Copiii merg la muzeu (sau ar trebui să meargă) din variate motive. Până în pre-adolescență ei sunt duși că vor sau nu, fie cu clasa fie cu părinții. De aceste prime vizite depinde viitoarea lor atitudine față de muzeu în particular și față de cultură în general. 

Pentru a avea în viitor copii cărora să le placă muzeele este nevoie ca noi, părinții, să știm cum să îi apropiem, să le facem vizita plăcută, educativă și distractivă în același timp. Pedagogii, psihologii, educatorii muzeali se ghidează în munca lor după o serie de caracteristici generale ce țin de dezvoltarea copiilor iar noi vă împărtășim câteva dintre acestea în speranța că vă vor ajuta în relația cu copiii.

Am vorbit anterior despre copiii de 4-6 ani iar acum este rândul celor de 6-9 ani. În cazul copiilor din vârsta de graniță de 5 ani jumate – 6 ani jumate preferințele sunt asemănătoare, diferă însă cadrul instituțional, la această vârstă copiii începând în general clasa pregătitoare sau chiar clasa întâi, astfel schimbându-se și așteptările și instrumentele pe care le avem la îndemână în momentul unei vizite la muzeu.

Unul dintre cele mai importante instrumente de care obligatoriu trebuie ținut cont este curricula școlară: specialiștii în educație muzeală și părinții o pot folosi în cunoașterea generală (și teoretică) a cunoștințelor copiilor și în vizita la muzeu.

Ca exemplu, atâta timp cât curricula prevede că un copil de 6-7 ani trebuie să cunoască noțiunile de genul: stânga, dreapta, sus, jos, centru etc înseamnă că le putem folosi în explicații dar nu vom vorbi niciodată copiilor de această vârstă despre istorie sau alte materii care nu se studiază la școală în această perioadă decât dacă, bineînțeles, copilul și părintele au o aplecare specială spre acest subiect iar acestea le fac plăcere.

Pentru a cunoaște curricula școlară educatorul muzeal o poate consulta online în timp ce părintele nu are nevoie de acest lucru, simplul fapt că verifică temele copilului sau îl asistă la realizarea acestora îl va face să o cunoască.

Mai menționăm și că, dacă până în 6 ani copiii care merg la grădiniță sunt supuși unei curricule, utilizarea acesteia în lucrul cu copiii în muzeu trebuie făcută cu precauție, este preferabilă apropierea prin joc de muzee și nu prin încercarea de fixare a cunoștințelor curriculare: este bine atât pentru copii cât și pentru adulți care astfel nu vor acumula frustări (cei mici se vor plictisi și vor dori să se joace, cei mari – părinții sau educatorii muzeali – vor fi supărați că nu au reușit să vorbească despre tot ce și-au propus).

Copiilor de 6-9 ani le plac:

• artefactele colorate și contrastante (ca și la grupele mai mici de vârstă)
• povestea din spatele obiectelor expuse, fie a artefactului, a creatorului ei sau cea pe care și-o pot imagina ei
• tipologia bine – rău clar exprimată. La această vârstă, lecturile lor sunt pline de astfel de personaje astfel încât, mai ales în muzeele de artă, puteți vorbi despre acest aspect. În alte muzee, de exemplu etnografice, puteți vorbi de obiectele cu caracter ajutător din povești (pieptăn, ulcior etc)
• subiectele amuzante dar și cele care pot speria sau îngrijora (aceeași tipologie bun-rău)
• artefactele care le permit să se gândească cum era viața în trecut și cum a evoluat

În muzeu, aveți grijă să:

• faceți apel la cunoștințele și experiențele lor. Pentru toate vârstele acest aspect este esențial, este un mod sigur ca ei să își însușească ceea ce văd sau să se gândească la ceea ce văd
• îi faceți să descopere cât mai multe obiecte dându-le o mică temă (să caute, într-o anumită sală, toate obiectele care cred că se foloseau în bucătărie, toate peisajele etc., astfel obligându-i să fie atenți la cât mai multe dintre obiectele expuse) și chiar rugându-i să afle anumite informații de pe etichete, atunci când cititul nu mai este o problemă și după ce au privit cu atenție artefactul (faptul că pot ajuta părintele le va da un simț al împlinirii și al independeței)
• explicați anumite tehnici, dacă copilul este interesat. La această vârstă încep să fie interesați de cum se fac anumite obiecte și să cunoască unele aspecte din cadrul altor vizite sau chiar de la școală
• țineți cont de răbdarea și puterea lui de concentrare; ca și la grupa anterioară de vârstă, după aproximativ 45 de minute copiii sunt obosiți; dacă plănuiți să stați mai mult în muzeu, alternați explicațiile cu pauze, glume, anecdote
• abordați trans-disciplinar: este un termen folosit de pedagogi dar utilizat cu siguranță de părinți fără să își dea seama. Se referă, în cazul muzeelor, la tratarea obiectelor expuse din cât mai multe puncte de vedere posibile: un vas de ceramică permite discuții despre tehnică, despre pământ (argilă), istorie, etnografie (chiar dacă nu le spunem pe nume! Cât de vechi crezi că este acest obiect? Oare l-au folosit bunicii? Pe vremea dinozaurilor crezi că exista? versus Din ce epocă istorică crezi că provine? În ce secol a fost creat? Etc.); nu este nevoie să denumim și să încadrăm într-o anumită materie ceea ce discutăm, este suficient să discutăm despre acest gen de subiecte iar copiii, atunci când vor avea nevoie de aceste elemente, și le vor aduce aminte cu siguranță.

Așteptăm cu interes eventualele voastre întrebări și în același timp vă urăm o vizită la muzeu cât mai plăcută și mai interactivă. Alte articole legate de vizitele la muzeu sunt: Cum pregătim o vizită cu copiii la muzeu și Copiii la muzeu. A,B,C pentru 4 -6 ani.

Poate fi de interes și lectura cărții: Francoise Barbe-Gall, How to Talk to Children About Art, Frances Lincoln Ltd, 2005