Cronică: Micul prinț (2015), film de animație

Am așteptat adaptarea cinematografică a Micului Prinț (2015, r. Mark Osborne) cu entuziasm, gândindu-mă cât de mult m-a impresionat în primii ani de școală povestea băiețelului care trăia pe un asteroid. Tot atunci mi s-au întipărit în minte și cuvintele vulpii filozoafe: “Nu poți vedea limpede decât cu inima, esențialul este invizibil pentru ochi“. Ca și această frază, tot textul scris de Antoine de Saint-Exupéry este cu tâlc și cere o foarte mare doză de imaginație pentru înțelegerea lui. Sigur, tendința este să credem că se adresează numai copiilor, dar chiar autorul ne spune că este și pentru adulții care au fost la un moment dat copii. Cert este că, cititorul, fie el mic sau mare, ajunge într-atât de sensibilizat de rândurile cărții, încât, în timp, dezvoltă o adevărată relație personală cu personajul principal.

Am avut, prin urmare, asemenea celorlalți cititori, mari așteptări de la film. Am sperat ca el să nu denatureze povestea și să reușească să-i păstreze sensibilitatea și tâlcul. Ideea desenului animat mi s-a părut o opțiune bună și prietenoasă pentru cei mici. Este o provocare dificilă să adaptezi vizual un text care ne spune subtil să nu privim cu ochii, ci cu sufletul.

Filmul începe foarte frumos cu povestea originală redată într-un mod extrem de poetic. Regizorul a folosit o tehnică ingenioasă (numită stop-motion animation) pentru însuflețirea desenelor originale ale autorului, dând senzația punerii în scenă a unui spectacol de teatru de păpuși. Totul, de la personaje până la decoruri au fost create și animate manual. Rezultatul este magic.

La un moment dat, privitorul este luat din lumea Micului Prinț și introdus într-o altă poveste, care pare a fi mult mai aproape de timpurile noastre, poate și pentru că este redată prin tehnica mai des întâlnită a animației digitale (pe care o regăsim în majoritatea producțiilor Disney și Pixar). Această poveste se construiește în jurul prieteniei dintre o fetiță mult prea serioasă pentru vârsta ei și un aviator excentric. Lumea în care ei trăiesc pare să fie portretizarea unui viitor sumbru al lumii în care trăim noi, un viitor al muncii robotice, unde imaginația și emoțiile nu își au locul. Aviatorul reușește să o extragă pe fetiță din această lume, strecurându-i sub nas pagini din povestea Micului Prinț, care se dovedește a fi de fapt aventura vieții lui. Astfel cele două povești alternează una cu alta, scoțând în evidență de foarte multe ori ideile esențiale din carte, ca într-o încercare a regizorului de a fi neapărat memorate de public (poate de prea multe ori). La un moment dat în viața fetiței apare și o vulpe simpatică de pluș care, spre deosebire de vulpea înțeleaptă a Micului Prinț este mai degrabă un animal de companie șugubăț.

micul print 3

 

Pe la jumătatea filmului, aviatorul încearcă să îi explice fetiței cum s-a întors Micul Prinț pe planeta lui, însă aceasta, neînțelegând, se supără. Din acest moment, secvențele cu povestea originală dispar și nu mai reapar decât spre final, iar filmul nu mai pare aproape cu nimic mai special față de alte desene animate. Fetița pleacă în propria aventură, în căutarea Micului Prinț, pe care îl găsește pe o planetă-oraș destul de ciudată. Aici, el devenise Domnul Prinț și era preocupat să fie esențial sistemului (prin muncă). Tot aici fetița se întâlnește și cu personajele-cheie de pe celelalte planete evocate în povestea originală (și prea puțin în film), toate având de data aceasta roluri în funcționarea orașului: vanitosul este polițist, regele este liftier iar omul de afaceri este cel care controlează totul. Atmosfera apăsătoare a orașului pare inspirată din filmele vechi expresioniste, unde lumea urbană era o lume lipsită de umanitate, doar că aici personajele au figuri mai nostime.

Fetița reușește într-un final să-l elibereze pe Micul Prinț și să-l ducă pe acesta pe planeta lui, unde el redevine personajul din poveste. Filmul are un final fericit, în care fetița merge împreună cu mama ei să îl viziteze pe Aviator la spital și îi dăruiește o carte cu toate filele poveștii.

Filmul este o realizare deosebită prin calitatea efectelor vizuale. Uneori cele două lumi, cea a poveștii și cea a Fetiței se întrepătrund (atunci când Fetița se înfurie și rupe paginile din poveste, în secvența cu povestea Micului Prinț, deșertul apare lipit cu o mare bandă adezivă). Iar coloana sonoră, compusă de Hans Zimmer, este originală și se bucură de vocea caldă a cântăreței de origine franceză – Camille.

micul print 2

Eu sunt de părere că este un film puțin complicat pentru copiii mici. Poate, prin personajul Fetiței (8-9 ani), regizorul a încercat chiar să sugereze vârsta copiilor care ar putea înțelege creația sa. Cu toate că dialogul nu este dificil, scenele se întrepătrund, iar acțiunea se desfășoară pe mai multe planuri, făcând greu de urmărit firul narativ. De asemenea, unele imagini pot avea un impact puternic emoțional: unele personaje au o aură negativă prea pronunțată (cum ar fi juriul de la Academia Werth și bancherul), iar unele secvențe sunt destul de înfricoșătoare (momentul în care fetița este supusă unui tratament de educare în orașul-planetă). Sunt și momente greu de înțeles și de explicat, asemenea celor din carte, cum ar fi momentul în care Micul Prinț, dorind să ajungă înapoi pe planeta lui, se lasă mușcat de șarpe.

Poate Micul Prinț nu ar fi trebuit să ia numele cărții. El nu este o adaptare fidelă, ci o încercare de a readuce în atenția publicului ideea poveștii lui Antoine de Saint-Exupéry. Unele personaje, printre care șarpele, trandafirul, locuitorii celorlalte planete, au fost insuficient valorizate. Le sugerez părinților și copiilor (mai mari) să nu se mulțumească doar cu filmul, ci să vadă cât de bogată este, spre deosebire de el, cartea.

Vouă cum vi s-a părut ?

 

iuliaEu mă numesc Iulia și fac parte din generația 1990. Am învățat engleză uitându-mă la Cartoon Network și revăzând încontinuu creațiile Disney, pe care le pot recita aproape în totalitate par coeur. De mică nu mi-au plăcut filmele gratuite sau cele care nu reușeau să îți pună la încercare imaginația. Cred că în ziua de azi, ceea ce vedem are o puternică influență asupra modului nostru de a fi. Am primit propunerea să împărtășesc cu publicul Roții Mari părerile mele și am acceptat. Rezultatul (poate prea lung) îl puteți citi aici.

13 comentarii

  1. Foarte frumoasă cronică, Iulia! Tot o Iulie îți spune asta. Fetița mea de șase anișori iubește această poveste, dar a citit-o de două ori înainte de a privi filmul. A emoționat-o foarte tare povestea și a privit filmul ca pe o continuare a cărții. Fetițelor mici le place cănd personajele cărților și filmelor sunt feminine, de aceea a ajutat-o să se identifice și mai mult cu povestea Micului prinț faptul că în film apare și o fetiță.
    Pitica de trei ani, sola mai mică, necitind povestea, era doar familiarizată cu imaginea micului prinț și cu imaginile din carte. A privit filmul dintre jucării, dar a fost foarte atentă la relația pe care o au în film Aviatorul și Fetița. I-am propus spre joacă ideea cu parașuta, având o pânză acasă la fel de frumos colorată și ne-am jucat și cu vopsea fosforescetă. Am desenat episoade din poveste și le-am lipit apoi pe tavan printre stele.
    De aceea, înclin să cred că filmul se pretează și copiilor mai mici 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s