„Atunci cand aleg un program in afara clasei am grija sa ma ajute si sa completeze materia de parcurs. Nu merg la muzeu de dragul iesirii (pentru cadrele didactice aceste activitati sunt mult mai grele, atat in ceea ce priveste raspunderea sporita cat si consumul inerent activitatii cu un colectiv de elevi in afara cadrului obisnuit). Eu vreau ca elevii mei sa stie cum sa se comporte pe strada, in mijloacele de transport, intr-un muzeu, sa inteleaga o opera de arta, sa isi exprime liber si cu incredere ideile. ”

Copiii din clasa unui invatator sunt cartea lui de vizita. Cand te intreaba cineva daca un anumit dascal este bun, priveste-i pe prichindeii care ii sunt incredintati sau pe cei care au fost in clasa sa, iar acum sunt mari, si vei gasi raspunsul. Astfel am procedat in cazul doamnei Felicia Enache si iata ce fel de invatator este: copiii stiu multe lucruri, despre orice, raspund pe rand la intrebari si nu se cearta intre ei. Rar, alearga prin institutiile de cultura pana li se spune politicos sa inceteze… dar ce copil sanatos si liber nu face asta? Si niciodata, absolut niciodata in cei 8-9 ani de cand o cunosc pe doamna invatatoare, nu am auzit-o ridicand tonul sau certand vreun elev. Felicia Enache este invatatoare la Colegiul National de Muzica George Enescu din Bucuresti si de aceea am decis sa o iau la intrebari despre modul in care vede un invatator educatia non-formala si activitatile din afara scolii.

– De cand participati cu copiii la activitati de educatie non-formala?

Nu pot preciza cand m-am „imprietenit” cu activitatile non-formale. Sunt invatatoare la Colegiul Enescu din 1994, acum la a sasea generatie de elevi. Prima experienta de program organizat si complet parcurs a fost cu Muzeul National de Arta al Romaniei (MNAR). Nu stiu daca alta institutie organiza programe educationale pentru elevi in urma cu 10-11 ani.

– Participati de foarte multa vreme, cu consecventa. De ce credeti ca este important ca elevii sa experimenteze si altfel decat o fac la scoala? Credeti ca este importanta educatia non-formala ca si completare a celei formale?

Totdeauna am incercat (chiar si cand nu era la moda) o abordare transdisciplinara la clasa. Am considerat un noroc faptul ca scoala mea se afla in apropierea atator institutii culturale, pe care le-am privit ca pe o resursa de utilizat: Muzeul National de Arta, Muzeul National de Geologie, Muzeul Taranului Roman, Biblioteca Metropolitana Ion Creanga, mai nou Libraria Bastilia.

Atunci cand aleg un program in afara clasei am grija sa ma ajute si sa completeze materia de parcurs. Nu merg la muzeu de dragul iesirii (pentru cadrele didactice aceste activitati sunt mult mai grele, atat in ceea ce priveste raspunderea sporita cat si consumul inerent activitatii cu un colectiv de elevi in afara cadrului obisnuit). Spre exemplu pornesc la clasa I cu teme ca Cele patru anotimpuri sau Animale si plante. Progresiv, la celelalte clase Mediul inconjurator in cifre, Arta la microscop sau Pictura (n.r. titlurile amintite sunt activitati propuse scolilor de MNAR in anii trecuti).

Programele de la Muzeul de Geologie Masina timpului geologic si Pamantul pe intelesul celor mici le-am integrat in optionale pe care le-am sustinut la clase. De ce? Pentru ca specialistii isi prezinta domeniul activitatii mai bine decat mine, iar modul mai putin didacticist de abordare a problemelor si in care ii trateaza pe elevi imi place foarte mult. Eu vreau ca elevii mei sa stie cum sa se comporte pe strada, in mijloacele de transport, intr-un muzeu, sa inteleaga o opera de arta, sa isi exprime liber si cu incredere ideile. Eu, personal, am invatat la MNAR ca fiecare copil trebuie ascultat cu rabdare, ca nu exista raspuns gresit, ca in analiza unei lucrari pornim de la ce a realizat acesta.

– Ce institutii culturale ati vizitat cel mai des?

Cel mai des am vizitat MNAR si Muzeul de Geologie. In fiecare an am parcurs cate un modul pe semestru la MNAR si un program la Muzeul de Geologie la clasele a III-a si a IV-a. Anul acesta am inceput la Geologie din clasa I pentru ca il cunosteam pe conducatorul stiintific al programului Epoca de gheata, dr. Valentin Paraschiv ca pe un specialist capabil sa adapteze temele pentru a fi intelese si apreciate de copiii de 7-8 ani. Aplicatiile practice sunt sustinute de Lidia Tanase si Ramona Visalon, artisti plastici care ii surprind de fiecare data pe copii cu temele, materialele sau tehnicile de lucru. Am colaborat cu aceste doua muzee pentru ca programele propuse cuprind, pe langa partea teoretica, aplicatiile practice care lipsesc din invatamantul nostru si care sunt atat de indragite si de asteptate de copii.

– Ati observat schimbari in atitudinea si in cunostintele copiilor in urma frecventarii institutiilor culturale si a programelor desfasurate de acestea?

Tie iti plac clasele mele pentru dezinvoltura si nivel de cunostinte. Consider ca sunt asa si pentru ca nu preget in a-i familiariza cu situatii cat mai variate. (In seria cealalta au fost copii care au mers cu metroul pentru prima data la o actiune a clasei).

Influenta benefica asupra elevilor se observa in timp. Imi amintesc un moment care pentru mine a fost semnificativ. Am mers anul trecut cu elevii de clasa a IV-a la Muzeul Taranului Roman pentru o tema la istorie care se numea Romanii, creatorii Mioritei (sau ceva de genul acesta). Turul muzeului trebuia sa se incheie cu activitate practica de tesut. Am intrat in prima sala. Muzeografa a inceput sa le descrie costumul popular, piesele din care este alcatuit, semnificatia modelelor, a culorilor etc Elevii mei s-au asezat pe jos (in acel muzeu nu exista pernute pentru acest gen de activitati) si au inceput sa faca schite, sa copieze motive. Doamna a fost putin descumpanita, supraveghetoarele intrasera in panica, nu asa trebuia sa se desfasoare activitatea. Am fost emotionata si mandra de ei.

– Ce ati spune altor cadre didactice pentru a le convinge sa mearga la astfel de activitati? Dar parintilor?

Nu poti organiza astfel de „iesiri cu treaba” cum le spun eu decat daca esti convins tu, cadru didactic, ca faci ceea ce trebuie. Ce sa mai spun despre cate hartii sunt de completat! Parintii au incredere ca ceea ce le propun ii ajuta pe copii, multi realizeaza ca ei nu au timpul sau priceperea de a face astfel de activitati.

– Cum credeti ca ar trebui sa procedeze institutiile culturale (muzee, teatre, opera, biblioteci etc) pentru a ajunge mai usor in scoli?

Institutiile culturale ar trebui sa-si promoveze programele pe care le organizeaza prin difuzarea în scoli.

Intalnirea cu astfel de cadre didactice ii face pe specialistii in educatie non-formala sa spere intr-o apropiere mai mare intre domeniul educatiei si al culturii iar pe parinti in posibilitatea transformarii invatatmantului de la noi intr-unul mai centrat pe elev si pe adaptarea nevoilor lui la lumea exterioara.