Prea puțin, din păcate, Cultura și Educația se întâlnesc și fac casă bună, în România. De cele mai multe ori, ele se împotmolesc și trec una pe lângă alta din cauza piedicilor puse chiar de reprezentanții lor. Cadrele didactice, reprezentând Educația, își doresc să lucreze cu artiștii dar susțin că aceștia nu vor, în timp ce artiștii și instituțiile de cultură, nefiind obișnuiți să lucreze după o anumită curriculă și neștiind cum să ajungă la dascăli, bat la uși greșite. Și de aici problema.

Și totuși, se întâmplă ca aceia care predau și se ocupă de educația copiilor noștri să lucreze constructiv și cu zâmbetul pe buze alături de artiști sau cu instituții culturale. Și se mai întâmplă ca echipe cu viziune și inițiativă să aducă la un loc cele două “tabere” și să le transforme într-o echipă, într-o rețea profesională. Este cazul proiectului “Susține cultura în educație” ce își propune exact dezideratul de mai sus, iar o modalitate de atingere a scopului sunt formările, atât ale cadrelor didactice care se întâlnesc cu specialiști în domeniul culturii, cât și ale artiștilor care se întâlnesc cu specialiști în domeniul educației.

Pe 14 – 15 martie a avut loc prima formare a cadrelor didactice și am avut plăcerea să particip, ca formator și practician în domeniul culturii. Iată cum a fost: am întâlnit educatori, învățători și profesori veniți din cele mai îndepărtate zone ale țării: din Corabia, Vicovul de Sus, Dragomirești – Neamț, Conțești, Medgidia, Prejmer, Sărulești și alte localități al căror nume până ieri îmi spuneau prea puțin. Cu toate că veneau de atât de departe, persoanele pe care le-am cunoscut nu erau cu nimic mai prejos decât cadrele didactice din orice oraș mare, ba poate erau mai presus! Erau creativi, imaginativi, comunicativi, deschiși, cu multe idei frumoase și neașteptate și, cel mai important, doritori să integreze arta și cultura profesionistă în activitatea lor educativă.

Și astfel s-a povestit în prima parte despre artă și modul în care expunerea copiilor la artă îi ajută în dezvoltarea lor pe toate planurile, despre arta contemporană și modul în care poate fi folosită ca resursă educațională, despre teme abordate de aceasta care pot fi adaptate la nevoile educaționale, iar în a doua parte, mai practică, am discutat despre cum utilizăm instituțiile de cultură, cum integrăm vizitele la acestea în procesul educațional și mai ales cum folosim informațiile pe care ni le oferă obiectele expuse în muzee pentru a atinge obiectivele prezente în curricula școlară. Am descoperit că un obiect, un artefact, oferă mai multe informații decât ceea ce observăm la prima vedere. Pentru a convinge: ce au în comun niște roci vulcanice, o sticlă, un peisaj de Gustave Courbet și un clopoțel din ceramică? Cum pot fi ele folosite la clasă (sau în afara ei, în muzeu) pentru fixarea și evaluarea cunoștințelor? A reieșit că toate aceste obiecte sunt perfecte pentru a învăța despre diversele tipuri de… sol! Peisajul de munte oferea ocazia unei discuții despre roci, sticla se face din nisip, roca vulcanică apare în urma unui proces aparte iar clopoțelul, ei bine, este făcut din lut…

Sunt multe, foarte multe de spus legat de acest subiect, complex și sensibil. Pe roatamare.com vom mai reveni cu alte ocazii asupra lui, deocamdată încheiem cu sentimentul pozitiv al unui lucru bine făcut, despre care știm sigur că va continua. Cu siguranță, cei care au participat la formare au învățat cum să folosească cultura ca resursă educațională și vor pune în practică aceste resurse ori de câte ori vor avea ocazia.

Proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi http://www.eeagrants.org. http://www.fondong.fdsc.ro”