Cu cât este mai mare Bucureştiul şi mai plin de tot felul de oferte pentru noi şi copiii noştri, cu atât mai frumoasă mi se pare descoperirea, de multe ori din întâmplare, a unor locuri unice, mici geme ascunse, pline de povești și prilejuri de învățare. Aşa a fost pentru noi vizitarea Muzeului CFR, situat chiar în Gara de Nord, pe o latură a peronului (cum privim spre trenuri, pe dreapta).

Deși este un muzeu care nu este foarte cunoscut și vizitat așa cum ar merita, este un muzeu în care odată intrat, mai ales dacă ești băiat, cu greu îți mai vine să pleci. Piesele sunt în mare parte donate fie de colecționari (foști lucrători în cadrul CFR sau pasionați de trenuri) fie de Gara de Nord, în urma înlocuirii unor aparate cu altele noi.

Găsești aici de toate: machete, obiecte în mărime naturală – de la biroul lui Anghel Saligny la un ceas enorm de gară, până la centrale telefonice, telefoane și motoare de tren – uniforme din trecut ale angajaților CFR, chiar și încercarea de a reda un tunel!, iar afară niște locomotive pe care te poți cățăra (cu atenție). Spre diferență de alte muzee, unde atingerea obiectelor este categoric și imperativ interzisă, aici ai voie să atingi o bună parte din artefacte, cu condiția să ai grijă și să nu le bruschezi.

Muzeul este micuț și are expuse în exterior câteva locomotive vechi iar în interior trei încăperi găzduiesc o grămadă de obiecte, toate legate de istoria Căilor Ferate Române. Pe lângă obiectele deja amintite ne-a plăcut și reconstituirea unor vagoane: un vagon de clasa I, cu scaune moi, catifelate, late, și unul de clasa a III a, care nu mai există azi, cu bănci austere din lemn; din ambele te poți uita pe geam la peisajul care se derulează: niște ecrane mari proiectează imagini filmate în timpul unei excursii cu trenul iar în niște boxe se aude sunetul roților pe șine, astfel încât rezultatul este chiar aproape de realitate, cel puțin copiii mei s-au simțit bine acolo și au povestit (cel mare) din amintirile primelor călătorii cu trenul: cum se auzeau roțile, cum se întuneca când intram în tunel etc.

Am lăsat la urmă cel mai fascinant exponat: o enormă dioramă, construită 100% la noi în țară, cu multe multe trenuri, de toate felurile – de marfă, de călători – care se grăbesc, intră în stație, încetinesc, accelerează, intră în tuneluri etc. Deși ești avertizat să nu atingi elementele componente, există niște trepte pe care copiii și ceilalți vizitatori pot urca pentru a vedea cât mai bine detaliile şi panorama.

Personalul de supraveghere este drăguț și pregătit să stea de vorbă, deși nu știe foarte multe informații despre exponate (ar fi utile așadar niște etichete extinse sau niște texte de sală; în unele cazuri ele deja există).

Prețul este derizoriu, 2 adulți și doi copii (dintre care unul de doi ani) am plătit 8 lei.

Cu multă căldură recomandăm acest muzeu tuturor familiilor cu copii de toate vârstele, în special băieți – presupus a fi mai interesați decât fetele de lucruri tehnice – dar și fete care cu siguranță vor descoperi și ele lucruri noi și fascinante.

(Mulţumim Valentinei pentru permisiunea de a folosi fotografiile făcute de ea.)