Continuarea povețelor consemnate la întâlnirea cu Oana Moraru la conferința educațională “Copiii între 6 și 12 ani – Anii formativi” de Violeta, o mamă preocupată ca cei doi copii ai ei să aibă o educație care să le pună cât mai mult în valoare calitățile și care să îi ajute să se dezvolte armonios. Prima parte, aici.

Ce facem când copilul învață bine?

Nu etichetăm. Lăudăm efortul, nu rezultatul. Când le pui copiilor eticheta de “bun” sau “deștept”, din acea secundă copii nu se mai ambalează, se comportă conform etichetei DAR cu minim efort – conform legii naturii. Această etichetă pune pe copil o povară, o frică de eșec. De aceea face numai cât trebuie să facă ca să se încadreze în etichetă. Dacă pui eticheta de prost, atunci tot în acea etichetă o să vrea să se confirme. Dacă efortul, strategia, planul sunt lăudate, eticheta este că este “un copil în creștere” și atunci se va strădui și mai mult. Cel mai bine merge hrănirea orgoliului copilului cu remarci de genul “ce m-aș fi făcut fără sugestia ta”.

Școală vs. Acasă 

Copilul trăiește între două realități: școala și familia. Aceste realități nu trebuie amestecate. Acasă facem o schimbare de paradigma și nu trebuie să împrumutăm din modulul de la școală. De exemplu, la școala copilul lucrează deobicei în grup dar acasă e numai el. La școala trebuie să se sincronizeze, acasă lucrează în ritm propriu. La școală dezvoltarea cognitivă se face prin condiționare: “Dacă facem asta, vom trece apoi la altceva”; acasă trebuie să acceptam să fie și fair-play, nu doar pe paradigma lui “dacă.”

Școala	Familia
Grupul	Individualitatea
Sincronizarea	Ritmul propriu
Condiționare	Acceptare
Ce văd alții	Ce văd eu
Administrativ	Domestic
Vizibil	Discret
Exterior	Interior
Social	Intimism

Dacă la școală copii iau note, buline, medalii, etc, acasă nu ar trebui să fie valorificați și condiționați în vreun fel. Copiii trebuie să simtă că sunt iubiți așa cum sunt ei, indiferent de note sau alt feedback de la profesor. El vrea să știe și să simtă că părinții îl susțin în orice dramă sau eșec, fără panică sau extrapolare. Ascultarea vocii copilului, a crezurilor lui: în ce crede el, cine crede îl el, ce visează, cum se vede, cine îl susține, cine îl iubește, etc, trebuie făcută acasă în primul rând. Nu trebuie așteptat ca învățătorul să rezolve această nevoie.

Clasa	Casa
Buline	Cine sunt
Note	Care e vocea mea
Aprecieri	Cine crede în mine
Medalii	Cum mă văd eu
Diplome	Cine mă iubește
Topuri valorice	Cine îmi ține spatele
Concurență	Care este stilul meu
Competiție	Care este povestea mea

Momentul “AHA” la școală vine după discomfort. Daca copilul nu știe să întâmpine această stare de discomfort cu o voce interioară care să îi spună “lasă că pot eu”, atenția se pierde pe termen lung. Copiii trebuie lăsați să faca singuri activități pe care sunt în stare să le facă, de exemplu să stingă lumina, să tragă apa la WC, să se lege la șireturi, să își aleagă hainele, etc. Copiii care nu fac singuri lucruri acasă nu vor învăța bine la școala. Este posibil ca 1-2 ani să o facă din inteligență dar după aceea nu vor mai face față.  Dacă ești un părinte care mai faci încă ghiozdanul copilului tău la mijlocul clasei întâi, dă-ți câteva palme și fă un duș rece.

Dezvoltarea minții nu se întâmplă fără disciplina corpului 

Capacitatea copilului de a persevera pornește din același loc ca auto-controlul propriului corp. Nu există fericire fără integrarea suferinței, eșecului, fricii, frustrării. Nu e bine să creștem copiii doar cu iluzia că trebuie să fie fericiți.  Dacă copiii învață prin condiționare sau forțare lucruri sau concepte pe care nu sunt pregătiți să le asimileze, ei nu se dezvoltă intelectual. Nu trebuie să dovedim prin scindare de la eu-l lor că sunt competenți pentru că ar fi în contradicție cu natura copilului. Acasă trebuie să ne concentrăm pe auto-control fizic și responsabilități în casă. Aceste două atribuții sunt primordiale.

Copilul trebuie învățat de mic cu responsabilități și cu asumarea unor activități de care este capabil. Dacă nu se imprimă un program de autonomie acasă, la școala ei nu vor învăța bine și nu vor putea gestiona lucrurile dificile. Copiii care sunt cicăliți sau nu fac nimic acasă nu se agită să se dezvolte academic. Dacă avem pretenția de la ei să fie muncitori și conștiincioși, și noi părinții trebuie să fim cel puțin la fel de muncitori și insistenți și să lucrăm la dezvoltarea auto-controlului pentru autocontrolul cognitiv și implicit reușita academică.

Ce înseamnă a evolua, a crește, a te dezvolta?

Pentru ca un copil să evolueze, să crească și să se dezvolte, el are nevoie de trei lucruri: 1) să fie elev, 2) să fie discipol, 3) să aibă un maestru (profesor). Nu există creștere interioară fără supunere prin admirație către un mentor. Ca un copil să învețe bine trebuie să intre în relație de discipol cu profesorul/maestrul lui. Asta înseamnă o relație de supunere dar făcută cu și din dragoste. Dacă nu intră în relație de discipol cu învățătoarea sau profesorul lui, trebuie să intre în relație de discipol cu un părinte sau cu un alt mentor sau instructor de la cursuri suplimentare.  Maestrul are rolul “eu te duc de mână, dar tu copile faci pașii singur”.  De asemenea, maestrul poate să încurajeze discipolul să îl depășească. Dacă părintele e nevoit să își asume rolul de maestru, acesta nu trebuie făcută dintr-o poziție de control.

Ca părinte, nu te pune în conflict cu învățătoarea ( nu spui “faci ce zice mama, nu doamna”). Copilul are nevoie să își ia putere de la învățătoare și nu e bine să o destabilizezi sau să o demonizezi. În partea opusă, scoateți din minte ideea că profesorul trebuie să fie terapeut și să îndrepte problemele tale nerezolvate de acasă. De asemenea, nu e adevărat că copilul învață doar dacă îl place pe profesor.

Energie vibrațională

Când intri în casă și ești deja pe minus emoțional (obosit, supărat, preocupat), copilul te simte și energia lui se va lupta cu a ta și ți se va opune. Rezistența părintelui va atrage rezistența copilului. Du-te și recentrează-te, echilibrează-te înainte de a interacționa cu copilul. Când ești pe plus, intră în contact cu el cu energie și vibrație pozitivă. Copiii vibrează cu părinții și vor copia energia lor. Conectează-te așadar cu copilul tău dimineața, în pat, înainte de a se trezi, preferabil prin joc. Ziua va începe și va continua mai bine pentru toată lumea.

Un film despre fluturi. Fluturii lui Austin 

Împreună am urmărit apoi un videoclip scurt de 6 minute despre cum două grupuri de școlari au comentat realizarea unui desen științific al unui fluture.  Este un clip foarte interesant care demonstrează cum se pot sădi semințele gândirii critice prin oferirea de feedback constructiv. Pornind de la filmuleț am discutat rolul profesorului și cum a adus copiii să facă observații despre desenul unui alt copil (care nu era prezent, era un necunoscut). Am discutat diferențele față de sistemul românesc în procesul de gândire critică. Am încheiat acest exercițiu cu îndemnul ca mușchiul observației, al spiritului analitic să fie exersat la școală dar și acasă. Video-ul este un exemplu excelent și vă încurajez să îl vizualizați; eu nu mă pot opri să mă gândesc la el și mă frământă cum să îl aplic acasă.

Piramida gândirii (Bloom’s taxonomy) 

La baza învățării stau mai multe tipuri de gândire, cu diferite grade de importanță. Pornind de la bază și urcând spre vârful unei piramide imaginare a învățării, acestea sunt: memorare, înțelegere, aplicare, analiză, evaluare, creativitate.

Nu te bucura deci când copilul își aduce aminte, înțelege sau știe să aplice informația; această capacitate este o gândire inferioară, e numai începutul. El trebuie să știe să facă mai mult: să analizeze, să evalueze (gândire medie), să își folosească creativitatea (gândire superioară). Numai când trece prin toate aceste faze copilul crește. In clasa I și a II-a, copiii au apetit pentru gândire în partea superioară a piramidei (creativitate, evaluare, analitic) dar la școală se concentrează pe ultimele 3 tipuri: aplicare, înțelegere, memorare. De aici pornește și lupta de putere în legătură cu temele. Copiii simt că temele sunt despre baza piramidei în timp ce ei vor să urce, să își educe gândirea. De aceea tema ar trebui dozată pentru cât poate fiecare copil.

Ce aduce succesul în viață? 

Copiii noștri vor fi adulți într-o lume foarte diferită de a noastră. De aceea, ei au nevoie de alte aptitudini decât cele de care am avut noi nevoie ca să răzbatem cu succes prin viață. Printre ele se numără: 1) gândirea critică și rezolvarea de probleme 2) colaborarea între indivizi și în rețea 3) agilitatea și adaptabilitatea, 4) inițiativa și atitudinea antreprenoriala, 5) comunicarea eficientă orală și în scris, 6) accesarea și analiza informației și 7) curiozitatea și imaginația.

Când copiii își vor scrie eseul personal pentru admitere la facultate este important ca ei să scrie cu impact, pertinent (“must write with voice”). Această capacitate reflectă abilitatea copilului de a se prezenta pe sine. Vocea academică nu este aceeași cu vocea de acasă a personalității lor, așadar această voce trebuie dezvoltată și exersată.

Alte două calități cheie care dezvoltă puterea interioară a copilului sunt  “joie de vivre “ – dragostea de viață și curajul. Dragostea de viață nu se câștigă dacă nu lăsăm copiii să se “murdărească”, să încerce, să testeze, să investigheze, să descopere singuri.

Curajul (în limba engleză, pentru sensul corect = grit) este o calitate esențială de care copilul are nevoie ca să își realizeze potențialul. Rezistența, perseverența se dobândesc, se construiesc în timp iar părintele poate și trebuie să aibă un rol major în acest aspect, să se implice.

Ne revedem curând pentru ultima parte a rezumatului conferinței Oanei Moraru.

Violeta, autoarea acestui articol, este mama a doi copii creativi și activi. Le place să călătorească și caută mereu aventura, activitățile culturale și educative. Mottoul lor este „we may not have it all together, but together we have it all.”