Cronică de film: Bunul dinozaur, animație

Ce faci când te duci cu copiii la un film de desene animate și ieșiți cu toții plouați și frustrați, iar asta spre deosebire de cei care au ales să plece înainte de final sau de cei care au rămas să-și consoleze copiii care plâng? Ei bine, încerci să te calmezi, inițiezi un mic grup de suport în familie, iar la final, scrii o cronică.

Ce putea fi rău în povestea unui dinozaur blând și fricos (Arlo), care se pierde de familie și pe (lungul) drum de întoarcere acasă ajunge să se împrietenească cu un băiețel (Spot, devenit în limba română Țâr)? Hm, așa mi-am spus și eu. Și totuși, iată ce „probleme” am identificat cu ajutorul copiilor mei de 5 și respectiv 8 ani:

  • Atmosfera tensionată: „au fost prea multe furtuni și de fiecare dată se întâmpla ceva rău”. Confirm, a fost cel mai ploios / furtunos film de desene animate. (Probabil din nevoie de corectitudine științifică. )
  • Violență gratuită și neașteptată: de exemplu, atunci când echipa de pterodactili autointitulați „salvatori” eliberează de sub stâncile și copacii doborâți de furtună un animăluț drăguț, pufos, blănos, pe care …îl mănâncă! (Toată sala a țipat.); sau atunci când Țâr îi aduce lui Arlo să mănânce un gândac imens, pe care îl lasă să se zbată cu picioarele în sus, apoi îi smulge brusc capul! Am fost eu însămi șocată, recunosc, și îi dau dreptate băiețelului meu de 5 ani care a considerat ca acest film e „cam prea de groază”.
  • „Nu mi-au plăcut halucinațiile!” – A trebuit să le explic că cei doi mâncaseră la un moment dat niște fructe otrăvitoare, cu acest efect. Acum ar trebui să mă bucur că fiica mea de 8 ani e avertizată asupra efectelor consumului de droguri?
  • „Nu mi s-a părut amuzant.” Nici mie. Ni s-a părut însă simpatic că existau dinozauri agricultori (ca familia lui Arlo) sau crescători de animale (niște tiranozauri păstori) și că micul Țâr avea comportament de câine (de pază, de vânătoare, de companie…).
  • „A fost cam trist.” Au fost copii care plângeau în hohote la finalul filmului. Din fericire, nu a fost și cazul nostru.Și totuși au existat și momente frumoase: scena cu licuricii care se înalță spre cer sau momentul fericit al regăsirii.

bunul dinozaur rm

Ideea în sine a filmului -despre familie și prietenie – este deopotrivă frumoasă și emoționantă. Consider însă că filmul este prea intens, prea dramatic pentru un lungmetraj de desene animate. Micii spectatori sunt tot timpul bombardați cu scene dramatice, cu emoții intense, fără a exista o curbă, o creștere și o descreștere a intensității emoționale. Deși este lung, filmul se termină oarecum brusc și cu o altă scenă de mare impact afectiv (amprenta așezată alături de cele ale familiei). În acest fel nu se acordă timp suficient pentru calmarea trăirilor și pentru dezvoltarea mesajului pozitiv din final. Nu e deci de mirare că unii copii plâng în hohote la sfârșit, iar alții ies triști sau frustrați; ei pur și simplu au rămas cu o mare încărcătură afectivă, nu au apucat să-și regleze emoțiile după ritmul filmului.

În concluzie, nu recomandăm acest film copiilor mici sau foarte sensibili, cu alte cuvinte – „nu e pentru plângăcioși”:).

Bunul Dinozaur, regia Peter Sohn, Disney Pixar 2015

10 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s