Despre educatia non-formala. Interviu cu Mona – Silvia Timofte (I)

Interviurile Roata Mare cu specialisti in domeniul educatiei non-formale o au protagonista pe Mona – Silvia Timofte, educator muzeal si coordonator CADO – Consiliul Adolescentilor in cadrul Muzeului National de Arta al Romaniei (MNAR). Mona este un specialist in educatie non-formala care, dupa studii in economie (Finante-banci) si arta, specializari in Statele Unite si la Wimbledon School of Art la Londra, a decis ca tot ceea ce vrea sa faca este in domeniul artelor si al culturii dar prin educatie. A colaborat cu institutii ca Fundatia Calea Victoriei sau Opera Nationala Bucuresti si a abordat o gama vasta de subiecte, de la bunele maniere pana la confectionarea recuzitei pentru opera.

Ce inseamna, in opinia ta, educatie non-formala?

Cel mai usor si simplu mi-ar fi sa explic ca educatia non-formala este orice activitate educativa sau orice act de invatare care are loc in afara scolii, in absenta unui curriculum stabilit la nivel national sau regional si fara constrangerile unui sistem de notare. Insa explicata in aceasta maniera, educatia non-formala incepe sa para un fel de “sora rebela si contestatara” a educatiei asa cum o stim fiecare dintre noi.

Mona Silvia Timofte - educatie non-formala Collage
Activitati de educatie non-formala cu diverse categorii de varsta

Pentru mine educatia non-formala se refera la orice tip de activitate, oricat de lunga sau de scurta, oricat de complexa sau de simpla, pe parcursul careia cineva, indiferent ca are 3 ani sau 78 de ani, invata ceva, asimileaza anumite informatii si/sau isi dezvolta anumite abilitati intr-o maniera pe care aceasta persoana o poate controla si ajusta in functie de nevoile sale. Educatia-nonformala, prin comparatie cu educatia pe care o asociem cu sistemul institutionalizat, nu se adreseaza unei varste anume si nici nu este impusa intr-o anumita forma.

Activitatile pe care le putem defini ca fiind educatie non-formala sunt axate pe ceea ce respectiva persoana isi doreste si are nevoie sa invete, pornind de la stilul sau de invatare si aducand in “ecuatia invatarii” un proces interactiv si practic de insusire a ceea ce se doreste a fi invatat. Practic, cel care invata nu este un element pasiv, caruia i se “da” informatie, cel care este invatat. In educatia non-formala acesta devine un element activ al procesului, “alege si culege” ceea ce i se pare interesant si de care simte ca are nevoie pentru a se dezvolta, el invata.

Mona S Timofte - Namaste India 2012_89
Mona Silvia Timofte in cadrul activitatii „Namaste India” de la Muzeul Satului, 2012

Crezi ca exista vreo legatura intre educatia non-formala si cea formala? In Romania exista? Sau ar trebui sa existe?

Da, pentru mine exista si ar trebui sa existe o legatura intre educatia formala, cea din gradinite, scoli, universitati, si educatia non-formala, cea din muzee, teatre, ONG-uri, proiecte de implicare sociala si civica, cursuri de dezvoltare personala etc.

Aceste doua tipuri de educatie ar trebui sa functioneze mana in mana si sa fie gandite astfel incat sa se completeze si sa se continue una pe alta. S-ar asigura astfel o continuitate a procesului de invatare si dezvoltare personala pentru individ, aratandu-i ca tot ceea ce descopera si invata se afla intr-o legatura logica, naturala, ca un lucru invatat sustine un alt lucru invatat, ca o abilitate dezvoltata sta la baza unei alte abilitati pe care urmeaza sa o dezvolte, ca ceea ce inveti la scoala are legatura cu ceea ce vezi la teatru, ca ora de geografie are legatura cu un tablou dintr-un muzeu si ca matematica te va ajuta daca vrei sa lucrezi ca producator in televiziune sau ca psiholog.

Ceea ce spun acum ma face sa ma gandesc la adolescentii cu care lucrez in cadrul proiectelor educative sau a proiectelor de voluntariat ale MNAR. Unii dintre ei imi spun ca ce invata la scoala nu-i ajuta cu nimic si ca invata mai multe lucruri relevante la muzeu. Si nu este vorba despre istoria artei aici, pentru ca am lucrat si cu adolescenti care sunt acum studenti la Politehnica, la Drept sau la Medicina. Sunt multe explicatii pentru aceste afirmatii ale lor, dar din punctul de vedere al legaturii educatie formala – educatie non-formala, ilustreaza absenta continuitatii procesului educativ intre un sistem si altul. Acesti adolescenti vad cu usurinta cum ceea ce invata in muzeu le foloseste in viitor, descopera treptat cum ceea ce invata la muzeu poate fi translatat in mediul scolar, dar le ia foarte mult sa descopere cum ceea ce invata la scoala le poate folosi la muzeu sau in viata de zi cu zi.

Din aceasta lung exemplu vine si ultimul meu raspuns. In Romania aceasta legatura intre educatia formala si cea non-formala exista pe alocuri, in niste zone sau institutii care sunt asemenea unor enclave, izolate, de care nu stie nimeni, iar prin multe alte locuri, de jur imprejur, lipseste cu desavarsire.

Ce ai observat ca se schimba la copiii expusi relativ frecvent la cultura (opera, muzeu, teatru, muzica etc)?

Din ceea ce am observat, copiii expusi frecvent la cultura care ajung tineri si adulti consumatori de cultura, sunt mult mai flexibili in gandire si au o capacitate mult mai mare de a vedea lucrurile din unghiuri si perspective diferite. In plus, au mai putine prejudecati, sunt mult mai dispusi sa accepte ca lucrurile au si versiuni diferite decat cele pe care ei le stiu sau cele in care ei cred si ajung sa fie indivizi mult mai implicati din punct de vedere social si civic, cu un simt mai mare de responsabilitate la adresa comunitatii din care fac parte.

Mona Silvia Timofte educatie non-formala 1 Collage
Opera Nationala din Bucuresti, Muzeul Satului, Muzeul National de Arta al Romaniei – institutii de cultura cu care Mona a colaborat

Exista prea devreme si prea tarziu pentru expunerea la cultura?

Nu. Pot spune cu toata convingerea “NU!”. Nu cred ca exista prea devreme sau prea tarziu pentru expunerea la cultura. Pot adauga la acest raspuns un exemplu personal, fara a face apel la studii in domeniu. Cand a fost insarcinata cu mine dar si cu sora mea, mama mergea foarte des la teatru si la concerte de muzica clasica. Era ferm convinsa ca acest tip de activitati sunt benefice copiilor ei inca nenascuti. Acest lucru a continuat mai intai cu tata care, cand eram mici, ne ducea la teatru de papusi si la muzeu aproape cu sfintenie si mai apoi cu alegerile noastre individuale, ca adulti, de a consuma produse si servicii culturale cat mai variate. Lasand la o parte alegerile noastre profesionale, sora mea este regizor, eu lucrez intr-un muzeu, ce pot spune despre mine si sora mea este ca expunerea constanta la acest mediul cultural s-a tradus intr-o expunere constanta la sisteme de valori diferite, la credinte si opinii diferite. Cred ca acesta este unul din motivele majore pentru care ambele suntem persoane foarte adaptabile, care ne descurcam usor in medii foarte diferite, care avem foarte putine prejudecati, care ne acordam libertatea de a experimenta lucruri noi fara a ne fi frica de necunoscut si care realizeaza importanta educatiei, mai ales a demersurilor de educatie non-formala, in dezvoltarea personala a indivizilor.

Va urma

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s