Este duminică, ora nouă jumate dimineața. Ne grăbim, alergăm prin ploaia măruntă londoneză, trecem repede pe lângă 10 Downing Street, prin Whitehall, până la Trafalgar Square, ca să ajungem la National Gallery. De frică să nu întarziem, am ajuns prea repede. Galeria nici nu s-a deschis. Ce-o să facem până la deschidere?

Mă uit mai bine, nu suntem singurii la ora aia în fața ușilor închise… Vreo cinci alte familii, cu mic cu mare, stau liniștite, în stil englezesc, la coadă… Da, la coadă la muzeu! Și nici nu este vreun vernisaj celebru, este doar ușa de la Centrul de Educație Pigott al National Gallery… Ce este acest centru? O organizație genială cu o tradiție veche în educația prin artă. Au numeroase programe, gratuite (!!), care încurajează descoperirea, explorarea și învățarea artei la orice vârstă și indiferent de pregătire. Programul lor de educație este unul dintre cele mai mari din Europa, mii de profesori și și mai multe mii de copii și adulți le trec pragul în fiecare an.

Dintre toate activitățile lor, noi am ales o activitate pentru copii sub cinci ani care se numește “Povești pe covorul magic”. A durat 30 de minute și a fost cam așa: Paul, proful, începe să cânte la chitara în foier. Normal că toți picii s-au adunat într-o secundă în jurul lui și s-a făcut liniște totală. Odată atenția captată, Paul le spune pe șoptite un secret…sshtt, în galerie este un covor magic…oh!… mergem cu toții să-l căutăm, ssshhhtt, dar înainte de asta, hai să vedem ce trebuie să respectăm în muzeu (nu alergăm, nu vorbim tare, nu atingem tablourile). Și așa, o gașcă de vreo 15 pici îl urmează pe Paul și intră într-un calm de neînchipuit prin fiecare galerie a muzeului.Și mergem toți ce mergem până dăm de un covor rulat lângă perete sub un tablu (Jusepe de Ribera – Iacob și turma lui Laban). Copiii se precipită fericiți și-l desfac, derulându-l toți împreună în echipă, cu atenție, că nu?, este magic. Paul își începe povestea cu un cântec despre covorul magic care zboară cu ei prin galerie, pe tavan și pe pereți, până ce aterizează în fața tabloului, desigur. Apoi, le povestește pe înțelesul lor câte ceva despre tablou, dar mai ales îi încurajează pe fiecare să descrie ce văd în tablou, ce își imaginează că fac personajele, să se pună în locul lor și să recreeze scena. Copiii se grăbesc să-și dea cu părerea, intervin, comentează – acțiunea este în toi. Turiștii care vizitează Galeria sunt teribil de impresionați că deh!, nu des vezi pici de 2-3 ani în extaz în fața unui tablou din secolul șaptișpe. Japonezii se precipită să le facă poze, dar sunt opriți ferm de responsabila programului educativ – total interzis să fotografiezi copiii la acest curs!

La sfârșit, Paul le propune un cântec pe tema tabloului – Mary had a little lamb – și copiii cântă în cor. Activitatea se termină, copiii rulează covorul la loc, primesc ca amintire o copie a tabloului pe hârtie și câteva activități de făcut acasă.

După ce am asistat la activitatea aceasta, nu mă mai mir că stă lumea la coadă în frig duminică dimineața la ușa Galeriei. Mă mir însă că deși cursurile sunt gratuite, lumea care le frecventează rămâne extrem de nediversificată.

Noi am fost de atunci la încă patru dimineți ca aceasta. Este activitatea noastră preferată când plouă. Deși nu toate sunt la fel de reușite, impactul asupra lui E este extraordinar: la încă nici 3 ani impliniți să fii capabil să te plimbi prin National Gallery și să povestești nonșalant despre tablouri care ar pune în dificultate o droaie de adulți este exemplul cel mai bun că programul de educație dă roade – arta este într-adevăr accesibilă dacă este povestită cu haz.

Aceste activităţi (şi multe altele) au loc în fiecare duminică şi sunt gratuite, accesul se face după regula primului venit (astfel se explică şi coada la care E şi mama lui au stat).

Elena locuiește la Londra împreună cu familia ei formată din trei copii: doi mai mari, mami (ea) și tati, și E, băiatul lor în vârstă de 2 ani și jumătate. In timpul liber desfăşoară cât mai multe activități în familie, activități educative, creative, dar mai ales poznașe. Elena are un blog cu nume simpatic: http://www.blueberriesandbroccoli.wordpress.com pe care veți găsi alte articole similare interesante.