Laura Markham despre cum să devenim calmi și liniștiți. Sfatul no. 1 și 2

Ieri am avut o zi grea, despre care mi-e greu să vorbesc. O zi în care cel mic al meu, de doi ani și o lună, nu a avut una, nici două, ci trei crize de plâns; probabil când eram noi mici li se spunea „de isterie” iar azi li se spune „tantrums”. Nu contează denumirea ci faptul că a fost dificil și că în acele momente mi-a fost foarte foarte greu să mă controlez. Am reușit totuși, cât de cât și sper că data viitoare (of, sigur vor mai fi dăți viitoare!) va fi mai ușor.

Prin tot procesul au fost mai mulți factori care m-au ajutat printre care și recentele lecturi ale Laurei Markham: Peaceful Parent, Happy KidsPărinți liniștiți, deci copii fericiți, carte ce va apărea curând (peste câteva zile!) și în limba română. În ea autoarea, ce va veni și la București în luna noiembrie, povestește cu răbdare despre cum trebuie să ne descoperim și vindecăm noi, ca părinți, pentru a putea apoi să fim liniștiți cu copiii. Sunt multe lucruri de bun simț, pe care cel puțin eu ca părinte le-am intuit de-a lungul timpului, partea bună fiind că prin intermediul acestei cărți și a conferințelor ei putem avea unele scurtături, fără a mai trece noi prin experiențe traumatizante și a ajunge la o soluție indicată deja de ea. Îmi propun să vă ofer câteva astfel de sfaturi de-ale ei, găsite în cartea pe care am amintit-o mai sus.

CardFb2

Dr. Markham spune de exemplu că piticii noștri nu au nevoie de perfecțiune din partea părinților lor. Nu au nevoie decât să nu le facem rău și să le oferim devotamentul pe care toți părinții ar trebui să îl ofere.  Simplu, nu? Doar atât că, așa cum știm, nu este pe atât de simplu pe cât pare; chiar și cei mai devotați și atenți părinți își rănesc fără să vrea copilul pentru simplul fapt că așa ca în orice relație, și în parentaj multe lucruri se întâmplă dincolo de voința noastră conștientă. Noi toți, susține dr. Markham, am fost răniți când eram copii și până când nu vindecăm acele răni nu vom reuși să ne creștem copilul așa cum am dori. Dacă există o zonă care are cicatrici de când eram mici, cu siguranță acea zonă ne va face să suferim ca părinți și, mai mult, va produce suferință copiilor noștri.

Aici intervine un exemplu personal: o prietenă de-a mea nu suportă apa; nu îi place să fie udă pe păr și să se clătească. Foarte probabil acest lucru provine din copilăria ei, ceva s-a întâmplat atunci, ceva ce a făcut-o să se teamă. Acum, la vârstă adultă având la rândul ei un copil, știe că nu trebuie să îi transmită și lui această teamă; însă, prin simplul fapt că, de la prima băiță, ea avea emoții când îl clătea pe păr și o făcea cu multă multă grijă, copilul a ajuns și el să se teamă de apă.

Revenind la dr Markham, ea expune câteva modalități în care ne putem vindeca rănile din copilărie iar eu acum le prezint pe primele două:

  • Deveniți conștienți (Parent consciously): Dacă suntem atenți, vom observa când copiii noștri ating zone sensibile. Copiii se comportă ca și copiii, conform vârstei, însă ceea ce de unii părinți este privit cu calm și cu umor, pentru alții este un motiv de îngrijorare și de enervare. Când observăm că puii noștri ating acele zone, înseamnă că au descoperit ceva ce trebuie vindecat
  • Folosește propriul buton de PAUZĂ. Nu trebuie să repetăm istoria noastră cu copiii noștri. Chiar și atunci când deja suntem pe drumul greșit, trebuie să ne oprim. Respirăm adânc și apăsăm PAUZĂ. Să ne aducem aminte, în acele momente, ce se va întâmpla dacă continuăm cum am început. Închideți gura, chiar și la mijlocul vorbei. Nu vă fie rușine, e vorba de o bună educare a furiei. …Iar acest sfat pe mine m-a ajutat ieri mult de tot, poate cel mai mult. (Deși, recunosc, nu a funcționat perfect).

Cred că am avut o copilărie fericită; cred că a fost una la fel cu a multor alți copii crescuți în perioadă optzecistă; nu am identificat până acum decât o singură traumă ce vine de atunci (nu îmi place să clac haine!) dar cu siguranță mai sunt multe altele. Ce știu însă este că ceea ce sunt azi se datorează în măsură covârșitoare copilăriei și din acest motiv îmi doresc ca piticii mei să aibă toate premisele unei creșteri cât mai libere și bazate pe construrirea încrederii în sine. De aceea aștept atât conferințele dr. Markham din noiembrie cât și lansarea cărților ei despre care voi mai vorbi cu alte ocazii.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s