Am interacționat pentru prima dată cu Mozartinno acum doi ani și ceva. O prietenă care cunoștea activitatea acestei asociații insista să particip și eu, cu băiatul meu cel mare, la activitățile lor de educație muzicală. Așadar, într-o vacanță de vară, l-am dus pe M la tabăra urbană de vară organizată de ei, timp de o săptămână. Aceea a fost prima noastră întâlnire iar pentru că după prima zi M abia aștepta să revină am decis că trebuie să ne apropiem și mai mult.
Așadar, în primăvara anului 2017 am început cursurile private de pian. O dată pe săptămână ne deplasam cu chiu cu vai prin Bucureștiul aglomerat pe care îl cunoaștem cu toții pentru a sta și exersa, preț de o oră, pianul. Eram decisă se renunț dacă M. spunea că nu mai dorește să meargă; pe de o parte pentru că doream ca lecțiile de pian să se facă pentru că își dorește el și nu pentru că vrea mama, pe de o alta pentru că străbăteam un oraș întreg pentru a ajunge acolo.
Și, ce să vezi? M. nu a spus niciodată că nu mai vrea să meargă! M-am bucurat dar în același timp căutam să înțeleg ce se întâmplă acolo astfel încât el să vrea să revină; la cum îl cunosc, răbdarea nu îl caracterizează și de obicei spune rapid ce nu îi place. Progrese la pian făcea în mod evident astfel că la câteva luni după începerea cursului am fost nevoiți să cumpărăm un pian, dar… ce era în plus???
Cu câteva ocazii, în această iarnă, din cauza vremii de afară, am rămas acolo, în aceiași cameră cu M și profesorul, și astfel am observat atent ce se întâmpla. Acum știu, e simplu și cumva ar fi trebuit să mă gândesc la asta: în timpul orei se stabilește o legătură caldă și sinceră între profesor și elev iar cel mic învață cu drag și în joacă; profesorii știau cum să îl îndrepte spre pian, chiar și când era obosit și în mod clar nu era foarte doritor de exersat. Apoi, din multe cântece se face o poveste. Știți care este tema pentru acasă a lui M pentru data viitoare? Ca în timp ce exersează la pian să își imagineze o poveste care ar avea loc pe muzica respectivă.
Și apoi a venit luna martie. Iar el, deși este băiat iar la București nu se prea dau mărțișoare băieților, a primit un mărțișor special: o felicitare pe care scria ”încredere”. Pentru că aveau să exerseze muzica din Vrăjitorul din Oz, Ana – profesoara lui, i-a pregătit o felicitare cu …încredere. Pentru că, vedeți voi, asta simțea Ana că îi lipsește lui M: nu exercițiul, nu talentul, ci încrederea. O auzeam la fiecare oră vorbind despre încrederea în el, despre încrederea în ceea ce știe. Componenta aceasta de dezvoltare personală se împletește cu noțiunile de pian iar asta îmi place foarte mult.
Mi se pare deci că Mozartinno este mai mult decât un loc unde copiii învață să cânte la diverse instrumente muzicale; este un loc în care învață să aibă încredere în ei, în care își descoperă și cizelează calitățile. Și mai este un loc în care din timp în timp, la concertele de final de an sau de sărbători se întâlnesc toate familiile cursanților, contribuind la formarea unei mici comunități unite sub semnul muzicii (de exemplu, la aceste petreceri părinții aduc tratația – fructe, băuturi etc.).
Mă bucur că i-am cunoscut pe cei de la Mozartinno și că am devenit prietenii lor iar ei sunt prietenii lui M. În vacanța de vară ne vom încumeta să îl trimitem pe M și în tabără cu ei. Îi recomand tuturor celor care au nevoie de un loc în care copiii să se simtă în siguranță, să pună bazele interpretării instrumentelor muzicale, un loc în care să simtă că sunt acasă.
Recomandări inspirate 