„Călătorie printre ierburi și lumină ” este o carte apărută la editura Cartea pentru copii în anul 2010 în care este vorba despre o fetiță care ne călăuzește în descoperirea câtorva ierburi aparent banale, pe lângă care trecem zilnic (busuioc, urzică, floarea soarelui, păpădia etc.) și ne învață cum le putem recunoaște și folosi. A fost scrisă de Iulia Iordan, care când nu scrie cărți pentru copii este educator muzeal și cultural (o puteți întâlni la activitățile asociației Da’DeCe) și ilustrată cu multă sensibilitate de artistul grafic Cristiana Radu. Este o carte premiată în anul 2013 cu premiul pentru Cea mai frumoasă carte pentru copii la concursul național de carte Cele mai frumoase cărți din România. 

 Dat fiind că pentru Roata Mare a fost o șansă unică de a cunoaște îndeaproape doi artiști colaboratori și de a intra în culisele creării unei cărți pentru copii – am profitat și le-am întrebat pe cele două autoare despre cum e să scrii o carte frumoasă. Iulia a mai scris despre această carte iar mai jos aflăm mai multe despre Călătorie atât de la ea cât și de la Cristiana.

– Cum se face o carte pentru copii? 

Iulia: Cred că o carte se face în atâtea feluri câte cărți există pe lume. Cu a mea a fost cam așa: am scris de-a lungul timpului  frânturi de text, când pentru mine, când pentru fetița mea cea mare, singura pe atunci. Un text pe care îl creionam în minte de multă vreme cu dor după curtea cu ierburi din propria copilărie, de unde și inserțiile de folclor din loc în loc. Apoi soțul meu și câțiva prieteni buni care citiseră textul m-au încurajat să încerc să îl public, idee care m-a amuzat la început, dar treptat am început să mă joc cu ea.

Așa au apărut conturarea personajului principal (n.r: fetița Luli), cățelul Norocel, jocurile, rețetele și variantele de titlu. Am avut șansa să am totul la îndemana: fiind educator de profesie și părinte, mă joc adesea cu copiii și îmi vin multe idei din joaca cu ei. Apoi au fost lecturile cu subiect botanic și etnografic care în perioada aceea primau și care au întregit și ele povestea. Dar amintirile din copilărie au fost cele care m-au ajutat să creez atmosfera din carte.

Așa că mi-a fost ușor ca din/în joacă să fac o poveste. Călătoria este însă un anumit tip de poveste, deși nu am căutat să mă potrivesc într-un gen sau stil, pur și simplu așa mi-a ieșit. Este o poveste care nu pune accentul pe fantezie și pe imaginație, ci pe creativitate. Creativitatea este de fapt și „unealta” pe care am folosit-o ca să o scriu. De aceea nici nu mă consider o scriitoare, dar asta este altă poveste :).

Este o carte care face apel la cititor: îl îmbie și îl cheamă permanent la joacă, îl provoacă sau îi dă teme de gândire. Firul narativ este extrem de simplu, dar ce ofera nou cartea cu Luli este interactivitatea și trimiterile către multe zone în care mi-a plăcut să le întind capcane copiilor (și din când în când mă desfăt cu prada pe care am prins-o la Atelierul de ierburi). Genul acesta de carte nu este foarte prezent pe piața de carte românească pentru copii, cel puțin nu era atunci când am publicat eu, lucru care cred că i-a atras și pe editori.  Am îndrăznit să îi abordez și să le propun colaborarea iar ei au fost de acord să îmi includă cartea într-un proiect editorial cu finanțare din partea Admnistrației Fondului Cultural Național, proiect care a ieșit câștigător.

Iar Cristiana a fost în acest proiect încă de la început. I-am trimis textul dupa ce l-am definitivat (cu multe emoții la pachet) și, spre bucuria mea, i-a plăcut. Au fost câteva propuneri de stil din partea ei la început și o întâlnire în atelierul ei, apoi tot ce a propus mi-a plăcut. Cam așa a fost în mare, cu foarte puține sugestii din partea mea.

Cristiana: De obicei, editorul e cel ce acceptă un manuscris și apoi alege un partener textului dintre portofoliile ilustratorilor cu care lucrează. Cei doi, autor și ilustrator, nu se cunosc decât în cazuri rarissime. Fiecare își spune povestea separat. În plus, autorul „viu” se întâlnește rar în manualele sau cărțile pentru copii românești (de aceea în diverse ocazii, la ateliere sau lansări de carte, mă pomenesc întrebată dacă autorul chiar „trăiește” și copiii se miră că există și îl pot cunoaște). Eu am avut ce e drept repetat privilegiul să lucrez cu scriitori români (Grete Tartler, Adina Rosetti, Victoria Pătrașcu) și norocul să ne înțelegem bine, iar colaborarea să constituie un plus.Iar în cazul Călătoriei, Iulia a fost cea care a inițiat atât contactul cu editura cât și cel cu ilustratorul. Și tot Iulia a sugerat editurii să aplice la o finanțare AFCN, pe care a și câștigat-o.

Chiar și așa, a fost un pariu riscant pentru editură să publice o carte tip picture book (le putem număra pe degetele de la o mână pe cele publicate după 1989), cu atât mai mult cu cât era vorba de un text nou, aparținând unui autor român aflat la debut, și nu de vreun basm, poveste populară sau povestire clasică de prin manuale. În plus, cartea Iuliei e unică între cărțile pentru copii românești, neînscriindu-se nici în zona fanteziei pure nici în rândul celor strict educative. Călătoria în care ne conduce, prin intermediul plantelor și al poveștilor lor, dincolo de scopul său educativ, conturează un stil de viață, reînvie o tradiție și ne reapropie de o realitate uitată. Plantele despre care ne vorbește Iulia sunt dintre cele mai banale, trecem pe lângă ele în drumurile noastre cotidiene. Numai că am uitat să le vedem.

– Ce v-a adus împreună? Iulia, mi se pare că stilul delicat al Cristianei ți se potrivește foarte mult. E o coincidență că ați lucrat împreună sau nu?

Iulia: Așa cred și eu, la fel și majoritatea cititorilor cu care am stat de vorbă: văd cartea ca pe o simbioză între text și ilustrații. Din câte știam eu pe vremea aceea despre ilustrația românească de carte pentru copii, de departe stilul Cristianei mi se părea cel mai potrivit pentru stilul cărții. Este foarte luminos și diafan în același timp, ca o amintire plăcută.

Cumva, extrapolând un pic, cartea cu ierburi a devenit o carte plăcută chiar și tactil pentru că detaliile realiste din loc în loc, atrag mâinile celor ce răsfoiesc paginile. Este o carte foarte mângâiată și nu de puține ori i-am observat cu coada ochiului pe cititori prin librăriile în care am ținut ateliere atingând timid vreo frunză sau vreo pânză frumos desenată. Deși ilustrația este o completare firească a textului, totul a venit natural. Nici una dintre noi nu i-a impus ceva celeilalte. Au fost doar mici sugestii de-o parte și de-alta. Și cred că ține de talentul Cristianei faptul că a continuat așa de firesc povestea prin culoare și desen.

Cristiana: Eu, recunosc, am fost ușor reticentă la început, ca de obicei când sunt abordată direct de către un autor și nu de către o editură. De obicei, în astfel de ocazii sunt întrebată dacă „îmi place textul” și sunt invitată să „fac desenele” în baza acestui simplu motiv. Uitându-se că în afara acestor inefabile motivații mai există și alte probleme mai terestre, cum ar fi cine publică textul, în ce condiții grafice, cu ce contract etc.

Dar în acest caz, reticențele mi-au trecut repede. Am cunoscut-o pe Iulia și m-am bucurat să fac parte dintr-una dintre puținele aventuri în zona educațională de la noi, un proiect care mixează așa frumos informații botanice și etnografice cu jocuri și experiențe personale și le îmbină pe toate într-o mică poveste. Mă bucur foarte mult de fiecare dată când am ocazia să ilustrez texte scrise azi, care vorbesc limba copiilor de aici și acum, și mi se pare că fiecare astfel de carte contează.

Călătoria este, în plus, o carte care mi-a evocat pe undeva atmosfera întâlnită în sălile Muzeului Țăranului Român. Felul cuminte, așezat de a povesti, ritmul lent, calm al acțiunii, amintirile, legendele, micile rețete strecurate în drumul de la o plantă la alta și tonul jucăuș – înțelept care ne livrează informația îmi vorbea despre nevoia de a revalorifica și a ne reapropia de o tradiție tot mai îndepărtată, privind-o ca pe o sursă de identitate și ca pe o parte a unei memorii colective tot mai atrofiate, agresate de globalizarea și consumerismul fără frâu de azi. „Delicatețea” desenelor ca și culorile vesele sau vivacitatea fetiței care ne este ghid sunt cerute de text, sunt pandantul său vizual.

Va urma, în curând!