Îmi va plăcea copilul meu, atunci când va fi adult?

Când copilul meu cel mare avea nouă luni am participat la o serie de conferinţe cu titlul Ai copil. Învaţă să fii părinte unde am întâlnit pentru întâia dată abordarea parentingului pozitiv, deşi pe atunci (acum vreo şase ani) nu avea încă acest nume sau cel puţin eu şi ce din jurul meu nu îi spuneam aşa.

Una din acele conferinţe începea cu un exerciţiu: fiecare părinte trebuia să scrie pe un capăt de hârtie cum îşi dorea să fie copilul lui când va fi mare; răspunsurile şi dorinţele variau, de la competitiv, sportiv, pragmatic până la onest, empatic etc. După ce s-au citit mare parte din acele răspunsuri, formatorul a continuat: CUM VA FI COPILUL VOSTRU CÂND VA FI ADULT DEPINDE DE VOI. Vreţi să fie independent? Învăţaţi-l de mic acest lucru; vreţi să fie organizat, fiţi voi organizaţi iar el va vedea şi va învăţa asta. Şi aşa mai departe.

Acest gând, că cei mici văd şi învaţă de la noi cele mai importante lucruri, îmi este mereu prezent şi mă ghidează în modul în care interacţionez cu copiii mei, de cele mai multe ori…atunci când nervii sau alte metehne nu mă copleşesc :(.

Nu mai reţin ce am răspuns atunci, acum mult timp, însă mai jos punctez câteva calităţi pe care mi-aş dori să le aibă copiii şi la care lucrez zi de zi:

  • empatia. Mi-aş dori să fie empatici şi sensibili la sentimentele celor dragi lor; şi de aceea îi ţin în braţe oricât şi oricând îşi doresc, deşi unii îmi spun că îi răsfăţ şi că nu le fac deloc un bine. Îi ascult şi încerc să le înţeleg sentimentele şi să îi las să le exprime.

Serile trecute M. plonja în pat deşi eu intrasem deja sub plapumă; i-am spus că nu ştie unde sunt picioarele mele şi se poate lovi. Câteva secunde mai târziu a sărit din nou şi m-a lovit destul de tare la picior; el însă dăduse cu bărbia… Prima mea reacţie a fost: „Vezi? Ce ţi-am zis?” şi mă pregăteam să îi ţin o lecţie. Dar am văzut cum se uita la mine cu ochii mari şi plini de lacrimi fără a îndrăzni însă să plângă. Mi-am dat rapid seama că era mai importantă durerea lui decât lecţia – pe care deja cu siguranţă o învăţase the hard way –  aşa că în loc de teorie i-am spus „Te-ai lovit. Te doare.” Iar el a izbucnit în plâns şi a venit repede la mine în braţe. În timp ce îl linişteam mă gândeam la câţi copii primesc mai întâi perdaful şi abia mai apoi (eventual) empatia de care au nevoie de la părinţii lor.

  • drag de carte şi de lectură. Copiii pun multe întrebări iar răspunsurile mele şi cunoştinţele sunt limitate. Le spun mereu că nu am toate răspunsurile dar mergem împreună să le căutăm în cărţi; le căutăm cu răbdare în dicţionar, în enciclopedii, ne mai oprim şi la altele.
  • reguli şi limite pe care să le respecte. Copiii au voie să facă multe lucruri dar sunt câteva limite de care ţinem cont şi care sunt mereu aduse aminte şi respectate. Punem vasele în chiuvetă după ce terminăm de mâncatFără televizor şi dulciuri seara, Spunem TE ROG şi MULŢUMESC, Împărţim etc.
  • să ştie să se certe :). Mi se pare foarte important ca ei să ştie să dea argumentele potrivite, altele decât aşa vreau eu sau similare. De aceea îi las să negocieze între ei, negociez şi eu cât mai des cu putinţă şi de asemenea, câteodată, avem unele discuţii în contradictoriu astfel încât ei să înveţe să argumenteze, să înveţe să nu ridice vocea etc. Mai mult, mi se pare important să vadă că părinţii lor au şi discuţii în contradictoriu tocmai pentru a fi ceea ce Alfie Kohn numea naturali, autentici pentru a le arăta că şi noi, părinţii avem puncte slabe.
  • să fie independeţi. Îmi doresc să am nişte copii cu încredere în opiniile lor (bine fondate), cu iniţiative pe care le au şi le duc la capăt. De aceea încă de acum îi învăţăm să se îmbrace singuri, să îşi facă ordine în cameră, să pună şi să strângă masa etc.

Acestea sunt câteva din lucrurile pe care eu mi le doresc de la copiii mei când vor fi mari, alături de multe altele. Le practicăm în fiecare zi într-un spirit cât se poate de pozitiv şi non-violent; cât se poate pentru că da, recunosc, nu suntem perfecţi şi avem zile proaste şi nervi pe care câteodată îi răsfrângem fără să vrem şi asupra copiilor.

Închei revenind la Alfie Kohn, cel mai sus menţionat. Este un psiholog practician şi autor a 14 cărţi despre educaţie, parenting şi comportament uman, cărţi ce au fost traduse şi vândute în nenumărate exemplare la nivel mondial. În limba română au fost traduse trei din cărţile sale iar el a susţinut de două ori conferinţe ce tratau parentingul necondiţionat, importanţa lipsei pedepselor şi recompenselor din educaţia copiilor, nevoia regândirii temelor pentru acasă etc. L-am întâlnit pentru întâia dată prin intermediul cărţii sale Parenting necondiţionat; mi-au plăcut o parte din ideile sale, aproape de ceea ce am scris mai sus; mi-ar fi plăcut să îl şi ascult live însă până acum nu am avut ocazia, din diverse motive. Vestea bună este că el revine la Bucureşti pe 21 mai cu o nouă serie de conferinţe: Parenting necondiţionat şi Argument împotriva competiţiei. Conferinţele, organizate de Totul despre Mame, vor avea loc la Muzeul Naţional de Artă al României şi pentru a participa încă mai puteţi achiziţiona bilete.

Iar apoi, după întâlnirea cu Alfie Kohn, puteţi continua seara în oraş împreună cu familia, în acelaşi mediu muzeal pentru că de la ora 19.00 începe Noaptea Muzeelor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s