Mi-aduc aminte că într-o perioadă a copilăriei mele, credeam că păpușile au o viață secretă a lor, ferindu-se cu dibăcie să le afle oamenii, și de aceea le aranjam frumos, le țineam un discurs despre cum voi pleca eu și mă voi întoarce mai târziu,  apoi ieșeam din cameră și mă întorceam cu intenția de a le lua prin surprindere, doar, doar voi vedea o mișcare cât de mică. Le vorbeam, le rugam să-mi răspundă, promițându-le că va rămâne secretul nostru, pe care nu îl va afla nimeni, niciodată. Ba, odată, le-am pregătit niște sandwichuri, pe măsura lor, și le-am îndemnat să le mănânce după ce plec. Speranța mea era că vor gusta măcar puțin din ele, iar eu voi avea dovada că jucăriile mele au viață.

– Ce-i aia ADEVĂRAT? a întrebat într-o bună zi Iepurele, pe când stăteau întinși unul lângă celălalt, la doi pași de țarc, înainte să vină Dădaca și să facă ordine prin cameră. Înseamnă că ai lucruri care-ți bâzâie-năuntru, și toartă?

– Adevărat nu-nseamnă felul cum ești făcut, a spus Calul de Piele. E un lucru care ți se-ntâmplă. Când un copil ține la tine vreme-ndelungată, nu doar ca să se joace cu tine, ci fiindcă te iubește CU ADEVĂRAT, atuncii devii și tu Adevărat.

– Și doare? a întrebat Iepurele.

– Uneori, a zis Calul de Piele, care nu mințea niciodată. Dar când ești Adevărat, nu iei în seamă durerea.

– Și se-ntâmplă dintr-o dată, ca și cum te-ar fi întors cineva cu cheia, sau pas cu pas? a întrebat Iepurele.

– Nu se-ntâmplă dintr-odată, a spus Calul de Piele. Devii treptat. Și durează mult. De-asta nu prea li se-ntâmplă celor care se sparg ușor, au muchii tăioase sau trebuie păstrați cu grijă. În general, când ajungi Adevărat, nu mai ai mult păr, îți ies ochii din găvane, te lasă încheieturile și ești ponosit. Dar lucrurile astea n-au nicio importanță, fiindcă odată ce ești Adevărat, nu mai poți să fii urât decât pentru cei care nu-nțeleg.

Povestea sensibilă a iepurelui de catifea, ne destăinuie calea prin care poate deveni realitate dorința aceasta tainică, pe care cred că o au toți copiii.

Iepurele este jucăria primită în dar de Crăciun, de un Băiat (care poate fi orice copil din lumea asta). Prietenia, grija, atenția și iubirea acestuia, îl vor face să devină puțin câte puțin, un iepure în carne și oase, adică adevărat. Iar de atâta drăgăleală, animăluțul ajunge chiar ponosit și rupt! Când băiatul se îmbolnăvește de scarlatină, Rilă îi este alături până ce acesta se vindeca, dar devotatul animăluț de catifea, va fi condamnat la ardere din cauza numeroșilor microbi pe care se presupunea că-i conține. Despărțit de băiat, iepurașul plânge. Din lacrimile sale adevărate căzute pe pământ, crește o floare, iar din floare apare, îmbrăcată într-o rochie ”din perle și stropi de rouă”,  însăși Zâna camerei copiilor! Aceasta îl va duce în zbor în pădurea de lângă casă, unde va fi eliberat pentru a putea trăi alături de ceilalți iepuri, însă departe de cel a cărui iubire îi dăduse viață.

Deși este o carte recomandată copiilor de peste 4 ani, cred că merită cumpărată și mai devreme. Până vor mai crește cei mici, vă puteți bucura împreună de ilustrațiile realizate cu măiestrie de Gennady Spirin, în spiritul cărții și al perioadei în care a fost scrisă (începutul secolului XX ).

Celor mici ai mei, le-a plăcut în mod special imaginea camerei băiatului, plină cu jucării nemaivăzute pentru ei: soldați napoleonieni, mașini și calești de epocă, arme de altădată, redate detaliat și cu multă finețe.

Este o carte clasică pentru copii, iubită și de aceea reeditată de numeroase ori și ilustrată de artiști care de care mai talentați. Am descoperit pe internet numeroase variante de ilustrații, însă personal, cea mai reușită îmi pare cea de față, pentru că imaginile au o ușoară sobrietate care exprimă foarte bine acel aer al despărțirii, ce învăluie întreaga poveste. De aceea, dacă  vreți să vedeți o parte din munca unui ilustrator de geniu, trebuie neapărat să aruncați o privire pe siteul lui.

Cred că merită să amintesc câteva lucruri și despre scriitoarea Margery Williams. Rolul educației primite în familie a fost covârșitor pentru drumul pe care a ales să meargă. Cărțile și lectura au avut un rol central (la fel ca și în cazul scriitoarei și ilustratoarei Sibylle von Olfers). Tatăl său îi citea mult și încerca să îi stimuleze imaginația, povestindu-i și descriindu-i personaje și acțiuni din cărți. Moartea acestuia, când Margery avea numai 9 ani, i-a marcat întreaga viață, lăsând o amprentă puternică și asupra modului în care avea să scrie mai târziu. Ea considera că durerea este esențială pentru devenirea interioară, credință care se citește și printre rândurile scrierii noastre.

Sunt multe scene pline de emoție dar și mici întâmplări de un umor gingaș sau episoade comice, personificarea jucăriilor din camera băiatului și a relațiilor dintre ele, sau prima întâlnire dintre Rilă și iepurii adevărați, fiind de-a dreptul savuroase. Pentru că este o lectură sensibilă, cred că povestea, însoțită de explicațiile de rigoare, îi poate convinge pe copii și că e bine să aibe grijă de jucării.

Dincolo de toate acestea expuse mai sus, transpare și un mesaj către cei mai mari: numai prin asumarea durerii și a chinurilor pe care le presupune voința de a ne lăsa iubiți, poate avea loc transfigurarea noastră și astfel să devenim cu adevărat, adevărați.

 Iepurele de catifea – Margery Williams, ilustrație -Gennady Spirin, traducere – Radu Paraschivescu, editura Arthur, 2015

Ileana, cea care a împărtășit cu voi gândurile de mai sus, are 30 de ani și este mama a 3 copii. Locuiește într-un oraș mic, înconjurată de natură și încearcă să își învețe prichindeii să aprecieze zi de zi lucrurile simple și frumoase din jur și care li se întâmplă.