Confesiune: mereu mi-am zis că o să fac față momentului în care se va pune ÎNTREBAREA, că voi fi calmă și că voi ști ce să răspund. Pe de o parte, pentru că am trăit totuși cea mai mare parte a vieții mele într-o familie în care majoritatea lucra în domeniul sănătății, astfel încât anatomia și diversele afecțiuni ale lui cutare sau cutare pacient le auzeam discutându-se frecvent la noi în casă. Pe de alta, pentru că deși încă mai cred în sirene, că Micul Prinț a existat și că Itsy Bitsy există în realitate, nu am crezut niciodată gogoașa cu barza și copiii, oricât de frumoasă părea.

Așa că nu m-am pregătit special știind (crezând) că sunt pregătită. Atât de pregătită încât în momentul întrebării ”Mami, cum a ajuns Bobiță (așa îl alintam pe bebe nr 2) la tine în burtică?” tot ce am fost în stare să bâigui a fost ”O să îți explic asta însă acum e târziu și nu mai este timp. Hai la nani.”

M-am panicat!!! Credeam că întrebarea va fi altfel dar cred că oricum ar fi fost aș fi fost la fel de speriată. Astfel încât am început să caut cărți și să mă documentez. Astfel am aflat că sunt multe de acest gen, care mai de care mai prietenoase și mai explicite, care nu vorbesc despre albinuțe și berze ci despre corpul uman explicat într-un mod firesc, normal, echilibrat .

Ce am reținut din ele, printre altele?

• Că tabuurile sunt în capul nostru, al adulților, și că piticii, până pe la vreo 9- 10 ani, nu sunt interesați de explicații savante și nici nu au habar de mecanica sexuală. Deci, pentru copilul meu un răspuns de genul ”Tati l-a pus acolo” probabil că ar fi fost ultra-suficient la vârsta de trei ani și un pic.

Îmi aduc aminte, în acest sens de un scurt metraj probabil cunoscut și vouă: Mama și fetița stau în bucătărie la masă, fetița desenează, mama gătește. La un moment dat fetița întreabă ”Mama, ce înseamnă virgin?” – mama se panichează, se fâstâcește, începe o explicație complicată și rușinată despre ea și tati, piese de puzzle etc. După toate chinurile vizibile ale mamei fetița continuă cu întrebarea: ”Și atunci extra-virgin ce înseamnă?” …chinuindu-se să citească eticheta de pe o sticlă de ulei de măsline.

• Că o educație sexuală sănătoasă (adică echilibrată) poate începe la orice vârstă și așa, de fapt, trebuie să se întâmple. Nu, nu vom explica celor de trei ani mecanismul reproducerii, dar nu ne vom feri să vorbim, în treacăt sau când suntem întrebați, despre organele genitale specifice fiecărui sex și a diferențelor dintre ele. Acesta este unicul mod în care copiii ne vor recunoaște pe noi, în timp, ca parteneri și consilieri într-ale vieții lor sexuale și vor avea încredere atât în ei cât și în noi. Dacă mami și tati își vor inhiba afecțiunea (îmbrățișări, pupicuri) în fața copiilor, dacă le vor pune mâna la ochi când două persoane se sărută, atunci copiii vor învăța că aceste lucruri sunt lucruri de nevorbit, de negândit, de nerostit. Vrem asta? Serios?

Cum spuneam, m-am documentat parțial și m-am mai liniștit. M-am întrebat însă, și continui să încerc să îmi explic de unde panica mea și frica de a vorbi deschis (atenție, nu explicit, ci deschis!). Una dintre teorii este că sunt „de vină” societatea pudibondă în care am crescut și în care, cu mici schimbări, continuăm să trăim și să ne creștem copiii, societatea care, vrem sau nu, ne imprimă un anumit model de educație.

Și un alt gând conex este acela legat de câți părinți trec prin asta și câți dintre ei știu cum să se comporte în aceste situații; mi-e teamă că destul de puțini.

Astfel că m-am bucurat teribil de vestea unei conferințe pe această temă pe care mă grăbesc să v-o comunic: pe 19 și 20 martie Meg Hickling, specialist în educație sexuală, vine la București la invitația celor de la Parentime pentru a împărtăși experiența dânsei legată de ”Ce le povestim copiilor și adolescentilor despre sex”. Pe 19 se va adresa părinților interesați, pe 20 celor care lucrează cu ei: cadre didactice, psihologi etc.

Și cum acesta este un subiect care pe noi în aceste momente ne preocupă, vom mai reveni.

Pe curând!