Multe manuale dar puține bune. Multe stereoptipuri, de toate felurile dar puțin interes pentru cultivarea diversității sau a gustului estetic. Multe nemulțumiri și puține soluții, cel puțin pentru moment.

Întâlnirea din septembrie 2015 din cadrul proiectului Susține cultura în educație cu tema Poveștile manualelor i-a avut ca invitați pe autorii studiului sociologic Alice în țara manualelor, destul de cunoscut cel puțin în rândul internauților, care era de fapt un studiu de gen, adică, așa cum mi-am tradus eu, un studiu despre cum sunt văzute cele două sexe – masculin și feminin – în cadrul manualelor. În sală, la discuțiile ulterioare prezentării proiectului, s-au aflat cadre didactice, artiști, reprezentanți ai ARACIP, educatori culturali.

La început a avut loc prezentarea mai amănunțită a proiectului iar ulterior au urmat discuțiile ce porneau de la provocarea lansată de moderatorul întâlnirii, Raluca Iacob: ce am putea face, dacă nu am putea schimba deloc aceste manuale.

Pe scurt, studiul pune în discuție topica amintită mai sus și cuprinde 39 de manuale ante și post-decembriste cât și câteva manuale digitale, de la variate edituri (Arthur, Corint, CD Press etc.) în care s-au studiat și comparat imaginile și textele. Concluziile sunt triste dar ușor de anticipat: majoritatea sunt manuale anacronice, ancorate în secolul XIX, departe de realitatea zilelor noastre, cu femei și fetițe care suspină, privesc, așteaptă, udă florile și se îmbracă numai în fustă și băieți care fac, citesc, înțeleg, aleg, poruncesc, se joacă între ei; cu persoane în vârstă care sunt exclusiv bunici și copii slabi sau grăsuți sau cu ochelari sau bolnăviori inexistenți… și așa mai departe, ați prins ideea (dacă vreți să știți mai multe, încercați aici). Despre partea estetică mai bine nici nu vorbim, arată într-un mod sinistru, cu rare excepții.

Iar acum partea de discuții și de soluții la întrebarea Dacă nu le-am putea schimba și ar rămâne așa, ce ar fi de făcut? Iar câteva idei care au fost discutate le prezint mai jos, cu mențiunea că nu s-a arătat cu degetul, nu s-au căutat persoane vinovate ci mai degrabă instituții și factori care au dus la această situație (fac această mențiune pentru că știu că acest articol va interesa în mare măsură unele cadre didactice față de care eu, mai ales în ultima perioadă, am ajuns să am o opinie pozitivă. Mă refer la cadrele didactice cu care am interacționat: cele care fac lucruri, se agită, nu dorm, vin cu idei, vor să schimbe, chestionează, sunt nemulțumite, își doresc să participe la discuții etc. Se știu ele, nu mai insist). Iată concluziile:

• rolul central ar trebui să fie al profesorului, atâta timp cât manualul este un instrument auxiliar curricular. Am aflat că există destul de numeroase cadre didactice care nici nu le folosesc ci urmează doar curricula școlară
• manualul s-ar putea aborda…invers, adică ar putea fi folosit ca metodă de a vedea împreună cu copiii cum ar putea și ar trebui să fie
• cadrele didactice ar trebui să nu se mai axeze pe predare ci pe procesul de învățare și ar trebui formate în acest spirit. Legat de formarea cadrelor didactice, s-a discutat de nevoia mare a de reformare nu a lor cât a instituțiilor care le formează și care sunt, în esență, extrem de conservatoare. Acestei reformări s-ar adăuga și o regândire a cursurilor de perfecționare organizate de instituții precum Casa Corpului Didactic; e nevoie de cursuri aplicabile la realitatea de azi, bine gândite și utile în mod real, la care cadrele didactice să participe nu pentru credite ( în acest caz cunosc o experiență extrem de tristă, poate o dată voi vorbi și despre ea) ci pentru a aplica ulterior noile cunoștințe etc.

         Auzind această idee mi-am adus aminte de opinia unui profesor englez, John Hingley, pe care o citisem de curând într-un interviu în care vorbea despre educația în România:

(…) important este să regândeşti modul în care pregăteşti profesorii şi apoi să introduci un sistem de formare profesională continuă pentru aceştia, profesorii trebuie profesionalizaţi continuu. În sistemul actual, majoritatea profesorilor obţin o diplomă la Matematică sau la Geografie, apoi dau un examen, doar unul, şi primesc o diplomă care certifică faptul că pot preda matematică sau geografie, deşi nu au pregătire practică. Ştiu ce să facă în teorie, dar nu au făcut practică. Profesorii devin buni în urma experienţei pe care o au la clasă, nu pentru că au fost buni la o materie în Universitate. Tot sistemul de educaţie din România, de la şcoală la universitate e bazat pe teorie şi foarte puţin pe practică. Nu numai profesorii trebuie să se pregătească continuu, dar şi directorii de şcoli. De asemenea, profesorii trebuie promovaţi pe merit şi nu pe bază de nepotism sau afiliere politică. ar trebui pus accent pe calitatea și utilizarea serviciilor educative complementare, a cursurilor opționale de calitate, cele de educație nonformală, de ecologie, de leadership etc. În acest sens, platforma http://www.restartedu.ro va iniția în curând posibilitatea găsirii mai ușor a celor care organizează astfel de opționale, un fel de matchmaking (cuplare) a școlilor și profesorilor doritori cu acestea. (întregul interviu îl găsiți aici)

• o ultimă concluzie, vag conturată din lipsă de timp dar din ce în ce mai frecvent rostită în multe cercuri este ideea unei schimbări care să vină din exterior, prin presiunea socială externă asupra instituțiilor de învățământ și a cadrelor didactice. E mult de discutat pe acest subiect, sunt convinsă că doar pomenirea lui a pus deja mulți cititori într-o poziție defensivă. Nu este ceva ce se poate tranșa în câteva fraze ci din contră, e ceva ce se face în timp, prin discuții îndelungi și comunicare profesor-părinte și viceversa, prin ascultarea și înțelegerea reală a celor două părți (care nu mai zic căr ar trebui să fie de aceeași parte mereu) dar și a celor mai importanți dintre toți: copiii; prin implicarea mass-mediei și altfel decât în mod deconstructiv, obraznic și părtinitor. Etc.

Astea sunt pe scurt concluziile discuției. Le comunicăm tuturor și promitem să vă ținem în continuare la curent cu astfel de abordări, în măsura în care ne ajung la urechi, în speranța că veți participa și dvs, chiar și numai prin întrebări pe care le puneți pe site sau pe pagina noastră de Facebook sau pe e-mail.

Cu considerație a dvs,

Roata Mare