Iată mai jos continuarea dialogului cu Dana Georgescu de la Moara de hârtie a cărui primă parte o găsiți aici.
– „Atelier – muzeu”: sună foarte interesant! Ce este el, de fapt, și ce înseamnă pentru voi? Este un muzeu…ca oricare alt muzeu? Un muzeu..adevărat?
Cu siguranță nu suntem un muzeu obișnuit, dar credem că suntem unul adevărat, așa cum credem că ar fi bine să fie un muzeu, în viziunea noastră de nespecialiști, adică un spațiu primitor, care să dezvăluie trecutul într-o manieră interactivă, iar nu să îl prezinte static. Noi ne spunem atelier-muzeu, ne place și ideea de „muzeu-viu”, dar sună puțin mai neobișnuit și oamenii poate nu ar fi înțeles la ce ne referim.
Cât despre cât de muzeu suntem noi, pot să-ți spun că acum câțiva ani, ne doream să ne acredităm ca muzeu (colecție publică, mai exact). Între timp, ne-am răzgândit, ni s-a părut că își pierde din valoare conceptul nostru, că înstrăinăm de noi înșine ceea ce am creat. Ne-am dat seama că Moara trebuie să ne reprezinte pe noi și, la un moment dat chiar am vrut să renunțăm la denumirea de muzeu din titulatură, însă ne îndepărtam din nou de realitate. Așadar, am vrea să luăm ce e mai bun din ceea ce au muzeele, dar deocamdată vrem să ne rezumăm la ceea ce suntem acum, un mic atelier-muzeu care păstrează elemente ale trecutului cărților, echipamente funcționale de tipar și legătorie (cel mai vechi echipament datat e din 1889), gravuri de secol XVIII, regale cu litere etc. Organizăm ocazional vizite ghidate, povestim despre istoria echipamentelor, ne-am propus demult să punem etichete și prezentări ale echipamentelor, dar am avut alte priorități până acum.
– Organizați ateliere pentru copii și părinți. Când ați ținut primele ateliere și despre ce au fost? Cui se adresează acestea?
Primele ateliere au fost susținute înainte de a construi Moara de hârtie și au fost ateliere de legătorie de carte organizate împreună cu prietenii noștri de la Fundația Calea Victoriei, care ne-au încurajat și ne-au sprijinit de la început și care ne-au inspirat în a construi Moara de hârtie. Apoi, după inaugurarea de la Comana, am început să organizăm ateliere de hârtie manuală și tipar. Fiind un loc creat pentru meșteșugurile cărții, nu aveam cum să începem decât cu aceste ateliere pe care le organizăm în mod constant și care au mare succes în rândul celor mici și mari.
Iubim mult copiii și ne preocupă educația și dezvoltarea lor, iar multe din proiectele pe care le desfășurăm acum și pe viitor le sunt și le vor fi dedicate. Ne împrietenim cu copiii care ne vizitează și căutăm să-i înțelegem și să-i ajutăm în drumul lor prin viață. De aceea, având în vedere aceste lucruri și reacțiile lor când ajung la noi, mesajul nostru este pentru părinți: încurajați-vă copiii să participe la activități practice, cultivați-le pe toate căile sensibilitatea, generozitatea, frumosul din ei, oferiți-le experiențe de educație pozitivă, care îi vor face să înflorească sufletește. Îi așteptăm cu drag și la Moara de hârtie, vor avea ce povesti când vor ajunge acasă.
Deocamdată organizăm ateliere de hârtie manuală și tipar pentru grupuri organizate, dar din primăvara anului 2016, odată cu inaugurarea Satului meșteșugurilor, atelierul-muzeu va fi deschis spre vizitare publicului larg, iar vizitatorii vor plăti bilet de intrare. În cadrul acestui proiect vom avea și o serie de ateliere dedicate copiilor. Atelierele pentru copii au devenit prioritatea noastră numărul 1, și la fel vor fi și la Satul meșteșugurilor. Deși la început ne-am gândit că Moara va fi un loc dedicat adulților, ne-am dat seama la scurt timp că de fapt ne place mult să lucrăm cu copiii, aceștia fiind foarte încântați de ce fac/văd/află aici. Așa că activitățile pentru copii sunt deja permanente.
Cât despre vârstă, nouă ne place să spunem că atelierele noastre sunt pentru copii de la 3 la 99 de ani. Vin la noi copii de la grădi până la copii mari de liceu, cu toate că cea mai mare pondere o au cei din clasele primare. Bineînțeles, atelierele și explicațiile sunt adaptate vârstei, dar ideea este că Moara de hârtie e un loc pentru toate vârstele.
– Cum ne programăm la un atelier?
Cel mai simplu și eficient este să ne trimiteți un mail la adresa echipa@moaradehartie.ro. Noi vă vom trimite prezentarea atelierelor și, după ce o veți citi și vă veți convinge că e un atelier cel puțin interesant, puteți face și o programare, pe același e-mail sau la telefon 0724.290.010.
– Care sunt planurile voastre de viitor?
Planuri de viitor am învățat să nu ne mai facem prea multe, pentru că lucrurile se întâmplă în felul lor. Ne dorim să creștem natural și frumos. Dacă ne-ați fi întrebat acum 5-6 ani, când am început povestea Moara de hârtie despre planurile pe care le avem, v-am fi enumerat destule. Între timp, ne-am dat seama că mai bine muncim să dezvoltăm ceea ce avem în prezent, dar în același timp, ne-am propus să nu ratăm nici portițele care ni se deschid.
Și portițele s-au deschis. Așa am reușit ca în cei cinci ani, cu ajutorul unor finanțări, să creăm un spațiu special dedicat manufacturării hârtiei, să dezvoltăm un proiect ce promovează motive populare din diferite zone ale țării, să experimentăm și alte metode de reciclare a hârtiei, să ne deschidem și către alte meșteșuguri și să ne acredităm ca furnizori autorizați de formare în domeniul meșteșugurilor precum țesutul, olăritul și împletitul în papură iar în prezent ne ocupăm de un proiect de amploare, ce presupune construcția unor ateliere de meșteșuguri. Practic, acest proiect, Satul meșteșugurilor, este completarea pe care ne-o doream la ideea de început a Morii de hârtie și aceasta a venit ca un dar, mult mai devreme decât ne așteptam.
Satul meșteșugurilor din Comana este un proiect finanțat de Innovation Norway, prin Mecanismul Financiar Norvegian 2009-2014, în cadrul domeniului de finanțare Inovare în Industria Verde – România, ce susține proiectele cu impact pozitiv asupra mediului. Prin acest proiect, vom construi de la zero un mic „sat” care își propune să pună în valoare meșteșugurile. Vor fi 7 ateliere de meșteșuguri – prelucrarea lemnului, fierăria, prelucrarea stufului, olăritul, țesutul, morăritul tradițional, prelucrarea fructelor, legumelor și a plantelor medicinale. Prin puterea lor creatoare, credem că meșteșugurile sunt o șansă de a redescoperi valorile trecutului, de a privi mai atent și mai responsabil lumea în care trăim și poate reprezenta un mod de viață care să schimbe în bine destinele oamenilor. Încercăm să dovedim prin acest proiect că meșteșugurile sunt o șansă pentru oamenii frumoși de la țară, că din meșteșuguri se poate trăi în secolul XXI, sau, cel puțin, se pot completa veniturile din agricultură sau alte activități. Dacă vom reuși acest lucru, sperăm ca exemplul nostru să fie urmat și de alte comunități din România.
Odată cu construcția atelierelor din Satul meșteșugurilor, vom desfășura în acest an, cu sprijinul Uniunii Arhitecților din România, o școală de vară dedicată tinerilor arhitecți care vor avea ocazia să experimenteze tehnicile tradiționale de construcție. În același timp am mai plantat semințe pentru noi proiecte la Comana și, pe măsură ce se vor concretiza, vă vom da de veste.
Mulțumim celor de la Moară atât pentru răspunsurile pe care ni le-au dat cât și pentru lucrurile frumoase pe care le fac zi de zi. Le urăm mult succes și răbdare iar noi vom rămâne atenți la activitățile lor și vă vom ține și pe voi la curent.
[…] (Colaj fotografic realizat de: Roata mare) […]
ApreciazăApreciază