând și varianta în care i se oferă copilului imaginea unui element, el trebuind să ghicească noțiunea și să o scrie utilizând seriile de litere avute la dispoziție.

         Am utilizat jocul ”Citirea” cu M., o fetiță care tocmai a terminat clasa I. Ea are unele dificultăți de pronunție, dar și unele dificultăți în formularea de propoziții dezvoltate. Pentru că este la școală, am găsit potrivit acest joc pentru a îi exersa interactiv abilitățile de citire, iar ea a fost tare entuziasmată să caute și să descopere cuvinte noi. La fiecare cuvânt nou descoperit, i-am dat o sarcină suplimentară, aceea de a alcătui și o propoziție dezvoltată în care să utilizeze acel cuvânt. Astfel, am creat prilejul pentru a exersa și abilitatea ei de a formula propoziții dezvoltate, cu un cuvânt dat, sarcină care uneori o pune în dificultate.

       Sperăm că v-am convins! Chiar dacă simțim vacanța prin toți porii, exercițiul rămâne, conform dictonului latin, ”mama învățăturii”. Iar materialele tocmai prezentate reprezintă o manieră interactivă de a recapitula sau exersa noțiuni școlare. Le găsiți în librării și, desigur, descrise și gata de a fi achiziționate, pe site-ul editurii Gama – www.edituragama.ro.

         Îi adresăm încă o dată mulțumiri Dianei Soare pentru că ne-a mijlocit întâlnirea cu aceste seturi din colecția Flippo și vă dorim vouă, celor ce știți să vă bucurați de vară și prin activități educative, să le folosiți cu drag!

 

 

Surse de informare:

www.edituragama.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.