Recenzie ”Copilul meu este dislexic” (Arianna Pinton)

        Suntem în vacanță, mult așteptata Vacanță Mare! Prilej de relaxare și odihnă pentru copii, după un an școlar antrenant, perioadă de detaşare, pentru părinţi şi profesori. Dar pentru cei care vor să valorifice timpul şi altfel, această perioadă premergătoare începerii şcolii e numai bună pentru documentare asiduă și pentru pregătirea unui nou an educațional, an pe care să-l începem mai informați și mai pregătiți în a face față provocărilor.

        În acest scop, vă propun astăzi o lectură foarte interesantă, în strânsă legătură cu domeniul educațional și cu postări anterioare ale noastre, precum cea despre cartea ”Ca peștele în copac”, pe care o puteți regăsi aici. Voi vorbi, așadar, în cele ce urmează, despre publicația ”Copilul meu este dislexic”, de Arianna Pinton, apărută la începutul anului la Editura Lizuka Educativ, în Colecția Mici și Mari, traducere din limba italiană de Ancuța Cotuna, la a cărei revizuire am avut prilejul să contribui.

DSC04089

        Arianna Pinton, autoarea cărţii, este  jurnalistă de profesie, autoare de cărţi pentru copii și mamă a trei fete, dintre care două dislexice. A urmat un program masteral în Didactica și Psihopedagogia Tulburărilor Specifice de Învățare, după care s-a implicat în promovarea şi implementarea în grădiniţe şi şcoli primare a unor proiecte specifice de sensibilizare, devenind o figură activă în domeniu.

           Prin intermediul cărții de faţă, autoarea şi-a propus să popularizeze tema dislexiei și să antreneze autorități, părinți, specialiști, în susținerea copiilor afectaţi, ajutându-i să înfrunte cu mai multă uşurinţă mediul şcolar.

      A fost o adevărată provocare pentru mine revizuirea traducerii cărţii pentru ca terminologia specifică limbii italiane să fie echivalentă celei de la noi. O provocare, dar şi o mare bucurie prin întâlnirea cu un subiect care mă fascinează, precum şi prin contactul cu viziunea unei persoane ce privește dislexia cu ochi de părinte, conștientizând cu durere dificultățile prin care trece propriul copil.

     Statisticile spun că aproximativ 3-5 % dintre copiii și tinerii de vârstă școlară întâmpină dificultăți de citire, de scriere și de calcul, de 2,5 ori mai mulți băieți decât fete. O mare parte dintre aceștia se confruntă cu repetențe, cu abandonul școlar sau cu situații în care întregul act educațional prin care trec este centrat pe dificultățile pe care le au și nu pe ceea ce aceştia pot realiza.

Dislexia face parte din familia tulburărilor specifice de învățare (TSI), care includ dificultățile de citire, scriere și de calcul. Este de origine genetică şi nu implică un deficit de inteligență. Din contră, de cele mai multe ori copiii dislexici sunt foarte inteligenți și creativi.

          Din păcate, conștientizarea acestor dificultăți de către elevul cu dislexie se soldează adesea cu pierderea încrederii în propriile capacități, scăderea stimei de sine, interiorizare, dificultăți de comunicare, ceea ce influențează și comportamentul social. Cu toate că nu putem vorbi despre un leac al dislexiei, există mijloace variate pentru a o compensa. Şi copiii dislexici pot obține satisfacții școlare câtă vreme sunt sprijiniți necondiționat de către familiile lor și au parte de profesori care înțeleg cu ce se confruntă şi adaptează actul educațional la particularitățile specifice acestora.

depth-of-field-desk-essay-210661

       Un aspect de mare folos al cărţii îl reprezintă diferitele unghiuri de abordare a subiectului: un punct de vedere teoretic-informativ, perspectiva elevului care se confruntă cu dificultăți de învățare şi efectele lor asupra dezvoltării sale afective, educaționale și sociale, și în acelaşi timp perspectiva părintelui care dorește în mod natural să își ajute copilul, oferind de asemenea soluții cadrelor didactice pentru facilitarea actului instructiv-educativ și furnizând informații legislative utile pe care părinții copiilor cu dislexie ar fi necesar să le cunoască, pentru a putea să le vină cu adevărat în ajutor.

         Cartea are 199 pagini, structurate în 18 capitole care cuprind: noțiuni de bază legate de dezvoltarea abilităților de scris-citit, o abordare teoretică a tulburărilor specifice de învățare (dislexia, disortografia, disgrafia, discalculia – ce reprezintă și care le sunt caracteristicile), semnalele care ar trebui să atenționeze părinții și cadrele didactice, în scopul unei diagnosticări timpurii, detalii referitoare la vârsta la care se poate pune un diagnostic cert, pașii pe care este recomandat să îi parcurgă un părinte dacă bănuiește că fiul sau fiica lui are TSI.

      De asemenea, cartea vine cu răspunsuri la o serie de alte întrebări: Cine pune diagnosticul și care sunt specialiștii în măsură să sprijine copilul și familia? Cu ce se obstacole se poate confrunta copilul dislexic în diferitele etape de școlarizare? Care este rolul cadrelor didactice în acest tablou? Cum ar putea părinții să își sprijine copilul cu TSI astfel încât temele pentru acasă să nu mai pară un coșmar? Care sunt instrumentele și mijloacele care le pot facilita învățarea?

colorful-colourful-cubes-1822568

      Acestea sunt doar o parte dintre întrebările la care autoarea aduce răspunsuri, sugestii și frânturi din experiența personală, latura sensibilă a autoarei care se evidențiază ocazional, fiind chiar unul dintre aspectele care mi-a plăcut în mod special. Să nu uităm că:

Arianna Pinton a conceput cartea din perspectiva  părintelui temeinic documentat şi informat despre subiect, care își cunoaște copilul foarte bine, care observă frustrările și dificultățile întâmpinate de acesta la școală, simţindu-se uneori neputincios în fața unei problematici poate insuficient cunoscute de către unele cadre didactice.

        Binevenit este şi capitolul care prezintă legislația italiană în vigoare cu privire la problematica elevilor cu dificultăți de învățare. Deşi inițial am considerat că toate aceste trimiteri la cadrul legistlativ italian pot părea redundante,  am decis totuşi să le păstrăm, în scop informativ. Consider că poate fi util să cunoaștem situația din alte țări și să luăm ca model pozitiv aspectele ce ar putea fi implementate şi la noi (mai mult sau mai puţin uşor).

        Pentru a avea o situație comparativă între legislaţia din Italia și cea din țara noastră, am introdus un capitol despre cadrul legal din România, de aici reieşind modul în care sistemul de la noi încearcă să vină în ajutorul copiilor cu dificultăți de învățare.

       Pentru a descoperi și mai multe informații utile, vă recomand cu căldură această carte. O găsiți pe http://www.librarie.net, împreună cu alte publicații pe teme educaționale ale Editurii Lizuka Educativ. Spor la lectură!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.