După Willie, fulg de nea, Din fericire, Recenka şi ouăle de Paşti, editura Frontiera a revenit de curând cu o nouă apariţie de top pe piaţa cărţii de copii de la noi: Eu sunt cel mai puternic, de Mario Ramos. Mi-am propus să colecţionez toate titlurile pentru copii care vor apărea la această editură şi până acum m-am ţinut de cuvânt, astfel încât suntem bucuroşi să le avem în bibliotecă pe toate.

Mario Ramos s-a născut în 1958 la Bruxelles, dintr-o mamă belgiancă şi un tată portughez, aşa că dacă e o dilemă pronunţia numelui, pot să vă spun că eu m-am jucat cu accentele şi mi se pare că merge în ambele feluri. După cum singur se destăinuie, a avut o copilărie frumoasă, din care i-au rămas bine întipărite în minte şi în suflet vacanţele în Portugalia şi excursiile la pădure împreună cu bunica sa. A crescut într-un mediu în care nu exista televizor, mergând la cinematograf pentru a viziona aventurile eroului Tintin şi filme cu Charlie Chaplin. Încă de atunci îi plăcea foarte mult să deseneze, activitate care îi ocupa zilnic mult timp. Stilul ilustrativ  i-a fost influenţat de lucrările lui Saul Steinberg, pe care Ramos îl numeşte “tatăl tuturor desenatorilor” şi care, surpriză! , s-a născut într-o familie de evrei din România, mai precis la Râmnicu Sărat, a copilărit la Bucureşti, a făcut liceul Matei Basarab şi un an la Facultatea de Filosofie. Aici puteţi afla mai multe despre munca lui Saul Steinberg şi de asemenea să recunoaşteţi în desenele acestuia tipul de umor sclipitor şi inteligent pe care şi l-a însuşit şi Ramos. Un alt artist pe care l-a apreciat şi care l-a influenţat decisiv a fost Tomi Ungerer.

       La începutul carierei de desenator, a realizat numeroase afişe, coperţi, desene în scop publicitar sau pentru presă, ilustraţii, iar după ce a scos prima carte realizată integral de el, a hotărât să se dedice  cărţilor pentru copii. În Franţa este un autor foarte apreciat şi puteţi arunca o privire pe cărţile realizate de el intrând pe site-ul său. Din păcate a plecat dintre noi mult prea devreme, în anul 2012, la vârsta de 54 de ani.

       Cartea Eu sunt cel mai puternic este despre un lup încrezut care după ce mănâncă pe săturate, porneşte la plimbare prin pădure, ocazie cu care nu ratează să facă ce ştie un lup mai bine să facă, anume să înspăimânte. În pădure se întâlneşte cu un iepuraş şi cu alte câteva personaje de poveste: Scufiţa Roşie, cei 7 pitici şi cei trei purceluşi. Speriaţi de moarte, la întrebarea “Cine este cel mai puternic?”, aceştia îi răspund ca nişte supuşi cuminţi şi devotaţi, făcându-i pe plac şi gâdilându-i egoul supradimensionat. Dar egoul său face POC, când o creatură mică şi verde, o broască sau poate chiar un castravecior murat, refuză să-i recunoască supremaţia absolută. Încredinţată fiind că nu lupul este cel mai puternic ci mama sa, aparent plăpânda creatură se dovedeşte a fi un pui de dragon, foarte încrezător, sigur pe el şi care nu se teme de nimic. Rănit grav în orgoliu, lupul înnebuneşte de furie şi începe să îl ameninţe, dar nu pentru mult timp, căci în faţa unei mame dragon de câteva zeci de ori mai mare, lupul cel fioros se transformă într-un blând şi supus mieluşel.

Autorul afirmă undeva că mama-dragon se află şi pe coperta cărţii, însă la prima vedere pe copertă este doar lupul cel fioros, aşa că provocarea autorului naşte firesc dorinţa de a o găsi. Eu cred că am găsit-o: este prezentă chiar în spatele lupului, dominatoare şi atotcuprinzătoare, ca o metaforă a absolutului matern. Argumentul meu este că planul doi, cel din spatele lupului, este complet verde, şi dacă veţi compara culoarea mamei-dragon de la sfârşitul cărţii, cu nuanţa de verde de pe copertă, veţi descoperi că este aceeaşi. Printr-o glumă-simbol, care te face să râzi şi în acelaşi timp te provoacă să gândeşti, dualitate caracteristică de altfel pentru stilul lui Mario Ramos,  acesta transmite o idee care vine în completarea cărţii şi anume că mamele sunt permanent în gardă, veghind şi fiind gata oricând să înfrunte pe oricine i-ar ameninţa puii, indiferent cât de periculos s-ar arăta acel cineva. În faţa acestei puteri infinite care este dragostea maternă, orice lup fioros devine un maidanez prăpădit.

În raport cu procesul de creaţie, trebuie să fii umil. Atragem ideile care sunt deja acolo, în jurul nostru. Trebuie doar ca ele să ne traverseze pentru a ateriza pe hârtie, iar misiunea noastră este de a le scoate la lumină. Este un mod de comunicare. Cu un creion şi hârtie, totul este posibil! Este magic!

Ideea cărţii i-a venit lui Mario Ramos privind comportamentul copiilor într-un spaţiu de joacă. Îmi aduc aminte că auzeam uneori când eram mică, printre copii, replica “Tatăl meu este poliţist”, afirmaţie care de multe ori nu era adevărată, poliţistul fiind pentru noi cei mici de atunci, imaginea emblemă a autorităţii şi a forţei. Şi la noi acasă se duce o luptă pentru supremaţie între cei doi băieţi de 4 ani, respectiv 2 şi jumătate , de la banala întrebare cine este cel mai mare, la care cel mai mic răspunde automat: „Eu sunt cel ma male”, spre disperarea celui cu adevărat mai mare, până la bucuria constatării că „Eu am făcut un caca mai mare!”. De aceea, la auzul titlului cărţii, aceasta a fost primită cu entuziasm şi citită imediat de câteva ori la rând, şi apoi de nenumărate alte ori.

Dacă situaţiile amuzante de acasă sau jocurile copilăriei sunt inocente, există însă şi o formă care se poate manifesta prin agresivitate, la gădiniţă, la şcoală sau oriunde până la urmă, şi care se numeşte bullying. Cuvântul bullying nu are un echivalent în limba română însă s-ar putea traduce ca o formă de abuz emoţional şi/sau fizic, fără un conflict bazat pe o problemă reală ci doar pe dorinţa cuiva de a-şi exprima puterea şi autoritatea. La modul profund, cartea abordează într-o manieră amuzantă, ironică şi inteligentă impulsurile sau atitudinile autoritariste, oferind şi soluţia la aceste situaţii: relaţia de încredere dintre copil şi părinte trebuie să fie foarte puternică, astfel încât puiul să se simtă un mic dragon, căruia nimic nu-i poate face rău, deoarece se simte ocrotit de părinții săi, o forţă uriaşă şi indestructibilă. Astfel, când va creşte mare, puiul va deveni un adult încrezător în propriile forţe şi capabil să crească la rândul său pui de dragon.

Cartea ne-a amuzat copios şi cu cât o citeam copiilor mai mult cu atât simţeam nevoia să interpretez textul cât mai teatral şi să dau o nuanţă caricaturală replicilor lupului. Interpretată astfel, cartea are un farmec sporit şi un impact mai mare. Deşi nu am experimentat încă, am citit că este recomandată lecturarea ei de către taţi, tocmai pentru că vocea unui tată s-ar mula mult mai bine pe cea a lupului. Pe viitor ne-am propus să încercăm şi varianta aceasta şi cea în care eu interpretez celelalte personaje iar tati, lupul.

Amuzantă mi se pare şi ilustrarea lupului. Atitudinea lui are ceva care parcă te face să-ţi spui: „lupul ăsta o să o păţească”. Te aştepţi să cadă într-o groapă, să-şi prindă coada undeva, să-i cadă ceva în cap şi în ultimă instanţă să întâlnească un vânător care să-i pună pielea pe băţ. Printr-o întorsătură de situaţie însă, lupul nostru este iertat de pedeapsa capitală şi primeşte o lecţie poate mai utilă, o lovitură dureroasă în propriul orgoliu, care reuşeşte să îl desumfle, astfel că pedeapsa este spre binele lui. Revenirea ego-ului la dimensiune normală este sugerată şi prin ilustraţia ultimelor pagini, în care lupul pare mic şi nesemnificativ în comparaţie cu mama-dragon.

O carte bună este în primul rând, o poveste bună. Textul şi ilustraţia sunt intim legate, cele două spunând împreună povestea. Caut simplitatea, care cere uneori multă muncă. Cartea ilustrată pentru copii transmite în acelaşi timp un mesaj  părinţilor, şi de aici importanţa planurilor diferite de lectură. În orice caz, un copil înţelege întotdeauna mai mult decât credem.

       Traducerea mi se pare foarte reuşită, întrucât nu există poticneli, cuvinte pe care să le simţi în plus sau în minus, textul fiind cursiv, astfel încât ai impresia că lecturezi un text original şi nu o traducere.

       În folclorul familiei noastre replica lupului “După o masă bună, o plimbare bună!” s a împământenit sub formele “După o masă bună, nişte desene bune/o joacă bună/ o carte bună!” , iar momentul în care cred că am reușit să-l fac să înţeleagă că mama este lângă el şi nu trebuie să-i fie frică de lup, că are cine să îl apere, s-a transformat într-o îmbrăţişare.

Aşteptăm cu nerăbdarea şi următoarea parte, Eu sunt cel mai frumos!

Autor: Mario Ramos,  Editura Frontiera, 2017,  Traducere: Alexandru Gurău, 28 de pagini, copertă cartonată

Cu drag, Ileana

P.S. Cartea de faţă şi de asemenea, celelalte titluri sunt disponibile pe site-ul editurii http://editurafrontiera.ro/carti/ sau în alte librării on-line.