Spectacolul De-a Micul Prinț al Teatrului Ion Creangă își propune introducerea copiilor în universul Micului Prinț. Atenție, nu este o piesă ce dorește să explice copiilor toate subtilitățile faimoasei cărți a lui Antoine de Saint-Exupery, nu; este o piesă în care creativitatea, sensibilitatea și un act actoricesc de calitate se întâlnesc pentru a explora în joacă celebrul text, într-o cheie jucăușă și adaptată copiilor cu vârsta de până în 7 ani.
Am mers la această piesă cu așteptări destul de mari și curioși să ne întâlnim cu oaia, vulpea și șarpele și să ne reamintim o parte din întâmplările Micului Prinț. Așteptările ne-au fost împlinite întru totul.
Recuzita este foarte ingenioasă, toate decorurile prin care trece Micul Prinț în călătoria lui pentru a-și găsi un prieten sunt refăcute, simplu și ingenios, din cuburi re-ordonate mereu pentru o nouă poveste: la început este joaca unor copii, apoi asteroidul B612, apoi planeta împăratului, a înfumuratului, a omului de afaceri, a geografului, apoi Pământul. Cu prilejul fiecărei călătorii actorii râd, cântă și interacționează cu cei mici așezați pe pernuțe nu departe de ei.
Cele două actrițe – noi am văzut reprezentația în formula Carmen Palcu Adam (toate personajele pe care Micul Prinț le întâlnește în călătoria sa) și Ruxandra Coman (Micul Prinț) – au reușit să transmită natural emoție și gingășie audienței, au avut – în gesturi și mimică – inocența tipică copilăriei fără însă a deveni forțată sau ostentativă.
Muzica a fost live, George Popescu ne-a așteptat cu interpretări la chitară rece încă de la intrarea în sală și ne-a însoțit pe toată perioada spectacolului. Acest lucru a fost un semn bun de la început.
La final (după aproximativ 40 minute), copiii au avut parte de o mică sesiune de joacă și interacțiune, mai mult decât se obișnuiește după astfel de reprezentații: au fost poftiți să se exploreze cuburile din recuzită, să zboare cu parașuta :), să învețe unul din cântecele interpretate în timpul spectacolului și să se joace în cerc iar cele două actrițe i-au însoțit până la final.
Un spectacol fin și rafinat, în regia Ioanei Petre, pentru care spunem: Da! Da! și iar Da! mergeți să îl vedeți.
Notele noastre, dintre care cea mai mare este 5:
Atmosferă generală: 5
Interactivitate: 5
Accesibilitate: 5
Locație: 5 (cu mențiunea că se joacă în diverse locuri, noi am fost la Centrul Național al Dansului)
Preț: 5 (aprox 26 lei pentru 1 părinte + 1 copil)
[…] a fost live, așa cum se întâmplă și în alte spectacole regizate de Ioana Petre (cum ar fi De-a micul prinț pe care dacă încă nu l-ați văzut trebuie neapărat să ajungeți, dacă se mai joacă în […]
ApreciazăApreciat de 1 persoană
[…] Ion Creangă – De-a micul prinț, pentru copii de 3-6 ani, de la ora […]
ApreciazăApreciază
Romanul lui Antoine de Saint-Exupery nu este scris pentru copii de până la 7 ani. Spectacolul nu are nimic de-a face cu mesajul cărţii.
ApreciazăApreciază
Multumim, ne bucuram ca sunteti de acord cu noi.
ApreciazăApreciază
[…] concurs. Aveți șansa de a câștiga un bilet la una din piesele: Bună dimineața (0-3 ani) sau De-a Micul Prinț (3-6 ani), care se vor juca în luna februarie. Este simplu, tot ceea ce trebuie să faceți […]
ApreciazăApreciază
[…] Teatrul Ion Creangă; printre spectacole se află şi De-a Micul Prinţ, despre care am scris aici. […]
ApreciazăApreciază