Copilul meu cel mic are doi ani şi un pic şi de ceva vreme se şi ne confruntă cu nişte episoade de plâns furibunde. Am încercat tot ceea ce ştiam şi credeam că putem face pentru a-i face suferinţa mai uşoară: l-am ţinut în braţe, i-am acordat timp de joacă special, i-am vorbit şi i-am oglindit sentimentele şi am încercat să îl înţelegem, ştiind că la această vârstă (şi înainte şi după această vârstă e la fel de valabil) ei nu ştiu să exprime ceea ce simt decât prin plâns sau prin râs.

Pe parcursul acestor crize ne-au fost de mare ajutor lectura recentei cărţi apărute în limba română a Laurei Markham: Părinţi liniştiţi, copii fericiţi, din care vă citez pentru a lua aminte şi a folosi şi voi, la rândul vostru, când aveţi nevoie. … asta până ajungeţi să cumpăraţi cartea dacă nu aţi făcut-o încă (legat de asta adaug că este super-utilă şi uşor de citit sau frunzărit chiar şi de părinţii grăbiţi).

„Emoţiile puternice ale copilului sunt, uneori, declanşate de nevoi esenţiale care nu sunt satisfăcute şi pe care cel mic nu le poate verbaliza. Majoritatea părinţilor se concentrează asupra nevoilor fizice ca somnul, mesele şi igiena. Dar uităm, de multe ori, de cele mai profunde nevoi ale copiilor:

• să ştie că părinţii îi adoră, le place să aibă grijă de ei şi se îngrijesc de fericirea lor. (Preţuire, siguranţă, stimă de sine)
• să se simtă cu adevărat văzuţi, cunoscuţi, acceptaţi şi apreciaţi, cu tot cu aspectele lor ruşinoase ca furia, gelozia, meschinăria şi lăcomia. (Iubire necondiţionată)
• să rămână conectaţi cu fiecare părinte, prin clipe petrecute frecvent împreună relaxat, jucăuş, nestructurat şi pentru afirmare. (Intimitate, apartenenţă)
• să îşi proceseze emoţiile dificile de zi cu zi. (Plenitudine emoţională, acceptare de sine)
• să deprindă noi abilităţi. (Autonomie, independenţă, încredere în sine)
• să acţioneze din proprie iniţiativă pentru a avea un impact asupra lumii (Autodeterminare, putere)
• să-şi aducă contribuţia. (Valoare, sens)

Copiii nu pot numi aceste nevoi dar nu se dezvoltă armonios dacă nu le sunt împlinite. Dimpotrivă, par nefericiţi, necooperanţi, nesatisfăcuţi. ”

…mai departe scrie-n carte 🙂

Laura Markham –  Părinţi liniştiţi, copii fericiţi. Cum să înlocuim ţipetele cu conectarea, ed. Multi Media Est Publishing, Bucureşti, 2015