În urmă cu câțiva ani, scriam un articol despre modul în care televizorul influențează dezvoltarea vorbirii copiilor noștri. În vremurile puternic tehnologizate pe care le trăim, nu de puține ori m-am întrebat cât de benefică este vizionarea programelor televizate și timpul petrecut pe telefoane și tablete pentru copiii mici, aflați în primii ani de viață. Privind în urmă, spre propria copilărie, îmi dau seama că generația mea nu a avut parte de asemenea mijloace interactive. Eram copiii care ieșeau în curtea blocului, zilnic, la joacă, cei ale căror mame scoteau capul pe geam să îi strige să se întoarcă în casă atunci când soarele apunea. Și cât de frumos era!

        Cât de  mult s-au schimbat lucrurile între timp! Ceea ce nu se va schimba niciodată însă, este faptul că întotdeauna părinții vor încerca să dăruiască tot ce e mai bun propriilor copii. Din păcate, societatea actuală ne obligă uneori și la sacrificii, ne obligă să ne desprindem de copilul nostru mic mai devreme decât poate am dori, pentru a ne întoarce la serviciu, pentru a câștiga suficient pentru a-i oferi lui o viață decentă. Am întâlnit părinţi care mi-au spus că au fost nevoiți să apeleze la ajutorul bonelor pentru a face față, iar acestea au influențat negativ mult educația copilului, „uitând” de el în faţa televizorului, iar mai nou, lăsând copilul cu tableta sau telefonul, motivând că acolo acesta stătea cuminte. Sunt cazuri punctuale, desigur, dar în care situația aceasta, prelungită în timp, a influențat mult comportamentul ulterior al copilului.

      Mai tulburător este faptul că studiile demonstrează că menținerea copilului în mediul comunicării video este asemănătoare cu intrarea într-o stare semi-hipnotică, în care activitatea corticală este considerabil inhibată, mai ales la nivelul emisferei stângi (cea care se ocupă de organizarea, analiza și judecata datelor primite). De asemenea, se pare că prin vizionarea la TV, cel vătămat este cortexul prefrontal, care integrează gândurile, emoțiile, motivațiile. La nivelul lui se realizează conștientizarea opțiunilor, consecințelor, perspectivelor oricărei acțiuni, practic a oricărui fapt cu care ne confruntăm. Unii autori sunt mai drastici de atât, afirmând că televizorul „amputează” imaginația, dar și vorbirea. Fenomenul e similar situației în care o funcție, nemaifiind folosită, slăbește, la fel ca un mușchi nefolosit.

         În acest context poate apărea şi fenomenul dependenţei de ecran.

Acum câțiva ani, am întâlnit la secția de neuropsihiatrie pediatrică a unui spital renumit din București, un copil de nici 2 ani considerat ca având note autiste, dobândite în urma vizionării TV, nesupravegheate de un adult. Cel mic făcea crize prelungite de plâns necontrolat atunci când nu avea ecranul în față.

        Astăzi, vorbim deja despre autismul virtual. Specialiștii susțin că la 90% dintre copiii diagnosticați cu autism în ultimii ani, factorul declanșator a fost vizionarea excesivă a programelor televizate sau utilizarea fără măsură a telefonului, tabletei, calculatorului. Ceea ce este șocant.

            Ce se întâmplă de fapt atunci când un copil mic stă peste 2-3 ore în fața ecranului? Practic, are loc o nedezvoltare adecvată a sistemului nervos, din cauza lipsei de stimulare psiho-motrică. Practic, cel mic are parte doar de anumite senzații – în mare parte vizuale și/sau auditive – toate provenite dintr-un mediu virtual. Astfel, el e privat de posibilitatea de a integra aceste senzații cu altele, de natură olfactivă, gustativă sau tactilă. În acești primi ani de viață, este mult mai importantă o relație apropiată cu părinții. Cei mici au nevoie de îngrijire atentă, de suport, de securizare emoțională, de protecție, de stimulare verbală prin joc și comunicare directă – acestea sunt nevoi pe care niciun ecran nu le poate compensa și fără de care copiii nu se pot dezvolta normal.

Decupaj din coperta cărții ”Efectele televiziunii asupra  minții umane” (autor Virgiliu Gheorghe)

       Recomandările internaționale cu privire la timpul petrecut în fața ecranului de către copii sunt clare și unitare:

• fără ecran în primii 3 ani de viață;
• nu mai mult de 30-40 de minute/zi, în perioada preșcolară;
• nu maimult de 1 oră/zi, în perioada de vârstă 7-10/11 ani;
• maxim 90 – 120 de minute/zi, în adolescență.

Să nu uităm că recent, dependența de jocuri video a fost inclusă oficial de către Organizația Mondială a Sănătății pe lista tulburărilor psihice, în aceeași categorie cu dependența de cocaină și de jocuri de noroc.

        În relație cu sănătatea și echilibrul emoțional al copiilor, decizia este una binevenită, întrucât mulți părinți par a nu fi conștienți de pericolele cu privire la timpul petrecut în fața ecranului de către copii și nici de conținuturile neadecvate pe care aceştia le accesează. De asemenea, unii au convingerea (eronată) că, atâta vreme cât conținuturile sunt pozitive, educaționale, timpul petrecut în faţa ecranului nu poate dăuna.

       Dar consecințele negative sunt ușor de observat la nivelul copiilor: dificultăți de atenție, de reglare emoțională, izolare socială, afectarea rutinelor de somn și hrană, riscul de acumulare de kilograme în plus (urmare a diminuării exercițiului fizic), pierderea interesului pentru alte categorii de activități, tipice vârstei.

Decupaj din coperta publicației ”Efectele micului ecran asupra minții copilului” (Asociația pentru Apărarea Familiei și Copilului)

Aș adăuga aici cazul trist al unui băiat cu care am lucrat la cabinet și care practic nici nu mai era atras de altă formă de joc decât jocul pe telefon. Aceasta era singura dorință a lui. Nu să iasă afară, nu să se zbenguie împreună cu fratele său, nu să desfășoare activități împreună cu părinții lui.

        Mama lui părea complet deznădăjduită, iar eu i-am recomandat să diminueze timpul pe care i-l permite copilului la telefon și să îl capteze cu activități interactive în care să se implice în mod activ și ei, ca părinți. Jocuri de construcție, de manipulare, de strategie, desfășurate împreună.

             Un astfel de copil are practic nevoie să reînvețe să se joace cu altfel de jocuri. Și nu poate face asta decât dacă e pus față în față cu ele.

            Organizația Salvați Copiii susține că activitatea de gaming devine îngrijorătoare atunci când:

– copiii ajung să prioritizeze jocul video în detrimentul altor activități (de exemplu, vor refuza o ieșire cu prietenii, prelungind jocul pe calculator);

– activitatea de joc generează deja consecințe negative ușor de observat, de tipul: stări emoționale dificile (furie, frustrare, neliniște, agitație etc.), dezechilibre de somn, izolare socială, rutină de masă afectată etc. Salvați Copiii a atras atenția în mod repetat cu privire la nevoia de educație a copiilor în vederea utilizării sănătoase și echilibrate a tehnologiei, cu atât mai mult cu cât accesul acestora la mediul online se realizează rapid (8-9 ani) și adesea nesupravegheat.

         Evident, subiectul nu ar trebui dus la extrem. Vizionarea TV și utilizarea jocurilor educative pe tablete sau telefoane poate fi utilă pentru stimularea vorbirii copilului, dar nu în orice condiții. Important este ce și cât urmărește pe ecran copilul dvs. și cum gestionați voi ca adulți acest timp.

Astăzi, chiar și desenele animate trebuie selectate cu mare grijă. În cazul lor, ne putem lovi de traduceri neadecvate și de foarte multe modele de agresivitate verbală și fizică. Jocurile pe tablete și telefoane oferă deseori astfel de modele de comportament neadecvat.

         Uneori, chiar la televizor se promovează reclame în care vorbește un copil „rârâit”, sau unul „sâsâit” – amintiți-vă, de pildă, reclama la delicioșii biscuiți Oreo, sau la celebrul salam săsesc – și care par foarte simpatice, la prima vedere, dar care nu fac decât să ofere un model verbal incorect copiilor noștri, care se află la vârsta optimă de dezvoltare a limbajului. Iar modelele, nu doar cele verbale, dar și cele de conduită, își pun amprenta în mod covârșitor asupra dezvoltării copilului.

         Deseori, îmi place să mă gândesc că prichindelul din fața mea este ca un burete care absoarbe, absoarbe, absoarbe, într-un ritm uluitor, informații din lumea încojurătoare. Astfel, pentru o dezvoltare armonioasă a lui, e important ce primește din partea noastră, ca adulți ce constituie, așa cum spuneam, modele. Dacă cei mici ne văd pe noi în jurul lor, mereu cu telefoanele în mână, ancorați virtual în jocuri, pe rețele de socializare și navigatori pe diverse surse de informare online, atunci e firesc ca și ei să își dorească acest lucru, să facă la fel ca noi, să descopere aceste obiecte fascinante care țin atât de mult timp ocupată atenția adulților.

         Așadar, haideți să încercăm să fim pentru copiii noștri așa cum ne-am dori ei să fie când vor ajunge la vârstă adultă, sau chiar mai mult decât atât: niște persoane responsabile, echilibrate, dezvoltate armonios, care să discearnă între bine și rău, între realitate și ficțiune, și care să știe cum să se bucure și cum să folosească în mod constructiv mediul înconjurător și darurile timpurilor pe care le trăiesc.

Surse de informare:

Virgiliu Gheorghe – ”Efectele televiziunii asupra minții umane” (Editura Evanghelismos, 2005)

www.salvaticopiii.ro

www.parintibuni.ro

www.oradenet.ro