Mickey Mouse și familia mea

Sâmbătă, 22 aprilie, ora 10.30, se lansează – pe canalul Disney Junior – un nou serial cu Mickey Mouse: Mickey și Piloții de curse. De când am aflat această știre mă tot gândesc la modul în care eu și copiii mei ne-am intersectat cu Mickey și prietenii lui de-a lungul timpului. Iar povestea este în felul următor.

274M-102_086_0026_JPEG+Standard-rev-1Probabil, ca orice tânăr viitor părinte, venirea pe lume a primului născut a însemnat, alături de alte pregătiri, proiectarea unor așteptări și a unui set de reguli de aur. Între acestea: copilul meu se va uita la televizor și va folosi tehnologia cel mai devreme după vârsta de x ani și în cazuri excepționale. O alta era că, dacă se va uita la televizor/tabletă etc. o va face sub stricta mea supraveghere iar eu voi verifica înainte tot ceea ce urma să vadă copilul. Ușor de zis, rămâne de văzut cum e cu practica.

Și iată-mă în anul de grație 2012, cu un copil puțin peste 2 ani iar eu în continuare o mamă hotărâtă să fiu așa cum simt, doar că obosită și – cu tot ajutorul primit – în maaare nevoie de 30 de minute ale mele! …nu ale mele cu totul, ci 30 de minute în care să am timp să termin mâncarea, să scot din mașină hainele spălate, să le întind și să pun o altă mașină, să aerisesc, să fac ordine, să dau niște telefoane, din astea. 30 de minute în care copilul să fie în siguranță iar eu să nu stau lipită de el… și atunci am apelat la Mickey. Nu mai țin minte dacă era un CD sau la TV, rețin doar că într-o zi eu și bebe ne-am uitat pentru prima dată la aventurile lui Mickey și prietenii lui.

Nu știam la ce să mă așteptMICKEY MOUSE dar am găsit niște desene animate prietenoase și educative. Mi-a plăcut dintru bun început interactivitatea, faptul că privitorul nu era doar un simplu privitor ci era invitat să răspundă la întrebări, să caute, să numere, să aleagă, să recunoască diverse (culori, modele), să danseze, pe scurt – cam ce ar trebui să poată face un copil de grădi, la grupa mică și mijlocie.

De asemenea, mi-a plăcut că sunt niște desene animate sigure; fără limbaj sau gesturi licențioase, fără comportamente supărătoare pe care cei mici le-ar putea copia. (…cu toate că nu sunt de acord nici acum cu unele aspecte cum ar fi împărțirea pe culori: roz- pentru fete, albastru – pentru băieți. Etc.)

Recunosc, după acel prim episod au urmat altele, mai ales după vârsta de trei ani; le foloseam cu succes când mergeam cu mașina spre bunicii care locuiesc la 500 de km distanță. Și da, le mai foloseam pentru a avea acele 30 de minute de care vă vorbeam.

În timp, Mickey și prietenii lui ne-au devenit amici; nu era prezenți mereu alături de noi dar reveneau constant în viața noastră, mai ales la cererea copilului meu. Uneori mă amuzam auzindu-l dintr-o încăpere alăturată cum râde sau numără sau vorbește singur (răspundea, de fapt, întrebărilor puse de personajele animate); era în siguranță și învăța lucruri simpatice iar aceste două aspecte erau importante. Alteori continuam discuția începută de film și vorbeam despre flori, numere, unelte, animale etc.

274M-101_045_0050_JPEG+Standard-rev-1Fără a fi niște admiratori devotați ai lumii Disney, Mickey și prietenii lui ne sunt cumva apropiați iar dacă cel de-al doilea copil al meu ar fi interesat de subiect (nu este pentru că îl are pe fratele mai mare de la care să învețe și cu care să stea, să se joace) probabil l-aș expune câteodată și pe el acestei experiențe. Mai ales că, în noul serial – Mickey și Piloții de curse – va fi vorba de mașini cu modele inspirate de mașini adevărate și croite după personalitatea personajelor (mașina lui Minnie are forma unei fundițe, de exemplu), pe fondul deja cunoscut abordat de aceste personaje: prietenia, munca în echipă, fairplay și optimism.

Cred în continuare că cei mici trebuie expuși tehnologiei și televizorului în doze moderate și foarte clar controlate și delimitate; încerc cât pot de mult ca, dacă ne dorim să vedem un nou film de animație, să mă documentez despre el pentru a nu avea suprize neplăcute. Sunt însă mai puțin categorică și ceva mai înțelegătoare atunci când vine vorba de nevoile și dorințele copiilor și ale părinților.

Aceasta este povestea noastră și a experienței noastre în ceea ce privește lumea lui Mickey Mouse. Care este a voastră?

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.