În vacanța de iarnă timp de o săptămână, Max (8 ani) s-a delectat cu lecturarea unei cărți primite în dar în ajun de Crăciun iar noi ne-am amuzat ascultând după fiecare capitol peripețiile prin care a trecut faimosul explorator. În final ne-am hotărât asupra unei recenzii scurte a cărții, adresate copiilor de vârsta lui M.
– Cum ți-a venit ideea să citești această carte?
– Recunosc, a insistat mama. La început nu prea am vrut să o citesc dar după aceea am vrut mereu să văd ce se întâmplă în următorul capitol. Acum vreau să citesc și celelalte cărți asemănătoare, mi-a zis mama că îmi va cumpăra și ”Cine a fost Cristofor Columb?”.
– A fost ușor de citit?
– Da, se citește ușor doar că sunt unele cuvinte care sunt mai complicate: Kublai han sau prințesa Kokachin. Am învățat și cuvinte noi cum ar fi nomad, invidios, chirpici.
– Despre ce este vorba în carte?
– Este vorba despre un băiat pe nume Marco care împreună cu tatăl și unchiul lui – o familie de negustori din Veneția (familia Polo) – merg într-o călătorie spre China. Ei doreau să ajungă în Asia pentru a aduce de acolo mirodenii, mătase și alte produse scumpe pe care să le vândă în Europa. În Mongolia îl cunosc pe Kublai han și Marco Polo este angajat de acesta să spioneze și să scrie rapoarte despre ce făcea și ce vedea în călătoriile lui. Sunt multe povești amuzante care pentru noi par normale însă pentru cei din timpul lui Marco păreau niște invenții, de exemplu când vede un crocodil el spune că a văzut un șarpe uriaș de aproape cinci metri, cu gheare și cu fălci mari, rinocerul crede că este inorog iar nucile de cocos sunt ca și un cap de om. Marco Polo este plecat din Veneția în Asia timp de 24 de ani și trece prin multe întâmplări pe care le publică în cartea Călătoriile lui Marco Polo pe care unii le consideră fantastice și niște gogoși.
Între capitole se găsesc niște fragmente și desene despre viața din acele timpuri și alte lucruri: Dacă trăiai în Europa pe vremea lui Marco Polo, Cum se tipărea în China, Dacă erai mongol pe vremea lui Marco Polo etc. Mi-au plăcut foarte mult și am aflat lucruri noi și interesante.
– Ce ai învățat din aceste texte și din povestea lui Marco Polo?
-Am învățat de exemplu cum se trăia pe vremuri, că foarte multă lume trăia în case din chirpici, că greutatea se măsura cu mâini și picioare, că cei mai mulți oameni de la oraș nu aveau veceu și aruncau în stradă ce strângeau în oala de noapte (iiii, asta nu mi-a prea plăcut).
Episodul meu preferat a fost povestea lui Marco cu crocodilul despre care am zis mai devreme iar personajul pe care l-am îndrăgit este bineînțeles Marco pentru că este foarte haios.
Aș recomanda cartea aceasta – și celelalte cu vieți de exploratori – colegilor mei de clasă (n.r. clasa a II-a) dar cred că ar fi potrivită și pentru copiii de clasa I.
Cine a fost Marco Polo? face parte din seria Cine a fost..? a editurii Pandora M. Suntem nerăbdători să citim despre alți mari exploratori cum ar fi Cristofor Columb dar și de alte personalități: Galileo, Picasso, Walt Disney, Isaac Newton etc., ale căror biografiu au apărut deja în această colecție.
Joan Holub, John O’Brien – Cine a fost Marco Polo ? – editura Pandora M, București, 2016
Max are 8 ani și este un băiat care adoră cărțile (mai ales când sunt citite de adulți), jocurile Lego, sporturile de iarnă și timpul petrecut alături de familie. Este pentru prima dată în Roata Mare așadar îi urăm bun venit și la cât mai multe recomandări!