Continuam interviul cu Mona Silvia Timofte, specialist in educatie non-formala, activa in acest domeniu de mai bine de cinci ani. Prima parte a interviului o puteti consulta aici.

Mona, esti una dintre putinii educatori non-formali care au capacitatea de a lucra  cu toate categoriile de varsta, de la gradinita pana la adulti. Ce este specific fiecarei varste, asa cum se vede din unghiul tau?

Aceasta este una dintre intrebarile de care imi era “teama” pentru ca nu mi-am pus niciodata problema “magiei fiecarei varste”. Cred ca in a lucra atat cu copii, cat si cu adolescenti sau adulti, mi-am pus problema un pic mai egoist, din perspectiva placerii mele de a impartasi ceea ce stiu si de a spune povesti, nu din perspectiva specificului varstei lor. A fost si este mereu pentru mine un fel de puzzle in care depinde de mine sa gasesc cea mai interesanta si captivanta metoda pentru ca cei cu care ma intalnesc si interactionez sa plece stiind ceva ce nu stiau inainte. Din aceasta perspectiva “magia” nu este a varstei, ci a metodei.

Gandindu-ma cum as defini magia celor cu care am lucrat, as spune ca pentru cei mai mici, de 4-6 ani, este magia povestilor pe care mi le spun ei mie, este varsta la care cred multe, viseaza multe, iar imaginatia face legaturi neingradite de nicio conventie sau set de reguli. Magia lor este ca fac sa fie totul posibil.

Pentru adolescenti, este despre magia provocarilor, provocarile lor pentru tine, ale lor cu ei insisi, ale celor din jur pentru ei. Magia acestei varste, atunci cand lucrezi cu ei, este ca iti da posibilitatea sa ii insotesti intr-o calatorie a descoperirii de sine si a cuceririi locului de care ei simt ca apartin. Dar pentru asta ai nevoie de foarte multa energie si dorinta de a te lupta cu “dragonii”.

Pentru adulti, magia tine de gasirea cu fiecare a acelui lucru, arie de interes care ne uneste si, odata gasita aceasta punte de legatura, pornesc discutii, apar idei. Este magia aceleaiasi lungimi de unda, iar atunci cand tu esti cel care ghideaza procesul ai nevoie sa jonglezi cu cat mai multe lungimi de unda posibile, aducandu-le pe toate la o frecventa comuna.

Sunt convinsa ca ai avut parte de nenumarate momente frumoase. Ne povestesti unul sau doua?

Imi este cam greu sa iti raspund la aceasta intrebare pentru ca imi aduc aminte numai momente amuzante. Incep sa ma gandesc acum ca poate pentru mine ceea ce este frumos, revelator nu are cum sa existe fara a rade si a te amuza.
Primul lucru care imi vine in minte este un program despre atelierul artistului in care un copil de vreo 5-6 ani, in timp ce le aratam un sevalet pe care ei puteau sa il pipaie, sa se joace cu el, mi-a spus ca nu se spune “sevalet”, se spune “Chevrolette”. A fost un moment revelator pentru ca mi-a demonstrat intr-o secunda ce inseamna sa ai orizonturi culturale diferite (mai departe de ironia lucrurilor pe care unii copii le invata in detrimentul altora) si ca este esential in meseria mea, cel putin asa cum percep eu, sa poti jongla cu aceste orizonturi diferite, fara a le nega, ci scotand la iveala legaturile cele mai ascunse care exista intre idei, contexte si experiente aparent total diferite.

Un moment frumos, din punct de vedere personal, a fost cand voluntarii adolescenti cu care lucram acum doi ani, au facut pe ascuns un filmulet pentru ziua mea in care imi spuneau “La multi ani!” si care sunt motivele pentru care le place la muzeu si sa lucreze cu mine. Acela a fost un moment revelator pentru ca mi-a aratat cat de important este, atunci cand lupti pentru o cauza, sa ai in jurul tau oameni care cred in aceeasi cauza ca tine. In acest caz, cauza era aceea a voluntarului adolescent care doreste sa arate altor tineri ca muzeul nu este un loc invechit, ci un loc care poate fi foarte relevant pentru dezvoltarea lor personala si culturala.

Ai lucrat cu toate categoriile de varsta. Care dintrele ele simti ca se bucura cel mai tare, mai deplin, mai sincer de experienta descoperirilor culturale mijlocite de tine?

Aparent, cei mici, de gradinita, si cei din clasele primare se bucura cel mai mult. Spun “aparent” pentru ca ei sunt si cei care se manifesta si cel mai vizibil, te imbratiseaza, iti spun cat de mult le-a placut “aici, la tine, la muzeu”, ca mai vor sa vina, rad cu toata fata si tot sufletul si se “prind” imediat in povestea pe care le-o spui. Cu cei mici e si o bucurie a intregului grup, par a se contamina unul de la altul.
Dar daca ar fi sa ma gandesc la o bucurie mai profunda, care nu se manifesta fatis, dar are un impact pe termen lung, as spune ca adolescentii cu care lucrez in cadrul programelor de voluntariat pentru liceeni la MNAR se bucura cel mai mult. Nu e o bucurie de grup, nu se lasa contaminati unul de la altul, dar cei care se bucura se bucura cat pentru alti 5-6. Mi se pare o bucurie mai …mai intensa cea a celui care iti spune “nu credeam ca la muzeu poate fi si asa” sau “dupa ce am fost la un program de-al tau pentru liceeni, am inceput sa imi doresc sa fiu voluntar la muzeu”, stiind ca va asteapta astfel 5-6 luni, chiar si un 1 an, sa vina urmatoarea sesiune de recrutari pentru a putea fi voluntar.

Te-ai hotarat intr-un final ca iti doresti sa lucrezi numai cu adolescenti, ca te simti cel mai bine profesional atunci cand ii ai aproape. Cum sunt adolescentii de azi si cum sunt ei in context cultural-educativ?

Sunt tentata sa spun ca adolescentii de astazi par a fi diferiti. Daca este sa ii raportez la contextul socio-cultural si economic in care acesti tineri se dezvolta astazi si sa privesc lucrurile relativizat, as spune ca sunt din aceeasi “specie” din care si noi faceam parte in adolescenta noastra. Intre timp insa, desi au acelasi „penaj” ca noi, se adapteaza la un mediu total diferit de cel in care noi am crescut.
In opinia mea, indiferent de epoca, problemele dar si caracteristicile adolescentei sunt aceleasi – de cautare de sine, de gasire a locului in care se simt cel mai confortabil, de gasire a caii de urmat in viata, de contestare a valorilor parintilor, de revolta contra sistemului in interiorul carora li se spune ca trebuie sa se dezvolte, de plictiseala legata de expunerea la aceleasi vechi maniere de a aborda lucrurile.

Am descris aici problemele adolescentilor cu care eu ma intalnesc lucrand la muzeu si imi dau seama ca eu le-am experimentat pe toate, sora mea la fel si, din ce imi povestea bunica mea despre adolescenta ei in Braila interbelica, cand ameninta ca fuge de acasa daca nu este lasata la nu-stiu-ce ceai dansant, si ea la fel. Doar ambalajul acestor probleme e diferit de la epoca la epoca.

In context cultural-educativ adolescentii de azi aduc cu ei acest “bagaj” specific. Sunt fie pasionati de arta si cauta in muzeu un loc in care sa gaseasca alti tineri ca ei, fie neaga valoarea muzeului, dar esenta este aceesi, de contestare a unor valori. Cei care vin catre muzeu contesta valorile imbratisate de majoritate colegilor lor (din mass-media, din industria de divertisment etc.), in timp ce cei care neaga valoarea muzeului, contesta niste valori pe care le percep ei ca fiind invechite sau “clasice” (un cuvant pe care il tot folosesc ei).
Cum si eu am ramas intrucatva o adolescenta, posesoare a unui spirit contestatar, as spune ca problema nu este a adolescentilor raportati la contextul cultural-educativ, ca nu consuma cultura, ca nu mai citesc, ca nu vor sa se dezvolte etc. As spune ca problema este a contextului-cultural educativ care nu se misca destul de repede pentru a se adapta la nevoile de invatare si dezvoltare ale acestor adolescenti. Iar adaptarea nu tine de a le da mai putin intr-o forma mai simpla, ci de a le oferi contexte de invatare prin instrumente si metode pe care ei sa le inteleaga si sa le poata manui astfel incat confruntarea cu mediul cultural sa nu ii lase din start cu impresia ca oricum ei sunt prosti si totul este inutil. Mai ales in cazul adolescentilor carora le place destul de des sa se puna ipostaza de “neintelesi”.

Mona Silvia Timofte este in prezent coordonatorul CADO – Consiliul Adolescentilor din cadrul Muzeului National de Arta al Romaniei si in acelasi timp masterand in Visitor and Museum Studies la Universitatea din Leicester, Marea Britanie. Multumim pentru amabilitatea de a raspunde atat de amplu intrebarilor noastre.