Katia Pascariu este actrita. Face parte din generatia tanara de artisti: activi, creativi, re-activi, care isi pun intrebari, care cauta si se cauta mereu. Probabil o cunoasteti din filme ca “Dupa dealuri” sau din proiectele “Copii rai” si “Amintiri din epoca de scoala”. Noi am cunoscut-o in postura de formator si am rugat-o sa stea de vorba cu noi despre teatru in general si teatrul educational in special iar ea a raspuns, in ciuda programului ei aglomerat, cu pasiunea si efuziunea de cuvinte a celui captivat de ceea ce face.

– Katia, ce este teatrul educational si mai ales ce este el pentru tine?

O definitie a teatrului educational e usor de gasit in cartile de specialitate…poate e usor si sa ne imaginam ce ar putea insemna acesta prin alaturarea celor 2 termeni TEATRU si EDUCATIE….pentru mine, insa, teatrul educational este un raspuns deschis la n probleme pe care le-am intampinat in copilarie, mai ales ca adolescent, dar cu care ma confrunt şi acum, ca adult, si cu care ma voi confrunta poate si in viitor, ca parinte (candva, undeva….).

Sunt mai multe coordonate pe care teatrul educational le are in vedere – teatrul ca si metoda pedagogica utila atat in dezvoltarea personala a copiilor si tinerilor dar si a adultilor, teatrul ca materie scolara, teatrul ca instrument educational si ca motor de predare non-formala, teatrul ca parte a vietii comunitare, teatrul ca element central in viata unei comunitati, de orice fel, teatrul ca voce a unor grupuri subreprezentate, teatrul tinerilor – teatrul spatiilor educationale. Teatrul in scoala, teatrul ca scoala, teatrul pentru scoala.Teatrul e un izvor, e un bun universal – nimeni nu detine nici drepturile totale si nici adevarul absolut.

Am abuzat de cuvantul teatru, folosindu-l excesiv …. dar nu am cum altfel. Teatrul educational pe care de-abia cu un degetel l-am patruns este un teatru pentru si despre copiii si adolescentii de azi care nu au un teatru al lor. Un teatru pentru ei, despre ei si chiar cu ei (de exemplu spectacolul „Familia Offline” de Mihaela Michailov in regia lui Radu Apostol, productie a Asociatiei Replika).

Sigur, nici eu si nici colegii mei nu am descoperit America – nu pretindem originalitate sau paternitate asupra ideii. Pornind de la intrebarile si problemele noastre ne-am indreptat catre copii si tineri si scoli si sistem educational si parinti si situatii si intrebarile si problemele lor.

– Cum te-ai apropiat tu de aceasta forma de teatru?

Norocul meu a fost ca oameni foarte faini si talentati pe care ii apreciam si inainte de a-i cunoaste personal si pe care acum, cand lucrez cu ei, ii respect si mai mult si ii iubesc, s-au deschis catre mine si am empatizat si ne-am propus mai intai o discutie, apoi o intalnire, apoi un proiect si tot asa.

Prima persoana prin care m-am legat de acest domeniu este Mihaela Michailov, dramaturg si critic de teatru si dans. Cu ea am lucrat si lucrez in mai multe proiecte de teatru, de interventie socio-cultural-comunitara, de teatru politic si social. Am infiintat impreuna cu ea si cu Jak Neumann si o asociatie prin care sa putem derula in continuare proiectele care ne intereseaza – Asociatia ADO-Arta pentru drepturile omului.

Componenta de teatru educational este insa vitala pentru relatia noastra profesionala per ansamblu pentru ca este o zona care ne preocupa intens pe amandoua. Persoanele cu care lucram si locurile unde ne gasiti – Radu Apostol, regizor, Viorel Cojanu, actor, Nicolae Mandea, Profesor si Decan UNATC, Mihaela Radescu, actrita, Centrul de Teatru Educational Replika, Maria Mandea, Alexandru Potocean, Jak Neumann, si mai sunt, din fericire nu suntem doar noi – exista un interes in crestere catre aceasta zona.

– Ce metode de lucru foloseste teatrul educational?

Ca metoda de lucru as descrie traseul clasic al unui proiect de teatru, educational si nu numai: perioada initiala, extrem de necesara pentru orice tip de proiect, etapa de documentare, cercetare, pregatire, investigare, perioada de ateliere si interviuri, perioada de lucru efectiv la concept si realizare artistica, perioada in care intreaga echipa participa la conturarea spectacolului, si in final iesirea la public. Subiectele pot veni de oriunde: dintr-un reportaj TV (ca in cazul „Copii rai”), din discutiile, frustrarile si intrebarile unui grup (de exemplu „Amintiri din epoca de scoala” in care ne-am spus oful despre ce am trait noi, cu bune si rele, in scoala si am chestionat cate si care din tarele sistemului educational au supravietuit timpului si tranzitiei post decembriste), din discutii, din mass-media, din societate, din trecut, dintr-un cuvant sau dintr-un vis. Subiectele nu lipsesc, ci timpul, fondurile si interesul institutiilor care ar trebui sa fie preocupate si de latura educativa a artei, a teatrului in acest caz.

– Cum anume este implicat publicul in teatrul educational?

Nu exista reguli in teatru! Dar, exista poate 2 mari coordonate: atunci cand interventiile si participarea publiciului sunt parte integranta a spectacolului, pregatita, chiar repetata (atat cat se poate), si exista interventiile si participarile publicului neprevazute, neorganizate.

Din punctul meu de vedere publicul oricum participa direct la teatru – suntem fata in fata, ne vedem, ne auzim, ne simtim; gestul de a veni la teatru este deja o forma de implicare, e ceva mult mai activ decat mersul la cinema, de exemplu. Dar, exista in unele spectacole acele momente interactive care sunt gandite a fi asa, in care spargem si conventiile si peretii invizibili si avem contact si dialog directe cu publicul. Ele nu sunt obligatorii, ele devin uneori o necesitate sau o modalitate artistica de a te folosi de niste mijloace avand un scop precis – provocare, surpriza, emotionare, intimidare, efect comic, etc.

Unde apar surprizele cele mai mari – si mai placute – este la spectacolele cu si pentru copii. Ei nu cunosc si nu respecta conventiile – si foarte bine fac. Iar noi trebuie sa fim pregatiti si sa ne adaptam …cu ei nu se poate fara interactivitate iar daca tu eviti asta, ei nu stiu altfel. Si daca ii tradezi sau ii ignori atunci ei nu mai merg cu tine, se plictisesc si nu mai sunt atenti sau interesati.

Va urma