„Bună! Sunt Thea, am 9 ani și anul acesta am participat pentru prima dată la SuperCoders. A fost…SUPER TARE!!! Gata.” Dar nu era deloc „gata”. Au urmat un dialog de poveste, o demonstrație practică și realizarea unei capodopere artistice, plus o cronică marca Roata Mare. 🙂

Mami (M):Haide, povestește-mi mai multe, că nu filmăm o reclamă! Știu că ți-a plăcut, dar la început nu erai prea sigură că vrei să mergem…

Thea (T): Păi, daa… Nu știam exact la ce să mă aștept. Tati mi-a pus odată un fel de joc din ăsta cu programare și nu prea m-am descurcat. Dar apoi mi-ai arătat filmulețele de pe site, despre cum a fost în alți ani, și mi s-a părut …frumos și interesant. Și am vrut să merg.

M: Dar când ai aflat că veți sta acolo 4 ore…

T: Da, m-am gândit: „4 ore??? Adică o zi de școală??” Mi-a fost teamă că va fi ca la școală… Dar nu a fost deloc așa și nici nu știu cum a trecut timpul. Nu ca la școală…M-am simțit foarte bine; locul era primitor, erau mulți copii, majoritatea mai mari decât mine, însă nu m-a deranjat. Pe hol erau apă, ceai, iar la prânz ne-au adus și mâncare.

M: Și cum v-ați organizat?

T: Stăteam la niște mese mari, mai mulți copii de vârste apropiate. La fiecare masă era câte un trainer foarte drăguț, care ne explica ce avem de făcut, ne ajuta, ne răspundea la întrebări… Lucram câte 2 copii la un laptop. Eu am lucrat cu Ștefan, un băiețel tot de 9 ani și ne-am înțeles foarte bine.

M: Și ce ați învățat?

T: Am învățat să ne facem propriile animații folosind SCRATCH (un limbaj de programare accesibil copiilor). Și am lucrat în echipă: unul dădea ideile, celălalt scria comenzile. Apoi am făcut schimb. Mihaela, trainerul nostru, avea multă răbdare cu noi, mi-a plăcut de ea.

M: Și despre ce era vorba în joculețul vostru?

T: Era o animație despre școală! Erau mai multe personaje într-o sală de clasă: doamna învățătoare, un extraterestru, o caracatiță și un pisoi. Noi trebuia să mobilăm sala și să îi punem să execute tot felul de comenzi. A fost simpatic, chiar ne-am distrat!

M: Și ce ți-a plăcut cel mai mult?

T: Mi-au plăcut 2 lucruri: atmosfera – așa, prietenoasă, în care lucram, învățam să facem tot felul de lucruri, dar ne și distram; și animația pe care am făcut-o în echipă. Dar nu cred că vom câștiga noi…

M: Ah, da, uitasem, era și un premiu pentru fiecare oraș…

T: Da, o echipă câștiga un roboțel pe care îl poți programa… Dar sper că era un roboțel pentru fiecare membru al echipei…

M: Crezi că îl puteau împărți?! Dar premiul contează prea puțin pe lângă ce ai învățat tu să faci, nu-i așa? Chiar, ai promis că îi arăți și fratelui tău …

T: Da! Hai, David, să-ți arăt cum se scrie cod!   🙂  Și, mami, te rog să scrii că recomand SuperCoders și altor copii de vârsta mea, pentru că este o experiență unică!

M: Minunat! Am notat.

A urmat o sesiune de joacă serioasă, în care cei 2 balauri au reușit să facă echipă și să scrie comenzile pentru o animație: să aleagă decorul, personajele, sunetele, punctele acumulate etc. Dincolo de distracție, i-am văzut concentrați și atenți să respecte anumite reguli și o anumită logică, să înțeleagă unde au greșit ca să poată reface, dornici să corecteze sau să îmbunătățească ce au lucrat… Și au lucrat în echipă, ca 2 viitori Super Coders!

Post Scriptum 1:

M: Theaaaa… Pot să te mai rog ceva?

T: Da. Dar credeam că ai terminat.

M: Am terminat de scris, dar nu am poză.

T: Păi de ce? Că ne-au făcut o mulțime de poze!

M: Știu, dar eu încă nu am primit nimic. Nu ai vrea tu să îmi faci un desen?

T: Bine, îți fac… Dar să nu îl scoți dacă primești poze!

M: Nici gând! Cum să fac așa ceva?! Cel mult voi adăuga poze…dacă le primesc.

Post Scriptum 2: David a făcut și el un desen…

Post Scriptum 3: Am primit poze, mulțumesc!