Am primit de curând de la prietenii noștri de la editura Arhur 3 cărți simpatice, scrise și ilustrate de William Steig: Doctorul De Soto, Shrek! și Sylvster și pietricica fermecată. Shrek?M-am întebat și eu ca și voi. Da, chiar acel Shrek! William Steig este autorul cărții care a stat la baza binecunoscutei serii de animație; de altfel, două dintre filme poartă dedicația „În memoria lui William Steig”.
Dintr-o binevenită notă despre autor, prezentă la începutul fiecărei cărți, am aflat că William Steig (1907 – 2003) a fost un prolific ilustrator american, a cărui carieră strălucită de scriitor pentru copii a început după vârsta de 60 de ani. A continuat să scrie și să ilustreze cărți pentru copii până pe la 90 de ani, fiind autorul a peste 30 de titluri. Dintre acestea, editura Arthur ne propune o selecție de succes: Sylvster și pietricica fermecată a fost premiată cu prestigioasa Medalie Caldecott, Doctorul De Soto face parte din seria cu același nume, extrem de îndrăgită; iar pe Shrek îl cunoaște deja toată lumea!
Cărțile lui Steig sunt un exemplu minunat de lectură potrivită pentru copii până pe la 7-8 ani și pe placul părinților în egală măsură. Ilustrațiile în număr mare sunt pline de culoare, expresive și amuzante; textele sunt ușor de citit, pline de umor și sensibilitate deopotrivă, capabile să trezească interesul cititorilor de la mic la mare. Rar am urmărit cu atâta plăcere (alături de balaurul meu cel mic care îmi citea) întâmplările povestite într-o carte în care ilustrația primează! Până și copila de aproape 10 ani s-a oprit să îl asculte și am râs împreună ascultând pățaniile lui Shrek cel teribil de urât în căutarea prea-hidoasei prințese. Povestea șoricelului dentist din Doctorul de Soto ne-a amuzat și ne-a surprins prin inventivitatea protagoniștilor; în plus, s-a legat foarte bine cu niscaiva experiențe personale recente, ceea ce a prilejuit multe discuții despre tratamentele dentare. Sylvster și pietricica fermecată ne-a impresionat prin mesajul profund al unei povești simple, dar universal și permanent valabile; din grabă facem greșeli pe care cu greu le mai reparăm, dar cei dragi ne pot ajuta să depășim obstacolele; un text plin de prospețime, aparent simplu, dar plin de emoție și miez, care îl are ca protagonist pe măgărușul Sylvester.
Vă recomand așadar cu drag cărțile lui William Steig apărute în ultimii ani la editura Arthur. Calitatea textului e egalată doar de cea a ilustrației, fapt ce le face plăcute și potrivite și pentru copiii mici, și pentru cei care încep să citească, dar și pentru părinții sătuli de povești cu prințese, pirați sau mașinuțe.
Le găsiți în librării sau le puteți comanda on-line.
Să vă fie de folos!
Cu drag,
Despina de la Roata Mare