Copiii merg la muzeu (sau ar trebui să meargă) din variate motive. Până în pre-adolescență ei sunt duși că vor sau nu, fie cu clasa fie cu părinții. De aceste prime vizite depinde viitoarea lor atitudine față de muzeu în particular și față de cultură în general. 

Pentru a avea în viitor copii cărora să le placă muzeele este nevoie ca noi, părinții, să știm cum să îi apropiem, să le facem vizita plăcută, educativă și distractivă în același timp. Pedagogii, psihologii, educatorii muzeali se ghidează în munca lor după o serie de caracteristici generale ce țin de dezvoltarea copiilor iar noi vă împărtășim câteva dintre acestea în speranța că vă vor ajuta în relația cu copiii, atunci când vine vorba de vizite la muzee. Acestora se alătură observațiile generale legate de organizarea vizitei la muzeu despre care am mai povestit aici.

Așadar, copiilor de 4 – 6 ani le plac:

• culorile calde și luminoase, puternice și contrastante, în genul pieselor de Lego ( specialiștii Lego au ales aceste culori în cunoștință de cauză!);
• artefactele ce reproduc texturi: materiale textile, păr, blană etc. pentru că acestea presupun implicarea simțului tactil, nu numai al văzului;
• exponatele ce reprezintă lucruri sau teme familiare. În cazul unor tablouri sau sculpturi ei vor aprecia subiectele pe care le pot recunoaște: portrete (de vârstnici, de copii), scene din parc, de la plajă, de la munte etc. În cazul picturilor abstracte ei vor încerca mereu să găsească, să ghicească un subiect cunoscut: o pată galbenă va fi soarele, culoarea verde va fi ceva vegetal, albastrul va fi cerul etc. Dacă nu vă aflați într-un muzeu de artă, atunci ei vor aprecia lucrurile familiare lor, întâlnite în viața de zi-cu-zi sau, dacă nu recunosc niciun obiect, atunci le va plăcea grozav să încerce să găsească o întrebuințare pentru fiecare dintre acestea;
• de asemenea, copiii de această vârstă se simt bine atunci când recunosc emoții exprimate clar: dragoste, tristețe, râs, plâns, surpriză etc;
• detaliile: deși agreează în mod normal exponatele simple, mari, ei vor observa încă de la început detaliile aflate pe acestea, poate chiar și pentru simplul fapt că acestea se află în fața nasului lor la propriu.

Odată ajunși în muzeu aveți grijă să:

• faceți legături între ceea ce vedeți și corpul lor și de asemenea cu viața de zi-cu-zi. Copiii mici privesc cu ochii dar se exprimă cu întregul corp. Mimează aproape instantaneu ceea ce văd (mai ales emoțiile) și descriu folosind gesturi; încurajați-i să facă acest lucru dar în același timp numiți ceea ce ei descriu. De asemenea, ei interiorizează mult mai ușor informațiile dacă sunt legate de ceva ce ei cunosc sau au trăit (iar acest lucru este valabil pentru toate categoriile de vârstă). Faceți așadar legături cu ceea ce ei știu: Unde ai mai văzut o astfel de mobilă? Dinții tăi sunt mai mari sau mai mici decât ai acestui animal? De la tine de acasă cum se vede apusul soarelui? Etc.
• să le cereți să numească ceea ce văd și ceea ce simt. Indiferent în ce muzeu vă aflați este ușor să stârniți imaginația copilului cu întrebări ca: Ce crezi că….? Ce simți când vezi …? Ai mai văzut așa ceva? Nu crezi că…? La ce te gândești când privești…? Astfel îi veți ajuta să dea frâu liber imaginației și sentimentelor și să învețe să numească cât mai multe dintre ele (cu ajutorul dumneavoastră ei pot învăța și nuanțe ale sentimentelor).
• să le cereți să facă o poveste. …de fapt nici nu este nevoie să le cereți acest lucru, ei îl vor face oricum, stă în firea lor. Voi trebuie doar să îi ajutați punându-le întrebări iar ei își vor inventa propria poveste: Cana aceasta a fost a unui cavaler care…, Rochia aceasta tocmai a fost ruptă pentru că…, El plânge pentru că probabil…, Animalul acela stă astfel pentru că … Etc.

•  Ultima recomandare, dar nu cea de pe urmă: copilașii de această vârstă găsesc vizitele la muzeu foarte obositoare. Puterea lor de concentrare este mică iar de acest lucru trebuie obligatoriu să țineți cont. Așadar, alternați discuțiile despre exponate cu mici pauze (de băut apă, acolo unde se poate-, de alergat puțin – iarăși, acolo unde este posibil-, de povestit despre ce ați văzut sau ce veți mai vedea) și nu vă ambiționați să vedeți un întreg muzeu; după aproximativ 45 de minute copiii vor fi deja obosiți.

Așteptăm cu interes eventualele voastre întrebări și în același timp vă urăm o vizită la muzeu cât mai plăcută și mai interactivă.

Poate fi de interes și lectura cărții: Francoise Barbe-Gall, How to Talk to Children About Art, Frances Lincoln Ltd, 2005