Actrita Katia Pascariu a fost de acord sa ne raspunda la cateva intrebari legate de teatrul educational vazut, trait si simtit de ea. Prima parte a interviului o puteti citi aici.

• Cum te ajuta pe tine teatrul educational in „cealalta” cariera a ta de actor de teatru si film?

Sunt cateva principii care au devenit esentiale in existenta mea de persoana matura, de artist, de comunicator, de om: nu poti exista in afara societatii, nu poti sa pretinzi sa primesti fara sa oferi, arta in sine nu exista, teatrul poate face minuni (mici, dar de durata), rolul artistului este de a intelege, de a educa si de a servi lumea in care traieste, actorul nu este un exponat al frumosului, ci un instrument al binelui si al adevarului.

Teatrul educational, si teatrul in genere, m-au invatat sa nu tac, sa nu mai accept nedreptatea, sa caut argumentul si dialogul, sa caut pur si simplu, sa pun intrebari, sa fiu activa, sa nu uit, sa iert, sa inteleg. Cand joc sunt un om mai bun. Incercarea mea este de a ramane asa si cand sunt in afara scenei.

• Lucrezi atat cu copii cat si cu adulti: cum se raporteaza fiecare varsta la teatru?

 In ceea ce priveşte PUBLICUL…sau poate mai corect spus – publicurile – cu care ma intalnesc in diversele locuri pe unde jucam, am doar lucruri bune de spus – oricine vine la teatru si mai sta si pana la finalul piesei, poate chiar ramane si la o discutie/ dezbatere post-spectacol este un om care ma are de partea lui si pe care sper ca il voi mai intalni candva. Mi-e greu sa fac ierarhii, publicul e mereu centrul atentiei mele – chit ca e vorba de copii, adolescenti, adulti, oameni din breasla, familie, prieteni, cadre didactice, necunoscuti, familiarizati sau nu cu teatrul, etc…. ei sunt cei cu care urmeaza sa am/ avem o intalnire de o ora sau de doua; avem un rendez-vous si nu vreau nici sa dezamagesc, nici sa fiu dezamagita. Fiecare intalnire e unica si deci fiecare spectacol e unic. Sigur ca exista cateva diferente evidente, unele chiar previzibile, altele cu care te-nveti – eu nu am preferinte, public sa fie! Stiu ca imi place sa-i privesc in ochi, ca momentele interactive sunt extrem de pretioase, ca linistea si atentia lor nu e un dat si trebuie castigate prin concentrare si daruire.

• Teatrul va schimba pe voi, actorii si cu siguranta produce o schimbare si in public; reusesti vreodata sa observi daca si cum asupra celor cu care „ai rendez-vous”- cum spui tu, teatrul educational a produs o schimbare?

 E greu, dar nu imposibil, sa identifici schimbarea provocata de un spectacol, de un moment anume, de o scena, de o replica ….dar nu e imposibil. De multe ori in discuţiile post-spectacol apar micile si marile adevaruri personale, copiii povestesc amintiri sau experiente dureroase, adultii isi amintesc si inteleg anumite lucruri despre propriile experiente, revelatii mici si mari care sunt foarte importante – dar asta e la nivel personal si e pentru un moment, pentru o intalnire.

Scopul nostru este sa producem schimbari mai profunde si pe termen lung – pentru asta e nevoie de activitate constanta, sustinuta, de extindere a grupului nostru, de patrunderea in spatiile dedicate educatiei, de accesibilitate din ambele parti (adica si noi sa avem acces in scoli, la fonduri etc. dar si publicul de orice fel sa aiba acces la proiectele si propunerile noastre – de asta miza noastra este sa avem la toate evenimentele intrare libera).

Sigur ca ma emotioneaza fiecare poveste, fiecare dintre mesajele pe care le primim, le primesc de la participanti. Oamenii vin catre noi asa cum si noi venim catre ei – ne cautam si depindem unii de altii. Unii mai plang, altii rad, altii se plictisesc, altii vin de mai multe ori, unii ne promoveaza – contactul direct si relatia sincera, astea sunt cheile de perpetuare a proiectelor noastre.

E si multa munca la mijloc….pentru ca suntem independenti, pentru ca viitorul si posibilitatile de continuare a proiectelor sunt necunoscute si nesigure si necesita un efort suplimentar din partea noastra – adica descifrarea mijloacelor birocratice de obtinere a finantarilor de orice fel; dar ne-am asumat acest lucru. Ne re-profesionalizam, e ok!

E multa miscare in viata mea, e mult stres si multa munca de uzura – de asta am ajuns sa apreciez intalnirile cu publicul, spectacolele sau atelierele la care particip, mai mult acum decat o faceam pe vremuri. Dar merita!

•   “Copii rai” este primul vostru proiect, cu care aveti mult succes. Spune-ne cate ceva despre el.

 Copii rai este mai mult decat un spectacol de teatru …pentru mine. Este o poveste on-going despre eliberare si implicare. Ca actor a insemnat 2 mari provocari – one man show-ul pe de o parte si publicul tanar şi foarte tanar pe de alta. Textul Mihaelei Michailov este iarasi important pentru ca ridica problema violentei in scoli, a sistemului educational din Romania contemporana, a relatiei elev-profesor-parinte. Spectacolul isi are data nasterii undeva in mai 2011 la Green Hours, si de-atunci il tot jucam si jucam si jucam in cele mai diverse spatii – de la cele clasice si foarte clasice (teatre, sali mari si mici, studiouri teatrale) la cele mai putin conventionale si mai neasteptate locuri (sali de clasa, de sport sau de festivitati, sali de conferinta, baruri si cafenele, librarii, amfiteatre de universitati, in aer liber, in jurul unui foc de tabara, intr-un cort de circ, in varful unui deal la un festival de rock, etc. In afara de Mihaela Michailov si de mine echipa Copii rai inseamna si Alexandru Mihaescu – regie, Jak Neumann- muzica live, Cinty Ionescu – video, Farid Fairuz – coregrafie, Adrian Cristea – scenografie, Vlad A. Arghir – grafica şi traducere text in limbile germana si engleza.

 Pe Katia Pascariu si echipa amintita de ea o puteti intalni la Centrul de Teatrul Educational Replika si la Platforma de Teatru Politic 2015. Ii multumim pentru bucuria de a povesti despre teatru si promitem sa ajungem curand la unul din spectacolele ei, pentru a va putea ulterior impartasi si voua parerea noastra.