Avem cartea Desene nărăvaşe  de câteva luni bune şi am tot citit-o şi răsfoit-o singură sau împreună cu cei mici însă de-abia acum adun aici câteva impresii despre ea. Cred că merită, deoarece e o carte bună, cu ilustraţie plăcută şi acţiune antrenantă.

Volumul face parte din seria Poveşti italiene, scrisă de Italo Calvino şi apărută în anul 2016 la editura Corint Junior, în traducerea Geaninei Tivdă. Tot din această serie fac parte şi Poveşti pentru fetiţe, respectiv Poveşti minunate cu lucruri fermecate, două cărţi care par la fel de frumoase şi pe care trebuie neapărat să le avem în bibliotecă.

Lodolinda este o fetiţă căreia îi place mult să deseneze şi ale cărei emoţii prind formă şi culoare pe coala de hârtie. Dacă îi vine să plângă, Lodolinda desenează sălcii plângătoare sub clar de lună. Când îi vine să distrugă totul în jur, face o corabie de piraţi care trag cu tunul asupra unui turn de pe ţărmul mării, iar când, spre exemplu, se simte foarte, foarte bună, desenează oiţe care merg pe patine cu rotile pe un câmp de conopide, plimbându-se de la o conopidă la alta.

Un pasaj tare simpatic din carte:

Între oiţe şi conopide sigur trebuie să fie o legătură de rudenie, căci şi unele şi altele se desenează cu linii cârlionţate, aşa, ca norişorii. Când Lodolinda începe un desen cu o linie cârlionţată şi rotunjită, nu ştii niciodată dacă desenează un norişor, o oiţă sau o conopidă.

Întro zi, părinţii Lodolindei ies în oraş şi o lasă pe aceasta împreună cu Federico, fiul unor prieteni. Băiatul nu e deloc disciplinat şi e plin de idei excentrice, astfel că îi devine nesuferit fetei. Şi cum altfel, dacă vrea să vâre aspiratorul în colivia canarilor cu scopul de a reproduce un ciclon în Insulele Canare sau dacă vrea să bage pisica în frigider ca să vadă dacă rezistă la frig precum ursul polar?

Văzând că nu o poate scoate la capăt cu Federico, fetiţa se retrage în camera ei şi pentru că e furioasă, desenează un taur furios gata de atac. Dar băiatul, cum era de aşteptat de la un copil care nu este obişnuit cu regulile, intră în camera fetei şi văzând desenul acesteia, face la rândul său un tigru ameninţător care să sperie taurul. Fetiţa intră în jocul său şi astfel desenele prind viaţă, cei doi inventând pe rând tot felul de personaje şi situaţii menite să încline balanţa luptei în favoarea sa.

 

Lucrurile scapă de sub control atunci când bizonul desenat de Lodolinda vrea să atace indianul din propria tabără, iar mai apoi cowboyul desenat de băiat. De voie, de nevoie, cei doi copii fac echipă, încercând să găsească împreună soluţii pentru a-şi salva pielea. De furia bizonului reuşesc până la urmă să scape adăpostindu-se cu toţii într-un ţarc.

Reîntorşi acasă, părinţii îşi găsesc copiii jucându-se cuminţi împreună, ca doi buni prieteni. O dovadă a faptului că într-adevăr, arta are calitatea de a uni şi de a împăca sufletele oamenilor. Cel puţin până la următorul desen, când vânătoarea reîncepe, căci până la urmă lupul îşi schimbă părul dar năravul, ba!

       Desene nărăvaşe este o carte amuzantă, cu o ilustraţie simplă, care imită în mare parte un stil naiv, copilăresc. Are un ritm antrenant care te ajută să participi la povestea inventată de cei doi şi să fii mereu curios ce urmează să se întâmple mai departe, ce personaje mai scornesc cei mici, ce soluţii mai găsesc pentru a ieşi mereu înaintea celuilalt. Mi-au plăcut mult micile mâzgălituri şi ştersături  care mi se pare că dau spontaneitate desenelor. Ce mi se pare minunat la această artă este că nu are limite, orice ţi-ai imagina, poate prinde viaţă, creioane să ai!

Mama mea era îndrăgostită de pictură şi când eram mică îmi spunea că dintre toate artele, cel mai frumos i se pare să poţi picta, deşi în afară de prinţesele pe care o rugăm să le deseneze, nu cred măcar să fi desenat vreodată altceva, dar asta şi pentru că trei copii şi meseria de doctor nu-i permiteau să se îndeletnicească cu vreo altă pasiune în afară de făcutul curăţeniei prin casă şi gătitul mâncării. În schimb era un foarte bun şi necruţător critic, care taxa imediat orice deviere artistică de la normalitate şi bun-simţ.

Şi într-adevăr, pictura spre deosebire de muzică, să zicem, îţi permite să transpui pe foaie orice îţi trece prin cap, indiferent cât de nebunesc sau imposibil ar părea.

Priviţi spre exemplu soluţia pe care o găsesc cei doi copii pentru a-şi salva personajele de bizonul înfuriat: o saltea, un pian, un frigider, puse unul peste altul. Asta după ce uşa ţarcului a fost blocată cu scaunul pianului! Scaunul pianului reprezintă pentru cei doi copii piesa esenţială în toată logistica apărării!

Cartea mi se pare ofertantă şi din punct de vedere al activităţilor care pot fi făcute împreună cu cei mici. Spre exemplu, foarte uşor poate fi inventată o poveste în genul celei din carte, pornind de la un personaj pe care îl aleg copiii sau îl alegeţi împreună. Povestea poate fi desenată, pe măsură ce o inventaţi sau poate fi pur şi simplu spusă, dacă vreţi să scăpaţi mai uşor.

Referitor la stările emoţionale transpuse în imagini, l-am întrebat pe Constantin când avea o dispoziţie bună,  ce ar vrea să deseneze. „Fluturi, perne şi o alună”, asta mi-a spus iar din răspunsul lui pot deduce faptul că pentru el veselia este adusă de libertate, somn şi excursii.  Pot spune că răspunsul nu este întâmplător, chiar îl caracterizează lucrurile acestea. La supărare ar desena “mâzgălituri”, deci pentru el supărarea e o chestie haotică, dizarmonioasă, fără sens.

Cred că este constructivă încurajarea copiilor să deseneze atunci când trec prin emoţii intense. În cazul emoţiilor negative, vor învăţa să-şi canalizeze energia spre o activitate constructivă şi cine ştie, poate în viitor lucrul ăsta îi va ajuta să nu facă prăpăd în jurul lor atunci când sunt nervoşi sau supăraţi.

De asemenea, mi se pare tare frumos să poţi transpune în formă şi culoare emoţiile. A îţi umple pereţii camerei cu tablouaşe realizate de tine, fără să fii sau să vrei să devii neapărat un Grigorescu sau Tonitza, cred că e foarte motivant şi relaxant. A putea oferi un dar creat de tine sau a fi într-un loc deosebit pe care să îl poţi imortaliza prin câteva schiţe întrun caiet, pot fi moduri de a trimite scânteie de lumină în viaţa ta sau a altora şi cine ştie, poate uneori scânteile acestea chiar contează.

Titlu: Desene nărăvaşe; Autor: Italo Calvino; Ilustraţie: Giulia Orecchia; Editura: Corint Junior; An apariţie: 2016; Număr pagini: 96; Format: 14 x 21.5cm; coperţi cartonate.