Tabere urbane și școli de vară în 2016

Se apropie vacanța iar pentru cei dintre noi care nu pot pleca prea mult de la serviciu și nici nu au cu cine lăsa multă vreme copiii, am dat sfoară-n țară și am aflat de câteva tabere urbane și școli de vară ce ne vor ține ocupați copiii pentru câteva ore în fiecare zi preț de câteva săptămâni.  Iată deci ce am găsit, sperăm să vă folosească:

  • Scoala urbana DadeceAsociația Da’DeCe organizează în acest an singura tabără urbană cu tematică culturală, două săptămâni de activități de educație culturală pentru copiii de 7-10 ani, de luni până vineri, de dimineață până seara. Mai precis, între 4-8 iulie și 11-15 iulie 2016, de la 09:00 la 17:00, copiii sunt invitați să ia parte la trasee, dezbateri, ateliere, spuneri și construiri de povești! Toate la și despre Palatul Şuţu, dar și pe Calea Victoriei. Au început deja înscrierile!
  • Mozartinno tabara urbana muzicalaMozartinno și Câte-n lună și-n mansardă organizează în perioada 18-22 iulie 2016, între orele 9-17, tabăra muzicală urbană în cadrul căreia copiii vor povesti despre compozitori, instrumente, tradiții populare, muzica diverselor popoare, vor avea lecţii zilnice de pian și percuție, dar şi multe alte surprize. Vârsta recomandată: 6-10 ani. Informații mai multe pe site-ul Mozartinno, plus invitația de a afla aici părerea unui participant la tabăra Mozartinno de anul trecut (2015).
  • Orășelul cunoașterii organizează două tabere urbane de vară, după cum urmează: prima intre 22-26 augustCălător prin bioregiunile României (Alpina, Pontica, Stepica, Panonica, Continentala). Copiii vor realiza diorame, vor face o călătorie imaginară şi se vor întâlni cu personalităţile care s-au născut sau au locuit în zonele respective, vor face experimente, vor învăţa despre diferenţele culturale, tradiţionale şi specifice fiecărui mediu. A doua tabără este în perioada 29 August- 2 septembrie: Călători pe glob: Europa. Asia. America. Africa. Australia. In fiecare zi copiii vor porni într-o călătorie pentru a cunoaşte continentele,  vor afla despre cultura, civilizaţia, istoria şi geografia fiecărui continent. Vârsta recomandată este 7 – 14 ani. Informaţii suplimentare şi înscrieri, aici.
  • scoala de vara  studio creativStudio Creativ organizează școala de vară Artă și călătorie pe parcursul căreia copiii vor învăța despre artiști, designeri și arhitecți celebri, vor crea machete, decoruri și costume, vor învăța să realizeze scenografii, benzi desenate și multe altele. Vârsta: 6-14 ani. Când: 27 iunie – 18 august, de luni până joi între orele 11.00 – 14.00, respectiv 17.00 – 20.00. Copiii vor fi împărțiți pe două grupe, în funcție de vârstă: 6-9, respectiv 10-14 ani.
  • Lill’put – Vârsta: 1, 5 – 6 ani (vor fi împărțiți în grupe de vârstă de 1-3, respectiv 3-6 ani). Când: 1 iulie – 9 septembrie cu o pauză de o săptămână în perioada 22-26 august. Program zilnic de la 8:30 la 18: 30. Picnicuri în curte, la umbră, bătăi cu apă, jocuri cu spumă şi culori, gimnastică, dansuri şi zâmbete cu duiumul – la centrul Lill’put cam aşa arată vara! Contact: info@baby-parking.ro; Tel: 0722 647 423.
  • Bricks4kidzTaberele Bricks4Kidz. Sunt educative, sunt distractive și relaxante și au în centru piesele de Lego cu care copiii vor construi și învăța diverse lucruri. Vârsta: 3 – 5 ani și 6-13 ani, Când: perioada 4 iulie – 19 august pentru copii mici și 11 iulie – 26 august pentru cei mai mari. Programul taberei  poate fi, la alegere, de jumătate de zi (9.30 – 12.30 sau 14.00 – 17.00) sau între orele 9.30 – 17.30 și este împărțit pe module săptămânale. Au început deja înscrierile. Informații, aici.
  • la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” copiii voștri vor putea participa la deja cunoscuta tabără urbană „Vara pe uliță”. Este un program complex de inițiere a copiilor și tinerilor în tehnicile meșteșugurilor tradiționale, coordonat de meșteri populari și artiști plastici. Este împărțită în șase module de câte o săptămână iar noutatea acestei ediții este realizarea jucăriilor din lemn. Vârsta: 3-18 ani, și adulți/seniori 19-65 aniCând: 4 iulie – 14 august, de luni până vineri între orele 10.00 – 14. 00. Atenție! Inscrierile se fac în perioada 10 iunie-1 iulie iar copiii de 3-9 ani au nevoie de însoțitor. Informații și înscrieri pe siteul muzeului.

Vara pe ulita

  • Muzeul Antipa organizează multe activităţi de vară pentru copii, care mai de care mai interesante: o tabără de vară pentru copii peste 9 ani, diverse ateliere de vacanţă pentru copii de grădiniţă, de 5-11 ani şi pentru copiii pasionaţi de LEGO şi nu în ultimul rând faimoasele nopţi la muzeu. Despre toate aceste activităţi, aici.

Dacă știți și alte tabere urbane sau școli de vară interesante, puteți să ne scrieți despre ele, noi ne vom interesa și dacă vom considera că răspund așteptărilor noastre le vom pune într-un nou post!

Vacanță plăcută și copii fericiți vă dorim.

4 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.