Eu, conferinţele de parentaj şi Laura Markham

O spun deschis: le doresc tot binele din lume copiilor mei, îi vreau independeţi, cu încredere în ei şi în propriile lor opinii, sănătoşi la trup dar şi la suflet, să fie visători dar totuşi cu picioarele pe pământ, să iubească cu tot sufletul. Le doresc toate astea şi multe altele şi, de aceea, încerc să îi cresc în acest spirit şi să le ofer un model în acest sens. Dar de multe ori simt că nu îmi iese sau că nu fac îndeajuns de multe pentru asta.

Mai mult, chiar nu am timpul să alerg la cărţile de specialitate sau la conferinţele de parenting. Sincer, multe dintre titlurile văzute în trecut mi s-au părut redundante şi pe aceeaşi temă: nu spune NU, mereu fără pedepse şi fără recompense, iubire necondiţionată etc și n-am avut tragere de inimă sau am crezut că mă descurc binișor. În funcție de timp, fac în felul următor: citesc cât pot de mult (până nu adorm ca bunica, cu cartea în mână), îmi ascult şi pun întrebări prietenilor care deja au citit unele cărţi care mă interesează (la rândul meu povestesc ce am învăţat şi reţinut din cărţi) şi, cam o dată pe an, dau o fugă la conferinţe de parenting, dar numai și numai dacă mă interesează subiectul; mult mai important mi se pare să stau cu copiii decât să merg la o întâlnire care îmi aduce prea puţin.

Când vine vorba strict de conferințe, totuși, cred că din când în când sunt bune, iar dacă eşti atent poţi reţine lucruri extrem de folositoare, atât pentru tine, cât şi pentru copiii tăi. Merită să ţi se aducă aminte periodic că tot ceea ce faci faci bine, că nu eşti singurul cu dileme sau că la unele capitole nu stai prea bine şi trebuie să mai lucrezi… dar nu prea multe conferinţe, totuşi, pentru că sfârşeşti/ sfârşesc fie într-o enormă frustrare, fie în auto-mulţumire. parenting pixabay roata mare 1

Îmi aduc aminte că, înainte de prima naştere, m-am documentat mult, mult, muuuult prea mult. Răsfoisem inclusiv o carte de obstetrică! Rea, rea mişcare: în timpul naşterii, în loc să mă concentrez asupra a ceea ce mi se întâmpla şi se întâmpla micuţului, eu mă gândeam că după cutare semn ar trebui sa fiu dilatată atâta, că ar trebui să fac nu-ş’-ce mişcare, că acum medicul ar trebui să… și tot așa. Pfuai. A doua oară nu am mai deschis nicio carte, am făcut uneori lucruri interzise (am mâncat, de exemplu, brânză feta şi salam crud-uscat! 🙂 ) şi a fost mult mai bine iar bebe2 e şi el sănătos ca şi fratele lui mai mare, cel puţin până acum (mda, e şi relaxarea de bebe 2, ştiu).

Revenind la subiectul acestui post, prima conferinţă la care am participat şi care mi-a indicat necesitatea unor astfel de evenimente, măcar o dată pe an, a fost cea a Alethei Solter (în 2012, parcă?). A fost miraculoasă şi, deşi la început mi se părea că zice tot felul de mambo-jambo fără sens, în timp mi-am dat seama ce dreptate avea. A fost o conferinţă despre terapia prin plâns şi prin joc/ râs şi acolo am auzit întâia dată de metode pe care le folosesc şi azi în unele momente. Mă pufnește râsul acum când mi-aduc aminte de povestirea Otiliei Mantelers, prezentă acolo, care exemplifica terapia prin plâns şi spunea cum îşi ţine ea în braţe copiii să plângă atâta timp cât au nevoie 🙂 ; atunci mi se părea un pic plecată de acasă… cum să îi laşi să plângă? Păi şi când sunt nervoşi şi nu vor să fie atinşi, îi ţii în braţe cu forţa? Ei bine, azi, băiatul meu cel mare vine destul de des la mine şi îmi spune că vrea să plângă, iar eu îl ţin în braţe şi îl iubesc cum mă pricep mai bine (Merci forever deci, Aletha Solter şi Otilia Mantelers!).parenting pixabay roata mare 2

Anul acesta am decis să repet mişcarea în noiembrie, la conferinţele Laurei Markham. Am descoperit siteul ei – AHA! parenting – în timp ce căutam tot felul de articole despre educaţie şi în special educaţie în şcoală. Am reţinut numele (Aha!) şi am revenit câteodată pentru a vedea ultimele posturi. Apoi am apucat să citesc câteva capitole în limba engleză din cartea Peaceful Parent, Happy Kids şi… am rezonat teribil cu multe din cele surprinse de ea acolo. De curând am aflat de vizita ei în România și sper să ajung pe 14 și 15 noiembrie s-o ascult și să-i adresez câteva întrebări (din câte am văzut pe net, prezentările ei sunt interactive).

Am să vă povestesc pe larg altădată despre această carte (care se va lansa și în România luna viitoare), dar până atunci v-aş sugera să vă înscrieţi cât mai aveţi early bird (până pe 25 septembrie aveţi reducere la fiecare dintre conferinţe), măcar la una din cele patru prezentări, pe care le găsesc utile și interesante.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s