Filmele Olgăi. Un super proiect de la Supereroi Printre Noi

Proiectul ăsta a început cu gândul de a face ceva pentru Olga şi pentru alţi copii ca ea, care procesează informaţia din mediul înconjurător în mod diferit. Copii care „au nevoi speciale”, care au tulburări de procesare senzorială şi pentru care sunetele, lumina, faptul că nu au voie să se mişte/ ridice de pe scaun 90 de minute sunt o tortură. Acesta a fost primul gând. Aşa am început. Dar…Au venit copii care nu aveau niciuna dintre dificultăţile pomenite (…) Pornisem cu gândul la copii, dar, de fapt, e un proiect pentru toată familia! Vin în familie! Cu ceilalţi copii, tipici. Cu veri sau prieteni. Ştii ce înseamnă asta? Viaţă! Viaţă din nou! Aici mergem împreună.

Sunt cuvintele Ruxandrei Mateescu, cea care îşi pune tot sufletul şi energia pentru Supereroi printre noi. Cel mai recent proiect, Filmele Olgăi. Proiecţii de film adaptate senzorial pentru copiii cu nevoi speciale a adus bucurii, surprize frumoase şi o doză de normalitate, într-o societate tot mai confuză şi absurdă: normalitatea de a vedea cu familia un film la cinematograf.

Ce se întâmplă concret? Nimic complicat, ba chiar ceva foarte simplu şi firesc. O dată pe lună, la Happy Cinema Bucureşti sunt organizate proiecţii de filme adaptate nevoilor şi sensibilităţilor copiilor cu dizabilităţi neuro-cognitive: filme de animaţie 2D dublate în limba română, cu sonor redus, fără reclame şi trailere, cu lumini aprinse, cu libertate de mişcare prin sală, într-o atmosferă prietenoasă şi relaxată, cu voluntari dispuşi să ajute pe oricine şi unde nimeni nu judecă pe nimeni şi nu este deranjat de plânsete, tantrumuri sau sunete specifice…

Proiectul a debutat în iulie 2017 şi de atunci aduce tot mai multor copii şi părinţi bucuria de a vedea împreună un film, în atmosfera specifică, dar fără stimulii şi condiţiile greu de suportat ale unei proiecţii obişnuite. Treptat, la filme au început să vină şi copii care nu aveau dizabilităţi neuro-cognitive, ci erau doar utilizatori de scaun rulant şi aveau mişcări ale corpului atipice, date de spasticitate; apoi şi copii cu autism înalt funcţional, care pot merge la o proiecţie obişnuită.

Filmele Olgai 2

Apoi au început surprizele: părinţi cu copii mici, de 2 – 3 ani, cu nevoi speciale, recent diagnosticaţi. Asta nu prevăzusem, ne spune Ruxandra Mateescu. Am încercat să înţeleg. Am întrebat părinţii. Şi mi-au răspuns ceva la care nu m-am aşteptat (… ): pentru că aici nu se uită nimeni urât la noi!” No comment.

Au venit părinţi cu copii cu diferite dizabilităţi şi care doreau să cunoască părinţi în situaţii similare. „Nu am mai ieşit în oraş de la diagnostic/ naştere ( a unui copil cu un sindrom genetic). Vreau să cunosc părinţi ca mine…”

Alţii au venit pentru a întâlni oameni, în aceeaşi situaţie. Mulţi dintre ei aşa au intrat pentru prima dată la film. Am avut copii adolescenţi care abia aşa au venit pentru prima dată la cinema. Prima dată la 14 ani! (Ruxandra Mateescu)

Şi iată cum acest proiect a ajuns de fapt să se adreseze mai multor categorii de public şi să acopere mai multe nevoi. A devenit un strop de normalitate făcut posibil, după cum spune Mădălina, unul dintre participanţi. O normalitate în care vizionarea unui film aduce împreună familii, prieteni, colegi, într-o atmosferă relaxată, filtrată de judecăţi şi prejudecăţi.

Arta şi cultura sunt un limbaj universal, o experienţă ce ar trebui avută împreună cu cei dragi. Şi, mai ales, e dincolo de prezenţa sau absenţa limbajului şi a alfabetizării. Mulţi dintre copiii cu dizabilitate neurocognitivă nu vorbesc, nu scriu, nu citesc. Dar arta e pentru toţi! Aşa că acum caut bani sa fac şi concerte 🙂 –  ne spune Ruxandra cea plină de idei şi energie.

Mult succes Supereroi printre noi, RM e alături de voi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.