MUSE – un muzeu pentru toată familia

MUSE este un muzeu din Trento, Italia. Trento este un oraș mic, în nordul Italiei (sau în Tirolul de Sud, cum vreți voi), cam de mărimea orașului Gherla de la noi, de care lumea auzea dacă era în drum spre Veneția, spre Bolzano – pentru schi sau drumeții, spre Lago di Garda sau alte destinații faimoase. Poate se mai auzea de el pentru vinurile și specialitățile culinare locale. Din 2013 însă, de Trento se aude și în alt context – cel muzeal și cultural. Și asta de câțiva ani, de când Trento s-a reinventat, găsindu-şi o nouă emblemă: Muzeul de științe ale naturii, numit MUSE. 

          Am auzit prima dată de MUSE în septembrie 2017, la conferința Museums Meet Museums, organizată de Rețeaua Muzeelor, la Muzeul Țăranului Român. În deschidere,  domnul Michele Lanzinger, directorul muzeului, a avut o prezentare privind modalitatea de realizare și de promovare a instituției. Se șoptea, în timpul prezentării: „În muzeul ăsta cică au un ghețar adevărat în mijlocul expunerii” sau „Arhitectura a fost realizată de arhitectul Renzo Piano care a gândit și liniile directoare ale expunerii permanente” sau „A costat enorm – câteva sute de milioane de euro, am uitat cifra exactă! – dar se zice că în 4 ani costul a fost amortizat” etc. Și într-adevăr, prezentarea a confirmat totul și mai mult, a făcut ca majoritatea celor prezenți să își dorească să îl viziteze.

Eu am reușit să ajung anul acesta într-o zi de sâmbătă, cu întreaga familie, adulți și copii. Am stat aproximativ 4 ore şi la finalul vizitei ne mai doream să stăm, însă eram prea obosiți. Încă de pe autostradă, înainte de a intra în oraş, muzeul era semnalizat: de la ieșirea proprie, până la indicatoare la intersecții, afișe în piața orașului şi flyere cam peste tot pe unde puteau ajunge turiștii.

MUSE este construit în apropierea fostului Muzeu de științe, situat într-un palazzo de secol XVIII, la poalele munților. Pentru ridicarea construcției s-a gândit realizarea unui întreg cartier de birouri și locuințe care integrează muzeul. Aflat, cum spuneam, la poalele munților, muzeul are de asemenea forma unui munte, realizat din metal și sticlă. Expune – cum altfel? – în principal fauna din zona montană, cu accente şi din alte zone geografice.

Această prezentare necesită JavaScript.

      Vizitarea muzeului începe de la etajul 5 – adică de pe acoperiș :). Aici se poate observa că muzeul este parțial suținut cu ajutorul energiei solare. Tot aici ne bucurăm de o frumoasă vedere panoramică a zonei de podiș și munte, cu râul Adige care străbate zona.

La etajul patru, pentru că suntem încă la înălțime, exponatele vizează zona cea mai înaltă a munților: animale, păsări, insecte, plante şi tipuri de rocă, ce se găsesc la înălţimi mari. Tot aici este prezentată o scurtă istorie a alpinismului și a schiului. Tehnologia este utilizată destul de mult: există  inclusiv o cameră tunel unde, așezaţi pe perne, putem vedea panorame ale munţilor Dolimiți, în apropierea cărora ne aflăm, și unde se poate asculta șuierul vântului și sunetele izolate ale vulturilor rezidenți; lângă insectele de 2 mm expuse, se afă còpiile lor mărite de câteva sute de ori, oferind astfel posibilitatea observării cu uşurinţă a formei aripilor, trompei etc. Tot aici se află și ghețarul despre care auzisem şoptindu-se la conferinţă – este într-adevăr real și face parte dintr-o dioramă care mai cuprinde o capră neagră împăiată și plante reale care cresc în zona montană.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

La etajul trei se află o zonă mică dar generoasă, destinată copiilor:  dulapuri structurate sub formă de trunchiuri de copaci, care permit copiilor să compare gheare ale unor zburătoare, să simtă și să recunoască mirosul de brad, merișor etc, să vadă mărimea și textura unui…caca de mistreț, căprioară, urs și alte animale, să pipăie còpii ale urmelor de mamut și dinozaur, să compare mărimea unui dinte de mamut cu cea a dinților altor animale sau să învețe cu ce se hrănesc diverse animale, prin intermediul unui joc aflat pe o masă tactilă multi-media. Pe lângă acest spațiu se mai află expuse diorame cu animale care trăiesc la altitudinile mai joase ale zonei montane (lupi, urși, vulpi, jderi, veverițe) și o zonă amenajată astfel încât putem experimenta o plimbare prin pădurea de foioase: pe jos călcăm pe frunze și pietre, trecem prin dreptul unor ecrane pe care sunt proiectate crengi de copaci pe care se află păsări și care continuă vizual prin reprezentarea lor pe pereți de sticlă, diverse sunete de animale se activează atunci când ne apropiem de reprezentarea lor etc. La ieșirea din această dioramă neobișnuită se află și un acvariu cu păstrăvi și alți pești de munte.

Tot la etajul trei există un spaţiu destinat prezentării geologice a zonei Altoadige, zonă în care se află muzeul, iar acest lucru se face într-un mod neașteptat: se prezintă trei tipuri de vin/struguri specifici și se explică cum sunt influențate gustul strugurelui, aciditatea etc, de tipul solului. Acest vin, inscripționat cu logoul MUSE, se poate cumpăra de la magazinul muzeului. Mai există o zonă  unde se fac experimente și ateliere de protecție civilă: ce se întâmplă dacă se sparge un baraj, cum se construiește unul etc.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Etajul doi este zona destinată expozițiilor temporare, un spațiu generos și modular. Noi am prins expoziția despre Genomul uman. De ce suntem diferiți? – FABULOASĂ. Scenografia expozițională ne purta și ne explica pe înțelesul – credeți-mă, chiar și al celor mai neavizați vizitatori – ce este ADN-ul, cum se compune, cum se reia la frați, ce se întâmplă în comunitățile retrase etc. Nu cred că este cazul să dau mai multe detalii, menționez doar că expoziţia îmbină tehnologia cu arta, şi sunetul, cu tactilul și cu vizualul, fiind deschisă până la sfârşitul anului 2018.

La etajul unu, într-o parte se află o zonă de conferințe și întâlniri, iar o alta o zonă, din nou excelent realizată, este destinată omului, de la humanoizi până la homo sapiens. Figurine cerate EXTREM de bine realizate sunt expuse lângă obiecte din diverse epoci (piatră, fier etc) iar tehnologia se îmbină cu artefactele muzeale.

La parter se află o zonă destinată mai mult copiilor, o zonă a experimentelor, asemănătoare muzeelor cunoașterii de la noi (Orășelul cunoașterii sau Casa Experimentelor) și o zonă cu o expoziție despre simțuri, adresată copiilor până în 5 ani și în care accesul era cu plată (2 euro, pe lângă biletul de intrare în valoare de 20 de euro plătit pentru întreaga familie: doi adulți și doi copii).

 

La subsol, pentru că turul încă nu este gata, se găsesc, cum altfel…dinozaurii și o seră de plante tropicale care ne aduce de fapt, înapoi la nivelul solului. Dinozaurii – ați prins deja ideea – sunt reprezentați în diverse ipostaze: reconstituiri video, scheletul expus care continuă cu redarea lor așa cum ar fi arătat dacă ar fi fost în viață etc.

Ultimele dar nu cele de pe urmă: depozitele deschise. La aproape toate etajele se putea ajunge ușor în zona de acces pentru personalul de specialitate: dacă am fi fost într-o zi de lucru i-am fi văzut pe cercetători în birourile lor pentru că acestea – foarte bine dotate – aveau pereții din sticlă; așa, am văzut doar coridorul care ducea spre laborator, ticsit cu vitrine și sertare aidoma unui muzeu clasic, cu diferența că aici puteai să te uiți prin sertare: aveau o foaie de plexiglas deasupra pentru a nu atinge exponatele și etichete cu explicații pentru fiecare animal în parte.

Cuvintele sunt prea mici pentru a descrie minunățiile și experiența de vizitare a MUSE. Pozele, pălesc și ele. Cred că MUSE este un muzeu care trebuie vizitat măcar o dată în viață, mai ales de angajații muzeelor noastre dar și de publicul muzeelor de la noi, indiferent de vârstă. Vă doresc să aveți șansa să îl vizitați. De când l-am văzut am vorbit tuturor despre el, iar una dintre reacțiile celor care l-au vizitat la recomandarea noastră, persoane care nu lucrează în domeniul educației sau culturii, a fost:

Mulțumesc de recomandarea muzeului MUSE! Ne-am simțit minunat!

Și încă ceva: personalul este profesionist, bine pregătit și prietenos, iar sâmbătă la început de martie muzeul zumzăia de oameni. Am aflat că într-o astfel de zi, în muzeu intră în jur de 650 de vizitatori. Într-un oraș din nordul Italiei, cam cât Gherla…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.