Ce facem în weekend? Sugestii de activități

Dragi prieteni, a început școala și odată cu acest eveniment asociațiile și instituțiile care organizează activități pentru copii încep să se întoarcă și ele din vacanță și să ne propună noi și noi programe. Sunt însă mai lente și majoritatea vor începe activitatea din luna octombrie.

Astăzi pentru voi am pregătit o selecție despre activitățile care vor urma dar și una a activităților din acest weekend, pentru a fi pregătiți și în cunoștință de cauză. Să ne fie de folos!

Începând din luna octombrie:

Clasic e fantastic – programele Cum să înțelegem muzica, destinate atât copiilor până în 7 ani (Copilăriile marilor compozitori – primele încep pe 29 septembrie!), cât și celor până în 12 ani (lecțiile de jazz și muzică clasică de la Ateneul Român)

Compania de teatru Petec – aceiași care au creat minunatul spectacol Fapte vitejești, revin din octombrie cu performance-ul Pe bune, pentru copii peste 7 ani. Premiera este în această duminică așa că în curând vă vom povesti despre ea. Ambele piese de teatru vor fi jucate din luna octombrie în diverse locații.

Lumea lui Momo – a început înscrierile pentru cursurile destinate copiilor peste 6 ani, Simte și iubește muzica!

Opera Comică pentru Copii – are deja public programul  din perioada octombrie – decembrie.

Eematico – minunații eematicoși pregătesc ateliere de învățare experimentală pentru copiii de la 4 ani: mai ales în timpul săptămânii, după-masa. Ochii pe Maker- Duo – un atelier destinat copiilor și părinților în egală măsură.

Teatrul Ion Creangă – premiera piesei A 12-a noapte, sau William Shakespeare pe înțelesul celor mici a avut loc în această săptămână astfel încât de acum o puteți viziona, în funcție de program. 

În acest weekend:

Sâmbătă, 17 septembrie

Tăpușele Peștele curcubeu –  pentru copii de 3-6 ani, ora 11.00

Tăpușele Umbrela veselă – adresat copiilor de 3-6 ani, ora 11.00

Orășelul cunoașterii ateliere de știință pentru copii de peste 4 ani

Duminică

Tăpușele Poveștile pietrelor – pentru copii de 1 -3 ani, ora 11.00

Teatrul Ion CreangăDe-a micul prinț, pentru copii de 3-6 ani, de la ora 11.00

Muzeul Național de Artă al României – atelierul interactiv Pasărea ascunsă în piatră dezvăluie copiilor arta lui Contantin Brâncuși și este unic în România. De la ora  11.00 pentru copii de 4-7 ani și de la ora  12.30 pentru cei de 7-12 ani

Orășelul cunoașterii – ateliere de știință pentru copii de peste 4 ani.

 

Cu drag,

Roata Mare

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.