Există nenumărate discuţii legate de importanţa vizitării de către copii mici, până în 4 ani, a muzeelor. Pe de o parte, unii spun că o astfel de vizită este inutilă, că până la vârsta de şcoală copiii vin degeaba. Pe de altă parte, alţii spun că simpla prezenţă a copiilor într-un spaţiu nou, necunoscut, îi va ajuta să se obişnuiască cu el şi să îşi dorească să îl descopere. În speranţa că sunteţi de acord cu a doua părere, vă prezentăm nişte puncte de vedere pe care ar fi bine să le ştiţi în momentul în care doriţi să veniţi cu copiii mici la muzeu.

Copiii mici vin la muzeu fie cu părinţii, fie cu grădiniţa. La această vârstă, vârsta magiei, a continuei mirări, la care totul este posibil, vizitele nu vor fi apreciate la adevărata lor valoare şi potenţial, chiar şi pentru simplul fapt că din păcate muzeele nu sunt în general dotate astfel încât să răspundă nevoilor acestei vârste; aşadar, nu vă supăraţi dacă nu sunt atenţi şi nu răspund comenzilor aşa cum v-aţi dori/aştepta. Totuşi, asta nu înseamnă că ei nu vor reţine nimic sau că nu ar trebui luaţi în serios; în final, copiii mici sunt cei care, aşa cum ştim, pun cele mai adânci şi surprinzătoare întrebări şi sunt şi nişte observatori atenţi!
Aşadar, pentru familii, ar fi minunat dacă ar putea beneficia de sesiuni de joacă: deşi pare că nu serveşte scopului nobil al muzeului, joaca în curtea muzeului sau o căutare de comori (treasurehunt) într-o încăpere din muzeu ar putea face vizita de neuitat iar acomodarea cu spaţiul muzeal, uşoară.
Totuşi, dacă copiii vin în grup organizat, atunci cu siguranţă organizatorii (educatorii, de cele mai multe ori) ştiu ce anume vor să vadă sau să facă în muzeu, astfel încât este foarte utilă o discuţie cu ei. În cazul în care copiii vin pentru a desfăşura o activitate susţinută de un reprezentant al muzeului, e important să ţineţi cont de următoarele:

• Integrarea mişcării în activităţi. Există sute de studii care demonstrează beneficiile mişcării în copilăria timpurie, ca sursă de cunoaştere, ca stimulent pentru activitatea cerebrală şi, deci, ca sprijin pentru învăţare.
• Experimentarea, folosirea simţului tactil în descoperirea artefactelor (còpii după ele sau obiecte asemănătoare cu cele din expunere). Aceasta este o caracteristică esenţială a programelor pentru copii mici în muzee. Momentele în care cei mici experimentează fenomene noi sau pur şi simplu manipulează obiecte similare celor prezente în expunere, dar care nu pot fi atinse – sunt obligatorii. Aceeaşi nevoie de atingere poate fi urmărită şi în etapa practică ce poate succeda vizitei în muzeu.
• Storytellingul. Aceasta  este o metodă foarte potrivită pentru vârsta magică în care cei mici îşi construiesc realitatea bazându-se pe aspectele magice mai degrabă decât pe cele realiste.
• Stimularea experienţei directe, emoţia – una din mizele majorităţii programelor. Fie că este muzeu de artă, tehnic sau de istorie, stimularea trăirilor autentice, directe, în raport cu oamenii sau obiectele cu care interacţionează, reprezintă un scop în sine al programelor adresate copiilor mici. Aportul afectiv contribuie la înţelegerea fenomenelor, la acumularea de cunoştinţe şi la memorarea experienţei de învăţare în sine.
• Alte principii de urmat: diminuarea verbalizării la programele pentru copii de 2 – 4 ani şi lipsa de solicitare de a răspunde verbal la întrebări directe.Chiar dacă în mediul natural copiii vorbesc, atunci când participă cu părinţii la un program educativ deci fac parte dintr-un grup în care nu cunosc persoanele şi se află într-un spaţiu nou cum este muzeul, cei mici nu vor reuşi să verbalizeze. Nu se va urmări coagularea grupului, vârsta copiilor şi timpul scurt de desfăşurare a unui program nu permit formarea unui grup coerent, relaţia dintre copil şi părinte fiind esenţială în succesul programului. Părintele trebuie să intermedieze pentru copil mare parte din activităţi, suportul afectiv fiind pentru cei mici esenţial în percepţia lumii. Este totuşi important pentru părinţi ca şi ei să afle lucuri noi, e bine să li se ofere câteva informaţii noi chiar dacă acestea nu le sunt disponibile copiilor.
• Nu încercaţi niciodată să le explicaţi concepte complicate, rămâneţi la ideile de bază, simple. Nu uitaţi, scopul vizitelor este de acomodare, de cunoaştere a regulilor, de a asimila spaţiul ca fiind unul prietenos; întrebările pe care le pun şi curiozităţile pe care le au sunt un binevenit bonus.

De asemenea, mai puteţi avea în vedere şi alte obiective, inclusiv ajutarea copiilor să:

1. interacţioneze cu alţi copii într-un mediu nou
2. înveţe comportamentul potrivit într-un muzeu
3. îşi dezvolte abilităţile de ascultare şi cognitive
4. îşi lărgească vocabularul
5. îşi dezvolte abilitatea de a deosebi între obiectele care apar în mod natural şi cele care sunt făcute de mâna omului

Garantăm, din experienţă proprie, că aceste vizite – plăcute, amuzante, aparent fără un scop didactic, nu vor rămâne fără ecou şi vor fi cerute din nou de micuţi.

Vă dorim spor la explorat!

Acest articol a fost inspirat de cartea Museum Educator’s Handbook de Graeme K. Talboys şi de articolul Da’DeCe la 2 ani în muzee?