Despre surdocecitate

Persoane care nu aud, persoane care nu văd. Tendința noastră, a celor ”normali” este să îi ocolim. Unii dintre noi ne amuzăm pe seama lor și a încercării lor de a vorbi, de a comunica. Ne permitem, pentru că avem în ajutorul nostru simțurile: vedem, auzim, mirosim, pipăim, gustăm. Puțini dintre noi ne punem în pielea celor care nu văd și nu aud. Prea puțini, pentru că dacă mai mulți dintre noi am face acest exercițiu, ne-am da seama de cât de multe avem și ne-am bucura mai mult de acest lucru.

Am jucat un joc, pe nume Sensabilitate: mi-am acoperit ochii pentru ca să nu mai văd nimic și mi-am pus dopuri în urechi pentru a nu mai auzi nimic. Încet, pe măsură ce mă ”obișnuiam” fără văz și fără auz lumea, așa cum o știam, se îndepărta de mine și se deschidea cumva înăuntru. Apoi am încercat să fac ceva; mâinile au devenit dintr-o dată foarte prețioase, principalele mele mijloace de descoperire și comunicare. Aveam grijă unde pun mâna pentru a nu mă răni și în același timp pipăiam cu atenție și nervozitate în jur pentru a-mi da seama unde mă aflu și pe ce trebuie să pun mâna. Am obosit. Am mers în altă cameră și am aprins lumina, fără să mă gândesc, din reflex; am stins-o apoi, era degeaba, nu vedeam nimic. M-am așezat pe un scaun și întrebările, amestecate cu frustrare au năvălit.

Cum trăiesc cei care nu văd și nu aud? Cum își cunosc părinții, rudele? Cum interacționează, cum comunică? Cum își petrec ziua când nu văd și nu aud? Cum învață? Cum trece timpul pentru ei? În cât timp se derulează activitățile lor de zi cu zi?

Eram curioasă cât rezist, mă bucuram că acest experiment se poate termina când decid eu. …și mă gândeam că pentru cei cu surdocecitate acesta nu este un experiment, este viața lor.

Oamenii cu surdocecitate sunt puternici, mai puternici decât mulți dintre noi. Din fericire am avut ocazia să cunosc proiecte de accesibilizare făcute împreună cu ei, pentru ei; am cunoscut așadar câteva persoane care au aceste dizabilități și recunosc că aceste întâlniri au avut forța unei revelații, cu toată neliniștea și bucuria care o însoțesc. Au fost momentele în care eu am devenit fără să îmi dau seama mai empatică în ceea ce îi privește și deci mi-am propus să devin o susținătoare a proiectelor care vin în întâmpinarea problemelor lor.

Acesta a fost contextul în care am fost abordată de echipa Sense Internațional Romania pentru a juca Sensabilitate și pentru a le suține proiectul. Am acceptat când încă nici nu terminasem de citit primele rânduri ale mesajului pentru că scopul lor: de a susține drepturile persoanelor cu surdocecitate mi s-a părut nobil și important în general și esențial pentru cei ce suferă de această dizabilitate.

Și iată gândul meu pentru voi, pentru noi, cei fără aceste deficiențe: Surdocecitatea este o deficiență multisenzorială gravă, de cele mai multe ori asociată și cu alte tipuri de deficiențe. Surdocecitatea generează dificultăţi majore în sfera comunicării, a accesului la informaţie, în orientare şi mobilitate și vizează pierderea parțială sau totală a auzului și a văzului. Așadar, dragi prieteni care nu suferiți de surdocecitate, vă rog luați-vă câteva minute din timpul vostru și gândiți-vă la cei care trăiesc într-o lume fără sunet și fără lumină. Și dacă considerați că îi puteți ajuta chiar și prin simplul gând bun, faceți-o.

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s